Parcul Național Apuseni – weekend cu cortul în Glăvoi

În 2020 concediul a fost cu adevărat o provocare pentru toți. După câteva luni petrecute doar în casă, cred că fiecare din noi a simțit nevoia de a evada undeva in vacanță. Doar că nu oriunde și nu oricum, ci având in vedere o mulțime de restricții. Călătoriile in afara țării au devenit mai complicate, iar riscurile asumate la un concediu in țară au crescut și ele. Si ce variantă mai bună de izolare de ceilalți decât să pleci cu cortul pe munte și să te plimbi de unul singur, sau doar cu familia, pe coclauri.

Pe la sfârșitul verii ne-am hotărât și noi să încercăm, mai ales că fetele își doreau încă de anul trecut să doarmă în cort, măcar la noi în curte, dacă nu putem altfel, iar noi încă avem cortul din studenție. Am plecat, o singură noapte, de test, cu cortul în Parcul Național Apuseni, în zona Glăvoi/Padiș numită și La Grajduri.

Noi am urcat din partea bihoreană a Parcului National Apuseni, iar pentru cineva plecat din Timisoara, înseamnă un drum de aproximativ 4 ore și o distantă de 232 km.

Drumul este asfaltat pană în Padiș, iar în Saua Scăriței se desparte drumul care duce în Glăvoi, de încă aproximativ 5k, drum care este doar pietruit și care ajunge pană la Cabana Cetățile Ponorului.

Reabilitarea drumului care leagă Padis (Bihor) de IC Ponor (Cluj), ultima portiune care a rămas neasfaltată

Este planificată reabilitarea legăturii între Județul Bihor și Județul Cluj prin Parcul National Apuseni, realizând accesul auto între Padiș (BH) și Satul de vacantă IC Ponor (CJ), făcând zona Padiș mult mai accesibilă din partea clujeană și respectiv facilitând accesul din Bihor spre Beliș/Fântânele.

Cateva corturi la Glăvoi, în 2020

Pentru că era prima dată când plecăm cu copiii într-o aventură cu cortul, mi-am pregătit o listă cu un echipament minim necesar:

  • cortul, evident și ideal unul care se montează repede, este ușor și are și prelată suplimentară de protecție în caz de vânt – noi l-am avut pe cel al soțului din liceu și studenție. Chiar i-am făcut un test înainte și l-am montat in livada bunicilor, unde fetele au și dormit 2 nopți.
  • un sac de dormit și izopren/izolir pentru fiecare membru al expediției – fără, chiar și vara e mult prea frig noaptea. Iar cum vara a fost ploioasă, pământul era destul de rece.
  • îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată: bocanci de munte, polar și jachetă impermeabilă, având cel putin un rând de schimb
  • rucsac – din nou, câte unul pentru fiecare membru al expediției. Chiar și fetele au avut unul mic, în care să poată avea o mică gustare și sticluța de apă pentru drumețiile pe munte.
  • tot ce e nevoie pentru aprins focul – chibrituri/bricheta, hârtii, cuburi de aprins focul și o toporișcă. Lemne ar trebui să găsiți la fața locului. !ATENȚIE unde faceți focul și asigurați-vă ca e bine stins înainte să plecați.
  • lanterne și/sau frontale – sunt necesare pentru drumuri în pădure noaptea. Da, va fi mai mult ca sigur că le veți face
  • set pentru gătit și luat masa – tot ce aveți nevoie să mâncați – farfurii, cuțite, furculițe, pahare și recipiente pentru apă/ceai/cafea

Câteva accesorii utile din punctul meu de vedere:

  • saltea gonflabilă și o pompă manuală sau electrică – poate înlocui cu foarte mare success izolirele, dar e mai mare, mai grea și durează mai mult pregătirea și demontarea cortului.
  • geantă frigorifică – pentru o zi nu este necesară, dar dacă planificați o vacantă mai lungă, nu îmi imaginez altfel păstrarea alimentelor pe timp de vară.
  • scaune pliabile și eventual masă – toate se pot improviza din trunchiuri de copaci sau pietre, în funcție de ce se găsește la fata locului
  • hamac – se poate și fără, dar e o relaxare plăcută după drumeție. Dacă nu, măcar o pătură pe care să vă întindeți în afara cortului.

Majoritatea traseelor din zonă au punct de plecare Cabana Padiș, dar de fapt au o prima parte comună, și ajung cu puține excepții în Glăvoi. Din acest motiv noi preferăm să stăm direct acolo, fie cu cortul, fie la Cabana Cetățile Ponorului.

Pe traseu, căutam mereu marcajele de pe copaci
  • Glăvoi – Focul Viu, marcaj bulină galbenă. E traseul pe care am mers cel mai des în ultimii ani. E un traseu pe care fetele de la 3-4 ani au reușit să îl facă fără probleme mari. Se poate merge și către Piatra Galbenei pe același marcaj și apoi mai departe, pe Cheile Galbenei.
Ghețarul Focul Viu – 2006
Ghețarul Focul Viu – 2020 (accesul este interzis)
  • De la Focul Viu pană la Piatra Galbenei mai sunt încă 15 minute, 30 împreună cu copiii, pe același marcaj, bulină galbenă. Piatra Galbenei este un punct de belvedere asupra Poienii Florilor și a pădurilor de fag din zonă.
Piatra Galbenei, tot în 2006
  • Pentru traseul Cheile Galbenei e nevoie de o zi întreagă și copiii trebuie să fie mai mari, probabil peste 10 ani, și destul de sportivi, diferența de nivel e mare și, ce mi s-a părut mie dificil când l-am făcut, mai întâi se coboară aproximativ 700 m diferență de nivel, se parcurg Cheile Galbenei, în anumite zone cu ajutorul lanțurilor, și la sfârșit e o urcare destul de solicitantă pentru a ajunge înapoi în zona Glăvoi.
Cheile Galbenei
  • Cabana Padiș – Glăvoi, marcaje bulină galbenă, bulină albastră, triunghi rosu și cruce galbenă. Marea majoritate a traseului este plană, în Platoul Padiș, urmată de o coborâre mai abruptă spre Glăvoi, pentru care este recomandat să fii porți încălțămintea potrivită. Noi anul acesta am făcut traseul împreună cu copiii, 4 la număr între 4 și 10 ani, care s-au bucurat de plimbare, pădurea de brad, dar și unii de compania celorlați.
Locul ne îndeamnă să ne oprim și să ne bucuram de aerul proaspăt de munte
  • Circuitul Cetățile Ponorului, marcaj bulină albastră, e un traseu de 1 zi, dar se poate face și partial. Noi am urcat până la primul și al doilea punct de belvedere împreună cu copii și apoi ne-am întors. Fetele erau mici atunci și au făcut traseul în sisteme de purtare, dar copiii de 4-5 ani pot urca deja pană la primul “balcon”.
Portalul de intrare în Cetătile Ponorului
  • Lumea pierdută, marcaj cruce galbenă – E un traseu ușor, de 2-3 ore, unde se vizitează mai multe formațiuni carstice (avene). Diferența de nivel este foarte mică, traseul fiind accesibil și iarna pentru adulți. Iar pentru copii, e o plimbare plăcută în timpul verii. Există indicatoare în locurile de unde se pot vedea avenele, trebuie totuși să fim destul de atenți cu copiii mai mici.
Aven din Lumea Pierdută
  • Vârful Biserica Moțului (1458m), este o urcare accesibilă cu plecare chiar din platoul Padiș și este un punct de belvedere al acestuia.
Vârful Biserica Moțului

Noi, în cele două zile pe care le-am petrecut la munte am reușit să facem două drumeții. O tură din Padiș până în Glăvoi, cu un mic moment dedicat respirației de-a lungul traseului. Si încă o plimbare până la Focul Viu și înapoi.

Bucuria serii a fost focul de tabără cu cârnăciori și apoi marshmallows prăjite pe bețe și apoi mâncate între doi biscuiți. Se numesc Smores și se prepara așa. Copii au fost încântați și au participat la adunarea lemnelor, pregătirea lor pentru foc și ar fi participat și la aprinderea lui, noroc că suntem totuși adulți responsabili (și poate putin cam stresată eu), asa ca de data asta doar au urmărit de aproape ce se întâmplă.

Dimineață am urmărit împreună o turmă de oi. Era în jurul orei 7:30 și a fost un moment bun ca întreaga vale să se trezească, pentru că turma a fost însoțită de fluierăturile ciobanului și de lătratul câinilor.

Turma de oi, la rasaritul soarelui

La coborârea din Padiș, înainte de a reintra pe DN 79, dar după ce ați trecut de satul de vacantă Boga, există o bifurcație de unde se poate urca spre munte din nou și acolo se poate vizita Peștera Ursilor. E o oprire pe care noi am făcut-o de mai multe ori, la plecare. În timpuri normale se mănâncă păstrăv bun la localurile din zonă.

Nouă ni s-a părut o experiență interesantă și cu siguranță vom încerca să o repetăm în fiecare vară. Si acum primesc întrebări despre momentul și durata următoarei aventuri cu cortul pe care o vom avea. Și, în așteptarea unor zile calde și senine, construim corturi în mijlocul sufrageriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *