5 lucruri de luat în considerare când mergi la mare cu copiii

De când avem copiii, încercăm în fiecare an să facem o cură de 10 zile la mare pentru că am observat că trecem și peste iarnă mai ușor. Și e una din activitățile pe care fetele o iubesc și abia așteaptă vacanța pentru asta. Într-un singur an nu am mers pentru că cea mică era prea mică (3 luni) și ne adaptam încă la viață în 4, abia mă descurcam acasă, și nu m-am simțit eu în stare să călătoresc.

Apoi a venit 2020 și am mai sărit o vară la mare. Iar de atunci încercăm să ne luăm revanșa. Și în 2021 și în 2022 am reușit să mergem de 2 ori, la început și la sfârșit de vară, având mai mult de 15 de zile petrecute la malul mării.

1. Cum e plaja în stațiunea aleasă.

Cred că e pe primul loc ca și importanță atunci când ne hotăram ce stațiune/hotel vom alege. Plaja trebuie să aibă nisip fin sau eventual pietricele mărunte, intrare lină în apă și să nu fie curenți prea puternici. În general ne uităm și care sunt plajele care au primit calificativul “Blue Flag”, acordat de Fundația Mondială de Educație pentru Mediu, desi nu e un criteriu eliminatoriu. Aceste plaje sunt curate și există salvamari pregătiți să intervină în situații de risc.

2. Cât de departe e cazarea de plajă.

Pentru că cele mai multe dimineți le petrecem pe plaja cea mai apropiată, încercăm ca drumul până acolo să fie cât mai scurt și sigur pentru copii. Dacă nu găsim apartamentul căutat chiar în primul rând de vile și pensiuni de la malul mării, atunci încercăm să fie măcar în al doilea și să nu avem trepte de coborât de pe faleză până la plajă. Pentru noi aceasta alegere a scăzut mult stresul și frustrarea deplasării până acolo, cu multe bagaje după noi, pentru că suntem însoțiți de o mare varietate de animale gonflabile pe lângă bagajele de plajă obișnuite.

3. Ce fel de cazare găsiți și vi se potrivește.

Noi am încercat mai multe variante și mie personal cel mai mult îmi place să stau în apartamente închiriate, care au bucătărie și loc de luat masa proprii. De multe ori am găsit variante cu terase drăguțe unde puteam lua micul dejun sau o gustare după masă. Am avut vacanțe așa de când copiii au avut 1 an. Genul acesta de cazare se potrivește când iți organizezi concediul pe cont propriu și nu printr-o agenție de turism.

O altă variantă pe care am încercat-o o singură dată, în 2021 și pentru care ne-am hotărât și anul acesta e cea de Tiny House – căsuțe (container) într-un camping pe malul mării. Prima dată am fost pe brațul Sithonia, în Grecia, la Camping Armenistis, în timpul pandemiei. Ni s-a părut foarte relaxant. Fetele stăteau de dimineața până seara afară, alergau pe plajă și înotau în apă. Seara luam cina la restaurantul lor, pe malul mării, iar jocul continua și acolo.

Cred că una din cele mai populare opțiuni e aceea de a merge la un hotel, cu minim o masă inclusă. Din căutările noastre, cel mai bine ni s-a potrivit varianta cu demipensiune – micul dejun și cina fiind la hotel, iar prânzul în apropierea plajei unde mergem în ziua respectivă. Dintre toate, pentru mine e varianta cea mai stresantă pentru că ajungem să avem în permanență un program, cu oră de trezire să ajungem la masă sau un program extra seară, foarte apropiat de situația din timpul școlii.

4. Cum ajungeți până în stațiune și cat durează drumul

Variantele noastre de călătorie sunt fie cu mașina, fie cu avionul. Pentru că ne-am dorit vacanțe mai lungi de 7 zile la malul marii, cea mai frecventă alegere a fost să plecăm cu mașina din Timișoara. Și până acum, de cele mai multe ori am ales Grecia. Pot zice că, de când avem copiii, nici nu am fost la altă mare decât Egee și Ionică.

La început am vizitat câteva insule grecești, dar au un mare inconvenient din punctul meu de vedere. Depinzi de orarul de funcționare a ferry-ului, nu poți pleca cu noaptea în cap de pe insulă, iar timpul petrecut pe ferry se adaugă la timpul total al călătoriei, care e și așa obositoare.

Am încercat să găsim și variante de a călători cu avionul, dar din păcate din Timișoara nu există prea multe opțiuni în afară de chartere pentru 7 zile. Există și posibilitatea de a alege o excursie cu zbor din București sau Budapesta, dar drumul total pentru a ajunge acolo se apropie de cel pe care îl facem cu mașina pentru multe din destinațiile din Europa Centrala și de Est.

5. Ce alte locuri putem vizita și ce activități mai pot avea copiii.

Cred că în primul rând ne interesează alte plaje unde putem merge cu copiii. Dacă dimineața stăm pe plaja din apropiere, de obicei după prânz ne urcăm în mașină și plecam să descoperim alte plaje. Insulele grecești sunt potrivite pentru acest tip de experiență.

Atunci când au mai crescut fetele, aș putea spune în ultimii 2-3 ani, am adăugat pe lista noastră de atracții și parcurile acvatice. Daca în apropiere este un asemenea parc, cu siguranță îl vom vizita într-una din zilele de vacanță.

După câteva experiențe cu vremea nu tocmai potrivită pentru plajă, a mai apărut o întrebare – ce facem când plouă sau când e marea prea agitată? Aici sunt incluse, un funcție de cât de urât e afară, acvarii, grădini zoologice, cetăți și orașe vechi, ture cu bicicleta sau pur și simplu joacă pe plajă fară să intrăm în mare.

Aceasta e lista noastră atunci când decidem unde ne vom petrece următoarea vacanță. A voastră care e?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *