Romania – Doi copii și o mașină

Hoinari cu copii mici prin Sibiu

Sibiul e al doilea oraș pe care l-am adoptat, după Oradea, dar unde nu am stat mai mult de 2-3 zile legate. Deși vizitele au fost mereu scurte, încercăm de fiecare dată să descoperim și ceva nou.

L-am vizitat prima dată împreună doar noi doi, în 2007, când era Capitală Culturală Europeană și am mai fost la câteva nunți în zonă, la familia extinsă a soțului. Apoi, după 2017, bunica lui a revenit în oraș, după 60 de ani trăiți în Oradea. Deși a locuit în Sibiu doar pe perioada liceului, orașul i-a rămas un reper de “vremuri bune și liniștite” și acum trăiește în Sibiu deja de 5 ani și, cu puțin ajutor, se descurcă de una singura în viață de zi cu zi. Având un motiv în plus să mergem la Sibiu, profităm de ocazie și o scoatem pe bunica la plimbare prin oraș și prin împrejurimi.

Avem câteva locuri preferate, pe care l-am vizitat deja de mai multe ori:

Centrul Istoric din Sibiu despre care povestesc separat și pe care l-am vizitat de mai multe ori, a fost primul pe lista noastră, în 2007, atunci când Sibiul a fost Capitala Culturala Europeană. Aici am început să ne plimbăm după ce fetele au mai crescut și se pot bucura de istoria locului. Cât au fost mai mici am găsit alte activități, mai potrivite, zicem noi, pentru niște copii energici care nu stau o clipa locului.

Gradina Zoologică din Sibiu se află în apropierea Muzeului Satului, la ieșirea din Sibiu spre Păltiniș, parte a Dumbravei Sibiului. Am vizitat-o de mai multe ori, e un loc care le place fetelor, cu animale multe (peste 300 de animale din 74 de specii diferite), bine îngrijite și, în funcție de perioada anului sau chiar a zile, poți vedea cum activitatea lor se schimbă. Tot aici e amenajat un loc de joacă pentru copii deci nu am ratat tiroliana, am băut o cafea pe malul lacului sau am fost cu hidrobicicleta. Biletul de intrare în 2023 este 5 lei pentru copii și pensionari, 10 lei pentru adulți, iar închiriatul hidrobicicletei 40 lei / 30 de minute.

Muzeul Satului “Astra” este tot în Dumbrava Sibiului și, din punctul meu de vedere, este pe lista scurtă a locurilor ce trebuie vizitate în România. De ce? Pentru că este unul din cele mai mari muzee în aer liber din România, se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, are 10 km de alei și peste 300 de clădiri. Muzeul spune povestea civilizației tradiționale înaintea industrializării, iar clădirile nu sunt doar locuințe. Multe din ele au fost folosite pentru ocupații și meșteșuguri tradiționale – olărit, morărit,, prelucrarea lemnului, a metalelor sau a textilelor, apicultură, vinicultură, pomicultură.

Am fost prima data aici doar noi doi, în 2007, când a avut loc un și târg al meșteșugurilor populare. Toți patru am făcut mai multe vizite, de fiecare dată descoperind casele din alta parte a țarii.

Pentru cei foarte mici, e o ocazie să se plimbe în natură

Cu trecerea anilor, fetele înțeleg tot mai multe și atunci și discuțiile noastre au evoluat. La ultima vizită am petrecut mai mult timp între casele albastre ale lipovenilor din Delta Dunării și am discutat despre pescuit, mori de apă și trestie și stuf (și despre alte materiale naturale folosite de oameni pentru a-și construi casele).

Parcul “Sub Arini”, pe care o vreme am înțeles că îl cheamă “submarin” e unul din cele mai vechi parcuri din România, are o suprafață de 22 de ha, cresc 68 de specii lemnoase, din care 38 autohtone și este o oază de liniște și verde în mijlocul orașului. Ce facem aici? În mijloc este un loc de joaca pentru copii, pe unele alei se poate circula cu bicicleta, deși noi nu am făcut asta, și în rest parcul e de fapt un fel de pădure, fetelor le place să se joace lângă pârâu, sau pur și simplu să hoinărească și să inventeze jocuri cu frunze, ghinde și bețe.

În 2018 am nimerit întâmplător la Festivalul Luminii, un eveniment organizat de cercetași, și la care aș fi vrut să mai mergem, dar care după pandemie nu a mai fost organizat.

Noi abia așteptam să revenim și să mai descoperim alte locuri. Voi? Care este locul preferat din Sibiu și ce v-ar placea să vedeți după ce ați citit articolul?

Centenarul Unirii – un Weekend la Alba Iulia

În șanțul cetății copiii pot urmării peștii cu mănâncă

Am fost doar în trecere prin Alba Iulia acum 6 ani, când Bubulina ce mică era foarte mică, doar 3 sau 4 luni, așa că îmi amintesc destul de puține lucruri din acea excursie – cum țineam bebelușul în wrap în timp ce mâncam în picioare și cum am avut grijă ca cea mare să nu sară in apă și să prindă pești.

Dar am rămas cu gândul că ar trebui să revenim când fetele sunt mai mari și putem vizita în tihnă cetatea și înțelege puțin și istoria locului.

Iar anul acesta s-a ivit ocazia, am reușit să rezervăm un Weekend cu toată familia la Alba Iulia, și am ajuns cu bunici și verișori chiar când se sărbătoreau 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca regi ai tuturor românilor.

Din păcate pentru eveniment și din fericire pentru noi, nu a fost (din punctul meu de vedere) foarte bine promovat și noi am aflat de el abia când eram la intrarea în cetate. Cred ca ar fi fost dificil altfel sa găsim atunci cazare.

Am stat la Hotel Transilvania, care este chiar in centrul orașului și pe care îl recomand dacă vreți sa vizitați Alba Iulia – are 4 * și este la 15 minute de mers pe jos față de Cetatea Alba Carolina. Camerele sunt spațioase și au apartamente pentru familii cu patru persoane cu e a noastră. Micul dejun e inclus, destul de variat, iar cazarea poate fi achitată cu tichete de vacanță. Și, pentru că ne-am cazat acolo, seara copiii s-au uitat și la filmul Hotel Transylvania. Pur și simplu trebuia să facem asta.

Spre deosebire de vizita similară din Septembrie de la Băile Herculane când nu am putut ieși din hotel pentru că a plouat tot timpul, de data aceasta am fost norocoși și ne-am petrecut prima zi vizitând Cetatea Alba Carolina.

În cetate am făcut Traseul celor trei fortificații, am vizitat Catedrala Reîntregirii Neamului, am văzut parada militară cu ocazia centenarului și am fost în vizită la Muzeul Național al Unirii și apoi am urcat în turnul Catedralei Romano-Catolice Sfântul Mihail, care este tot în cetate și de unde se poate vedea panorama orașului. Așa am descoperit o nouă pasiune – urcatul în turnuri în orașele pe care le vizităm.

Nu am reușit să vedem Muzeul Pricipia, dedicat perioadei romane a orașului și nici sala unirii unde avea loc un eveniment chiar în ziua aceea.

Pentru prânz, am redescoperit Pub13, un restaurant chiar în zidul cetății unde mâncasem și cu 6 ani înainte. Dacă doriți o atmosferă medievală sau să mâncați ciorbă precum Eric Pofticescu, când descoperă România, atunci restaurantul e alegerea potrivită.

Și pentru că pe copii îi bucură mereu când petrecem timp și in natură, iar ziua de sâmbătă a fost destul de plină, a doua zi am dat o fugă până la Parcul de Aventură Dynamis, la doar 10 minute cu mașina de hotel, dar aflat pe un deal împădurit de lângă Alba Iulia. Aici cei mici au avut 2 trasee de aventură, iar cei mari 4 trasee, așa ca ne-am putut toți consuma energia și să admiram culorile pădurii toamna. Chiar lângă este Parcul dendrologic unde sunt amenajate trasee cu bicicleta. Iar prânzul l-am mâncat la Panoramic Bar & Grill. Totuși activitatea de duminică se potrivea mai bine cu o zi mai calda decât în Octombrie. Cine nu s-a cățărat, ca mine de exemplu, a cam tremurat de frig la baza copacilor, pentru ca soarele nu prea ajungea printre ramuri.

Cum din Timișoara de ceva vreme există autostradă aproape neîntreruptă până la Turda-Cluj, Alba Iulia devine o variantă de Weekend accesibilă pentru noi. Și, cum ziceam mai sus, nu am reușit să vedem toate obiectivele din cetate, poate mai revenim pentru o lecție de istorie de la fața locului peste câțiva ani.

Plai e pentru copii

Azi începe din nou Plai acum la a XVII-a ediție și ne-am luat bilete pentru ziua de sâmbătă, iar acum cercetez programul, deși ar trebui sa ma învăț de data trecută că socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg.

Prima dată când am fost la Plai a fost în 2013, la concertul Zaz, când cea mare era încă în burtică, dar îmi aduc aminte și acum cu plăcere de atmosfera relaxantă de acolo. Am revenit în 2018, cu ambele fete. Atunci am avut abonament pentru trei zile, cumpărat de la Cărturești. Cu abonamentul meu, am intrat toate trei fetele și sâmbătă și duminică la Muzeul Satului din Timișoara, unde se ține an de an Plai (ajuns în 2018 la a XIII-a ediție) și am avut parte de un weekend plin de aventură. Ne-am propus să ajungem de fiecare dată la Plai, dar în 2019 s-a suprapus peste un eveniment de la Oradea, 2021 ne-a prins pe plajă în Grecia, iar 2020 ne amintim toți cum a fost.

Atelierele pe care le-am găsit în programul din 2018 această au fost foarte diverse și, ca să nu pierd cumva vreunul, am plecat cu lista pregătită de acasă, că o mama responsabilă ce sunt. Ajunse acolo, am hotărât totuși împreuna că e prea faină atmosfera să o stricăm cu un program strict și ne-am oprit în locurile care li s-au părut interesante fetelor. Am ajuns destul de repede, la 10 minute după ora de deschidere și ne-am dus către zonele unde venise deja lumea și mi părea mie că se întâmplă deja ceva. Am avut și puține emoții, pentru că între timp s-au adunat câțiva nori și am crezut că va fi o zi prin ploaie, dar până la urmă s-a înseninat. Si am avut noroc de un weekend cu vreme plăcută, numai bună pentru atelierele la care am participat.

Brățările noastre, la intrare în Muzeul Satului

In cele două zile de Plai am putut participa la ateliere de pictură (de la Teatrul German sau Institutul Francez doar ca exemplu), sau la tot felul de activități senzoriale puse la dispoziție de diversele fundații care au participat la Plai. O parte din ele vor veni și anul acesta, altele sunt noi, și abia așteptăm să le descoperim.

I-am văzut pe cei de la Școala Babel și minunații vulcani făcuți din bicarbonat, apă minerală, detergent de vase și colorant. Iar fetele au putut, pe rând, să amestece în vulcani și să îi facă să erupă (adică să iasă spumă roșie din sticlă). Școala Babel va fi și anul acesta prezenta cu ateliere in Zona Educatională – trandafiri de hârtie, storytelling, brățările prieteniei, face painting. Am găsit ateliere de improvitații muzicale și de autocunoaștere.

După artă și știința, a ajuns la rând sportul. Fetele au avut ocazia să joace fotbal american cu Timișoara ’89ers și handbal cu cei de la SCM Politehnica Timișoara, iar apoi să alerge in cursa cu obstacole a celor de la Alergotura.

Cam asta a fost experiența noastră de la Plai de acum 4 ani (wow, cum trece timpul). Abia așteptăm să mergem din nou maine. Voi ce ați descoperit interesant și ce v-a plăcut când ați fost?

București, mândria țării

Am avut ocazia sa petrecem un Weekend doar noi doi, fără copii, în capitală, cu ocazia unui eveniment în familie. Cum aproape toată ziua de sâmbătă a fost dedicată evenimentului, am avut practic o seară și două dimineți disponibile pentru noi.

Cum am ajuns? Cel mai comod ni s-a părut avionul, iar ca și companie am zburat cu Tarom, pentru că orele lor erau cele care ni se potriveau cel mai bine – plecare vineri la 19:45, întoarcere duminică la 18:05, iar durata zborului a fost de 40 de minute. Biletele le-am luat cu câteva săptămâni înainte și au costat 120 de euro pentru fiecare.

Unde am stat? Am fost cazați la Hotel Capitol, pe Calea Victoriei, doar la câțiva pași de Centrul Vechi. Clădirea hotelului a fost construită la începutul anilor 1900, dar este renovat recent, așa că îndeplinește toate criteriile unui hotel modern. Camera a fost potrivită pentru noi doi, dar pentru toată familia ar trebui probabil să ne orientăm spre ceva mai mare. Surpriza – vara, în weekend, pe Calea Victoriei se Închide traficul și rămâne pietonală. Multe din hoteluri și baruri își mută mesele pe șosea.

Pe unde am umblat? Cel mai mult ne-am plimbat prin Centrul Vechi, unde am putut găsi multe variante o cafea bună, loc pentru brunch sau prânz, dar și un cocktail seara. Multe din străduțe sunt reabilitate, pavate cu piatră cubică, și case care amintesc de vremuri de demult. Mai sunt însă și destule zone în șantier, îmbrăcate în schele, dar și cu buruieni crescând, așa că mi-e greu să îmi dau seama dacă pe șantier se mai lucrează sau nu.

Am făcut și o scurtă plimbare prin Parcul Cișmigiu, dar la ora 10:30 era deja foarte cald. Lacul din parc este secat și în general parcul mi s-a părut murdar și neîngrijit, nu ar fi un loc pe care să îl vizităm cu fetele când vom ajunge la București.

Duminică am vrut să facem o vizită la Palatul Parlamentului, dar este posibil doar cu rezervare cu 24 de ore înainte, dar a aflat asta abia atunci. Eu l-am mai vizitat, acum mai bine de 10 ani și voiam ca de data asta să mergem împreună. Poate data viitoare vom merge și cu fetele și facem turul toată familia. Din toate câte am vizitat acum, Casa Poporului rămâne pe primul loc de văzut cu copiii.

Am reușit să vedem doar MNAC, muzeul aflându-se tot în Casa Poporului, dar cu intrare în partea din spate, cu vedere la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Expozițiile sunt împărțite pe patru nivele și îți poți face o impresie despre spațiile din interiorul clădirii. Bonus: duminica este intrarea gratuită.

Am trecut de mai multe ori pe lângă Muzeul Antipa, iar programul lor mi se pare interesant pentru copii, așa că a ajuns pe lista noastră. Și apoi ar fi Muzeul Tehnicii, care sper că va rămâne deschis până ajungem noi. Sunt curioasă de alte recomandări – ce considerați de ne ratat într-o vizită de 2-3 zile cu copiii la București? Dar sa fie chiar în București. Vă mulțumim de pe acum.

M-am întors cu sentimente amestecate după vizita în capitala noastră. Pe de o parte, Bucureștiul are aerul unei mari capitale europene, bulevarde largi, clădiri impunătoare, centrul pietonal cu forfota lui cosmopolită. Pe de altă parte, mai are destule de spații deschise în care eu îmi imaginez parcuri, dar acum sunt neîntreținute, încă multe șantiere deschise chiar în centru, încă și mai multe clădiri de consolidat și reabilitat. Așa că, pentru moment e aș zice “work in progres”, dar sunt curioasă de o nouă vizită, în 4 de data asta, nu peste mult timp.

Început de an educativ-cultural în Timișoara

De la ce vârstă ducem copiii la teatru, la muzeu sau la un concert? Poate din comoditate, poate din cauza restricțiilor din ultimii doi ani și din lipsa multor evenimente, în ultimul timp nu am participat la aproape nici un fel de eveniment. Iar 2022 a adus o schimbare: am început să caut din nou, pentru fiecare weekend, evenimente potrivite pentru copii la noi în oraș.

Muzeul de Artă – până în data de 28 Aprilie 2022, la Muzeul de Artă din Timișoara se poate vizita expoziția de stampe japoneze Celebrities of the Floating World. Biletul costă 20 de lei pentru un adult, copiii au intrarea gratis, și oferă acces la toate colecțiile expuse in muzeu. Punctul maxim de atracție pentru noi a fost sala de bal unde acum se țin concerte și evenimente. Și copiii tai ar fi curioși să vadă unde dansau prinții și prințesele care trăiau acum 200 de ani în Timișoara? Muzeul e deschis de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Filarmonica Banatul – ocazional organizează concerte educaționale la Sala Capitol. Noi am avut norocul să participăm la un asemenea eveniment, sâmbătă 26 Februarie 2022. A fost un concert in care copiii, și nu doar ei, au descoperit mai multe instrumente de percuție – marimba, vibrafon, wave drum sau rainstick. Copiii au fost implicați, au ținut ritmul cu palmele, au pus întrebări și au învățat cum să facă singuri un rainstick.

Lumea dinozaurilor a putut fi descoperita la Iulius Town in perioada 10-20 martie 2022. Noi am fost miercuri, după ore, pentru că încă evităm cât se poate aglomerațiile. Trei ore au fost prea puține, deși nu au stat la rând. Vedetele? Dinozaurii pe care s-au putut urca.

This image has an empty alt attribute; its file name is 2e8fc11a-0452-4ee7-83f6-c09ef3cba647.jpg — Dinozaurii din Iulius Town

Teatrul de păpuși Merlin și el pe lista noastră pentru această primăvară. Am mai fost, copiii singuri cu grădinița, înainte de 2020, dar și o dată, de mult, când cea mică era prea mică să aibă răbdare pentru un spectacol întreg, așa că am stat mai mult pe holurile teatrului. Pentru luna mai, sunt programate următoarele spectacole: Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama (3 aprilie), Ariciul (10 aprilie) și Iepurașul de Paște (17 aprilie), iar biletele se pot găsi aici.

Voi pe unde ați mai fost? Ce alte evenimente ne recomandați?

O zi pe pârtie, la Stâna de Vale

Sezonul de schi 2021-2022 l-am încheiat cu o zi petrecută la Stâna de Vale, unde auzisem că s-a deschis o pârtie nouă, de 1230 m, cu instalație cu telescaun. Despre cum se ajunge din Oradea și despre parcul de aventură deschis vara am scris aici.

Cum am încercat celelalte părții anii trecuți, acum mi-am luat 10 urcări pe telescaun pentru mine și 10 pentru un copil, pe care le-am împărțit între fete 6 la 4 . Așa am reușit să facem 9 din 10 coborâri până când s-a închis, la ora 17:00.

Pentru că nu a fost senin și cald, pârtia a fost destul de liberă, nu a fost înghesuială și nu s-a supărat nimeni când nu am reușit să trecem destul de repede de scanarea cartelelor. Oamenii au fost atenți și am fost ajutați de fiecare dată la urcarea pe telescaun. Ce mi-a plăcut, în permanentă cei de la salvamont au fost prezenți pe pârtie, chiar s-au oprit să ne verifice când cea mică a căzut.

Prima parte a pârtiei este destul de abruptă, așa că dacă șții că nu schiezi prea bine, cel mai sigur ar fi să cobori la stația intermediară. Dacă urci până sus, atenție cum ții bețele de schi, se pot rupe dacă nu sunt destul de sus la coborârea intermediară, când ajungi cu schiurile în zăpadă.

Cele trei schioare, de 5, 7 si 8 ani.

Chiar lângă telescaun este o mică tonetă de unde se poate lua ceva rapid de mâncare – o clătită sau un hotdog, sau de băut cioco caldă, cafea, suc sau apă și se poate plăti doar cu cardul. Aici am făcut pauză după 6 coborâri, noi adulții. Copiii au profitat de moment și și-au improvizat un mic derdeluș.

Loc de luat masa – sau de baut o cafea/cioco calda

Când nu au schiat pe pârtia mare, fetele s-au dat cu săniuța pe pârtia de săniuțe sau au coborât pe schiuri pe pârtia de începători. Pentru amândouă activitățile a fost montată o bandă de urcare. Despre activitățile care se pot practica, program și tarife poți citi aici.

Brebu Nou – Weidenthal, destinație de pandemie în Munții Banatului

La 150 de km de Timisoara și cam 2 ore de mers cu mașina am găsit locul perfect pentru noi atât ca și o scurtă relaxare de weekend, dar și pentru a petrece acolo o întreagă săptămână. A fost surpriza cea mai plăcută a anului de pandemie care tocmai a trecut – satele germane din Banatul Montan – Gărâna (Wolfsberg) și Brebu Nou (Weindenthal).

Ce am descoperit aici? Un altfel fel de vacanță, mai calm și mai relaxat. Satul Brebu Nou are puțini locuitori, majoritatea vin vara și își petrec vacanța aici, în casele tradiționale, pe care, cu multă grijă le-au întreținut și renovat păstrând specificul locului – case albe cu ferestre și uși verzi. E liniște și calm, iar timpul se scurge mai încet. Nu ne-am simțit grăbiți să facem nimic. Nu am avut o lista lungă de pe care să bifăm lucruri de făcut, iar în fiecare dimineață puteam decide dacă facem o plimbare în natură, să căutăm locuri frumoase, să ne plimbăm cu bicicletă sau chiar să lenevim la soare cu o cafea în mâna în timp ce copiii aleargă prin grădină.

Am ajuns prima dată cu planul de a sta 3-4 zile și am rămas o săptămână întreagă. Și, de câte ori avem ocazia, ne întoarcem aici, măcar pentru un weekend. Cum gazdele noastre de la Brebu Nou sunt foarte primitoare, oricând copii se bucură de joacă în grădină sau în jurul casei. Pana la urma, am fost aproape în fiecare anotimp și am găsit de fiecare dată lucruri distractive de făcut în aer liber.

Primăvara/Toamna

Primul lucrul pe care îl poți face la munte e să te bucuri de peisaj, de natură. Uitându-mă prin galeria de imagini, mi-am dată seama că ne place să ne plimbam prin păduri mai ales toamna, când sunt frunzele colorate într-o bucurie de culori, sau primăvară devreme, când putem să vedem încă soarele printre crengile copacilor. Din Brebu Nou noi am făcut câteva drumeții în zona, în jurul Lacului 3 Ape, sau între cele două sate, Gărâna și Brebu Nou.

Tot de aici am putut face o vizită în Stațiunea Semenic, ce are două puncte de belvedere, Vf. Piatră Goznei (1.447 m) și Vf. Semenic (1.445 m). Din păcate, stațiunea e pustie vara, mai ales în afară weekendului. Totuși, până la punctele de belvedere sunt două plimbări ușoare, pe care le-am făcut cu copiii de 4 și 6 ani.

Plimbări cu bicicletă – am plecat din Timișoara cu bicicletele pe mașînă și a fost momentul perfect pentru că cea mică să renunțe la roțile ajutătoare. Străzile din Brebu Nou și Gărâna sunt asfaltate și destul de drepte, iar sora cea mare și-a dorit mult să o ajute și a încurajat-o în permanență. În primele zile am pedalat toți doar pe asfalt, dar apoi am încercat să mergem și pe drumuri forestiere. Așa am reușit să înconjurăm o parte din Lacul Trei Ape, prima dată toți patru. Mie îmi plac mai mult aceste drumuri prin pădure, la răcoare și fără mașini, dar fetele preferă totuși asfaltul, e mai ușor chiar dacă mai circulat.

Vara

Când afară este foarte, foarte cald, ce mod mai bun de a te răcori decât să fugi la munte și poate să faci și o baie? Pentru noi este una din distracțiile preferate de weekend, iar în zona sunt trei lacuri unde putem să mergem. Lacul Văliug, pe care l-am evitat pentru că ni s-a părut cel mai aglomerat dintre toate, Lacul Secu, în apropiere de Reșița, și care nu a fost în drumul nostru, și Lacul Trei Ape, chiar în apropierea localității Brebu Nou, unde am mers până la urmă.

In zona amenajata a Stațiunii Trei Ape intrarea costa 5 lei. Se pot inchiria sezlonguri si se poate lua pranzul. Noi nu am mancat acolo, tot din motive de Pandemie.

Iarna

Pentru noi una din cele mai mari bucurii ale iernii este că putem să mergem toți patru la munte să schiem. Cea mare a început repede, la 3 ani am pus-o prima dată pe schiuri și la 4 ani a fost în prima tabăra de schi. E drept că de anul următor au ridicat vârstă de participare în tabăra la 5 ani. Și cea mică a început la 3 ani și jumătate cu lecții de câte o oră cu monitor de schi, dar iarnă trecută, când trebuiau să meargă împreună, nu am putut să le mai înscriem în tabără din cauza pandemiei. Am fost totuși toți patru și, tot așa, cu câte o ora cu monitorul de schi a învățat și cea mică, iar la sfârșitul sezonului am coborât împreună pe Goznuța.

Schi pe pârtia Wolfsberg de la Gărâna – e o pârtie mică, de 500 m, pe care se urcă cu un teleschi și are două variante de coborâre. E perfectă pentru copii și începători. Pentru masă de prânz, sau oricând simți nevoia de un ceai sau o cafea caldă, există apres-ski-ul de la baza pârtiei.Pârtia este deschisă doar sâmbăta și duminica, în timpul săptămânii nu sunt suficienți schiori. Aici ajungem cel mai repede când stăm în Brebu Nou și încercăm să ne organizăm cât mai bine ca să nu prindem aglomerația de la prânz. Iar când copiii au obosit să schieze, sunt în jur o mulțime de variante că să ne distrăm pe săniuțe.

Schi pe pârtiile de la Semenic și Văliug – pârtia de la Văliug este micuța și albastră, potrivită pentru copii. Din păcate, din cauza pandemiei am evitat-o până acum, fiind cea mai accesibilă pentru toată lumea și deci cea mai aglomerată. Iar nouă nu ne place aglomerația nici un vremuri mai liniștite.

Pârtiile de pe Semenic sunt majoritatea roșii, iar una din ele coboară până în Văliug. Funcționează cu instalații de teleschi, la care abonamentul pe zi costă 60 de lei pentru copii și 80 de lei pentru adulți. Se pot cumpără și cartele cu urcări individuale, care pot fi folosite tot sezonul. Pârtiile sunt foarte bine întreținute. Noi anul trecut am fost aici în cea mai rece zi pe care am trăit-o vreodată pe munte. Termometrul arată -15 grade în mașină, când am ajuns sus. Pe pârtie, când bătea vântul, erau -23 de grade. Copiii s-au descurcat bine, am schiat câteva ore bune. Un ceai cald sau o cafea ne-am luat de la Andra. Din păcate, la momentul respectiv puteau mânca acolo doar cei cazați.

Am avut parte și o mică aventură. Eu eram împreună cu cei 2 copii mai mari, fetița mea cea mare de 7 ani și băiețelul de 10 ani al surorii mele. Cele mici erau deja prea obosite și se opriseră. La coborârea de pe pârtia Crucea de Brazi, fetița a coborât mai repede decât noi, pentru că tot timpul vrea să se strecoare în față la telescaun, oricât încerc să îi explic că mergem împreună și trebuie să așteptăm la rând. Când am coborât, nu am mai văzut-o tura următoare la coadă. Am mai urcat și coborât o dată, uitându-mă peste tot pe pârtie. Eram deja îngrijorată, erau -23 de grade și puțin ceață. Când am ajuns jos, i-am întrebat de cei care operau instalația dacă au văzut-o. Imediat i-au strigat pe cei de la celălalt teleschi și doi oameni de la Salvamont au venit lângă mine și m-au dus sus. Da, fetița urcase din din greșeală cu celălalt teleschi sus și, când și-a dat seama că s-a pierdut, a cerut ajutorul unui adult care a chemat salvamontul.

Vreau să le mulțumesc pentru ajutorul rapid și eficient, mai ales că am aflat că sunt doar câțiva oameni care încă mai lucrează acolo, iar weekendurile mai ales sunt foarte solicitante. Noi am discutat, și vom tot discuta și de acum înainte cu copiii despre ce trebuie să facă pentru ca să nu se piardă și, dacă s-au pierdut totuși, cui și cum să ceară ajutor.

Săniuș, chiar în Brebu Nou – cum este un sat de munte, când ninge, ulițele lui se transformă în derdeluș, spre bucuria copiilor. Noi am ajuns în timpul unei ninsori, și chiar în cea seară, înainte să fie curățat drumul, ne-am dat cu săniuțele chiar în fața casei.

Joacă prin zăpadă. Cu echipamentul potrivit, copiii se pot juca aproape oricând afară, în zăpadă. Noi avem costumele de schi, un strat termic direct pe piele și dacă e frig un al doilea strat, mănuși de schi, care nu se udă așa repede, căciuli și fulare. În picioare au cizme îmblănite, speciale pentru zăpadă și, când e zăpadă prea mare, peste cizme vin prinse parazapezi.

Chiar și noaptea putem construi un om de zăpadă

Trei parcuri de aventură în vestul țării

Una din distracțiile noastre preferate de weekend este să mergem împreună cu fetele într-un “adventure park”, mai ales când este vară și destul de cald afară. Distracția e garantată și cum toate sunt montate în copaci, la fel și răcoarea.

Echipamentul îl primesc de acolo și este standard: cască și hamuri cu care trebuie fie asigurat atunci când se cațără pe sus – tot timpul există două carabiniere – una fixă care intră pe cablu la începutul traseului și iese abia la sfârșit, și una pe care copilul trebuie să poată și să știe să o mute de pe un cablu pe celălalt. În plus, un sistem de prindere pe tiroliană, care poate fi diferit de la parc la parc.

Cele trei parcuri în care am fost până acum au recomandări diferite de vârstă, care este legată și de înălțimea copiilor care este corelată și cu înălțimile și distanțele între elemente, nu doar cu capacitatea fizică a copilului de a parcurge traseul.

Pe lângă distracție și aventură la înălțime, copiii învață să își învingă frica și să caute diverse abordări când li se pare că sunt blocați, să colaboreze și să se ajute unul pe celălalt pentru a putea trece de elementele mai grele ale traseului.

Parc Aventura Herneacova

Este cel mai accesibil dintre cele trei, pentru cineva care, la fel ca noi, locuiește în Timișoara. Este și locul în care ajungem cel mai des, din acest motiv. Este la o distanță de aproximativ 40 de km de Timișoara și într-o duminică dimineață drumul durează cam 50 de minute.

În parcul de aventură sunt 4 trasee pentru copii între 5 și 9 ani și intrarea costă 45 de lei pentru 2 ore. Mai sunt 5 trasee pentru copii peste 10 ani și adulți, care costă 65 de lei pentru 2 ore. Anul trecut cea mică a fost foarte dezamăgită că aici nu a putut să se joace, deși fusese deja la Stâna de Vale și la Sibiu, dar anul acesta și-a împlinit în schimb dorința și am fost deja de mai multe ori.

În afară parcului de aventură, Domeniul Herneacova este cu adevărat dedicat cailor. Copiii pot încerca o scurtă tură de agrement în spatele unui cal. Intrarea costă 20 de lei și este inclusă vizitarea grajdurilor. Nouă ne place să ajungem de dimineață, în jurul orei 10, când nu este foarte cald și aglomerat și atunci ori mergem la parcul de aventură ori mergem la căluți și apoi vizităm grajdurile și ne plimbam prin pădure.

De obicei mâncăm de prânz acolo, sunt două terase unde se poate cumpăra mâncare proaspăt făcută pe grătar, sucuri sau salate, sau la restaurantul lor, doar că de obicei ținută noastră este pentru aventuri în pădure și mai puțin pentru restaurant a-la-carte.

Happy Land Adventure – Stâna de Vale

E locul în care fugim de cele mai multe ori vara, când căldură din Oradea ne moleșește prea tare. Se potrivește foarte bine unei distracții de o zi, noi de obicei plecăm dimineață și ne întoarcem seară. Parcul de aventură este în stațiunea Stâna de Vale, și pe lângă distracțiile pe care le oferă acesta, se poate merge până la Izvorul Minunilor sau se pot face drumeții pe munte.

În parcul de aventură sunt 10 trasee – 3 mov, pentru copii de la 4 ani (și minim 100 cm), 3 trasee galbene și 1 verde, pentru copii cu înălțimea peste 140 cm, 1 traseu albastru pentru adulți (peste 160 cm), care este cel mai greu dintre ele. În plus, mai există un traseu format doar din tiroliene, cu o lungime de 230 m. Intrarea costă 40 de lei pentru două ore.

Când la Oradea sunt 35 de grade, la Stana de Vale sun 25, la soare

De obicei fetele fac împreună cele 3 trasee mov, cu mai mult sau mai puțin ajutor din partea noastră. Prima dată când s-a urcat doar cea mare (cea mică avea doar 3 ani), s-a lăsat cu lacrimi din partea ei și cu încurajări multe din partea noastră. Până la urmă a reușit să termine traseul și a fost foarte mândră de reușita ei.

Alte activități – bob alpin, tubing, sărituri pe trambulină, se pot închiria biciclete, atât că traseele de bicicletă sunt doar prin stațiune, se pot face drumeții in zonă. Iarna aici funcționează pârtia de schi, și din nou “dăm o fugă” din Oradea. Mâncare au acolo, la baza pârtiei sau se poate lua masa la Hotelul Iadolina (din punctul meu de vedere un hotel care amintește încă de anii ’90).

ArkaPark – Păltiniș

Se află între Rășinari și Păltiniș, la puțin peste jumătate de oră de Sibiu și l-am inclus de câte ori am putut in vizitele noastre din zonă. Când am fost noi ultima dată, acum doi ani, a fost singurul dintre parcurile de aventură cu trasee abordabile pentru un copil de 3 ani.

Pentru copiii foarte mici au amenajat un loc de joacă sub formă unui castel din lemn, iar începând de la 3 ani, pot urca deja pe cel mai ușor dintre trasee, unde eu, că părinte, ajungeam de jos să mult siguranțele în cazul în care cea mică nu mai putea înainta. A fost practic locul în care ne-am dat seama cât de mult ne place aventura de a ne cațăra în copaci.

Ce ne-a mai plăcut iar foarte mult – tirolienele. Au câteva puncte în care te poți urcă doar că să te dai pe tiroliana, fără a mai parcurge alte trasee – o ocazie numai bună și pentru părinți să facă sport și să alerge după cei mici. Cel puțin eu așa am făcut.

Aventura la Arka Park, si pentru cei mari si pentru cei mici

De mâncat nu țin minte să fi fost acolo, noi am preferat să urcăm până la Păltiniș. Aveau totuși un magazin mic de unde se cumpără apă/suc/cafea.

Din păcate nu am mai ajuns la Arka Park din 2019, dar este pe lista noastră scurtă cu lucruri de făcut data următoare când ajungem la Sibiu.

Parcul Național Apuseni – weekend cu cortul în Glăvoi

În 2020 concediul a fost cu adevărat o provocare pentru toți. După câteva luni petrecute doar în casă, cred că fiecare din noi a simțit nevoia de a evada undeva in vacanță. Doar că nu oriunde și nu oricum, ci având in vedere o mulțime de restricții. Călătoriile in afara țării au devenit mai complicate, iar riscurile asumate la un concediu in țară au crescut și ele. Si ce variantă mai bună de izolare de ceilalți decât să pleci cu cortul pe munte și să te plimbi de unul singur, sau doar cu familia, pe coclauri.

Pe la sfârșitul verii ne-am hotărât și noi să încercăm, mai ales că fetele își doreau încă de anul trecut să doarmă în cort, măcar la noi în curte, dacă nu putem altfel, iar noi încă avem cortul din studenție. Am plecat, o singură noapte, de test, cu cortul în Parcul Național Apuseni, în zona Glăvoi/Padiș numită și La Grajduri.

Noi am urcat din partea bihoreană a Parcului National Apuseni, iar pentru cineva plecat din Timisoara, înseamnă un drum de aproximativ 4 ore și o distantă de 232 km.

Drumul este asfaltat pană în Padiș, iar în Saua Scăriței se desparte drumul care duce în Glăvoi, de încă aproximativ 5k, drum care este doar pietruit și care ajunge pană la Cabana Cetățile Ponorului.

Reabilitarea drumului care leagă Padis (Bihor) de IC Ponor (Cluj), ultima portiune care a rămas neasfaltată

Este planificată reabilitarea legăturii între Județul Bihor și Județul Cluj prin Parcul National Apuseni, realizând accesul auto între Padiș (BH) și Satul de vacantă IC Ponor (CJ), făcând zona Padiș mult mai accesibilă din partea clujeană și respectiv facilitând accesul din Bihor spre Beliș/Fântânele.

Pentru că era prima dată când plecăm cu copiii într-o aventură cu cortul, mi-am pregătit o listă cu un echipament minim necesar:

cortul, evident și ideal unul care se montează repede, este ușor și are și prelată suplimentară de protecție în caz de vânt – noi l-am avut pe cel al soțului din liceu și studenție. Chiar i-am făcut un test înainte și l-am montat in livada bunicilor, unde fetele au și dormit 2 nopți.
un sac de dormit și izopren/izolir pentru fiecare membru al expediției – fără, chiar și vara e mult prea frig noaptea. Iar cum vara a fost ploioasă, pământul era destul de rece.
îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată: bocanci de munte, polar și jachetă impermeabilă, având cel putin un rând de schimb
rucsac – din nou, câte unul pentru fiecare membru al expediției. Chiar și fetele au avut unul mic, în care să poată avea o mică gustare și sticluța de apă pentru drumețiile pe munte.
tot ce e nevoie pentru aprins focul – chibrituri/bricheta, hârtii, cuburi de aprins focul și o toporișcă. Lemne ar trebui să găsiți la fața locului. !ATENȚIE unde faceți focul și asigurați-vă ca e bine stins înainte să plecați.
lanterne și/sau frontale – sunt necesare pentru drumuri în pădure noaptea. Da, va fi mai mult ca sigur că le veți face
set pentru gătit și luat masa – tot ce aveți nevoie să mâncați – farfurii, cuțite, furculițe, pahare și recipiente pentru apă/ceai/cafea

Câteva accesorii utile din punctul meu de vedere:

saltea gonflabilă și o pompă manuală sau electrică – poate înlocui cu foarte mare success izolirele, dar e mai mare, mai grea și durează mai mult pregătirea și demontarea cortului.
geantă frigorifică – pentru o zi nu este necesară, dar dacă planificați o vacantă mai lungă, nu îmi imaginez altfel păstrarea alimentelor pe timp de vară.
scaune pliabile și eventual masă – toate se pot improviza din trunchiuri de copaci sau pietre, în funcție de ce se găsește la fata locului
hamac – se poate și fără, dar e o relaxare plăcută după drumeție. Dacă nu, măcar o pătură pe care să vă întindeți în afara cortului.

Majoritatea traseelor din zonă au punct de plecare Cabana Padiș, dar de fapt au o prima parte comună, și ajung cu puține excepții în Glăvoi. Din acest motiv noi preferăm să stăm direct acolo, fie cu cortul, fie la Cabana Cetățile Ponorului.

Pe traseu, căutam mereu marcajele de pe copaci

Glăvoi – Focul Viu, marcaj bulină galbenă. E traseul pe care am mers cel mai des în ultimii ani. E un traseu pe care fetele de la 3-4 ani au reușit să îl facă fără probleme mari. Se poate merge și către Piatra Galbenei pe același marcaj și apoi mai departe, pe Cheile Galbenei.

Ghețarul Focul Viu – 2020 (accesul este interzis)

De la Focul Viu pană la Piatra Galbenei mai sunt încă 15 minute, 30 împreună cu copiii, pe același marcaj, bulină galbenă. Piatra Galbenei este un punct de belvedere asupra Poienii Florilor și a pădurilor de fag din zonă.

Pentru traseul Cheile Galbenei e nevoie de o zi întreagă și copiii trebuie să fie mai mari, probabil peste 10 ani, și destul de sportivi, diferența de nivel e mare și, ce mi s-a părut mie dificil când l-am făcut, mai întâi se coboară aproximativ 700 m diferență de nivel, se parcurg Cheile Galbenei, în anumite zone cu ajutorul lanțurilor, și la sfârșit e o urcare destul de solicitantă pentru a ajunge înapoi în zona Glăvoi.

Cabana Padiș – Glăvoi, marcaje bulină galbenă, bulină albastră, triunghi rosu și cruce galbenă. Marea majoritate a traseului este plană, în Platoul Padiș, urmată de o coborâre mai abruptă spre Glăvoi, pentru care este recomandat să fii porți încălțămintea potrivită. Noi anul acesta am făcut traseul împreună cu copiii, 4 la număr între 4 și 10 ani, care s-au bucurat de plimbare, pădurea de brad, dar și unii de compania celorlați.

Locul ne îndeamnă să ne oprim și să ne bucuram de aerul proaspăt de munte

Circuitul Cetățile Ponorului, marcaj bulină albastră, e un traseu de 1 zi, dar se poate face și partial. Noi am urcat până la primul și al doilea punct de belvedere împreună cu copii și apoi ne-am întors. Fetele erau mici atunci și au făcut traseul în sisteme de purtare, dar copiii de 4-5 ani pot urca deja pană la primul “balcon”.

Portalul de intrare în Cetătile Ponorului

Lumea pierdută, marcaj cruce galbenă – E un traseu ușor, de 2-3 ore, unde se vizitează mai multe formațiuni carstice (avene). Diferența de nivel este foarte mică, traseul fiind accesibil și iarna pentru adulți. Iar pentru copii, e o plimbare plăcută în timpul verii. Există indicatoare în locurile de unde se pot vedea avenele, trebuie totuși să fim destul de atenți cu copiii mai mici.

Vârful Biserica Moțului (1458m), este o urcare accesibilă cu plecare chiar din platoul Padiș și este un punct de belvedere al acestuia.

Noi, în cele două zile pe care le-am petrecut la munte am reușit să facem două drumeții. O tură din Padiș până în Glăvoi, cu un mic moment dedicat respirației de-a lungul traseului. Si încă o plimbare până la Focul Viu și înapoi.

Bucuria serii a fost focul de tabără cu cârnăciori și apoi marshmallows prăjite pe bețe și apoi mâncate între doi biscuiți. Se numesc Smores și se prepara așa. Copii au fost încântați și au participat la adunarea lemnelor, pregătirea lor pentru foc și ar fi participat și la aprinderea lui, noroc că suntem totuși adulți responsabili (și poate putin cam stresată eu), asa ca de data asta doar au urmărit de aproape ce se întâmplă.

Dimineață am urmărit împreună o turmă de oi. Era în jurul orei 7:30 și a fost un moment bun ca întreaga vale să se trezească, pentru că turma a fost însoțită de fluierăturile ciobanului și de lătratul câinilor.

La coborârea din Padiș, înainte de a reintra pe DN 79, dar după ce ați trecut de satul de vacantă Boga, există o bifurcație de unde se poate urca spre munte din nou și acolo se poate vizita Peștera Ursilor. E o oprire pe care noi am făcut-o de mai multe ori, la plecare. În timpuri normale se mănâncă păstrăv bun la localurile din zonă.

Nouă ni s-a părut o experiență interesantă și cu siguranță vom încerca să o repetăm în fiecare vară. Si acum primesc întrebări despre momentul și durata următoarei aventuri cu cortul pe care o vom avea. Și, în așteptarea unor zile calde și senine, construim corturi în mijlocul sufrageriei.

Weekend în Banat – Cheile Nerei-Beușnița

În weekend, împreună cu fetele am descoperit una din cele mai frumoase zone din Banat, Parcul National Cheile Nerei-Beușnița, aflat în judetul Caraș-Severin, la 130 de km de Timișoara. A fost o drumeție de o zi, am pornit din Timișoara către Potoc, de acolo urmând să ajungem la Podul Bei, de unde începeau traseele pe care le aveam plănuite. Drumul cu mașina a durat 2 ore.

Ce trebuie să știi înainte să mergi. Drumul e foarte rău dupa ce treci de Oravița, iar cel prin Ciclova Română și Ilidia este de evitat. La dus am mers pe această variantă și am descoperit că drumul nu a mai fost reparat de ani buni și cred că de cel puțin 10 ani nu am văzut ceva similar. Ne-am întors pe varianta Potoc-Ciuchici-Răcășdia-Oravița. Drumul nu e perfect, dar e acceptabil.

Nu sunt variante prea multe de a lua masa undeva, deci e bine să ai ceva adus de acasă. La Păstrăvărie sunt 3 mese și se poate mânca de prânz. Noi doar am băut câte o cafea și am luat un suc, pentru că mesele erau deja pline când am terminat noi drumeția. Mai sunt 2-3 locuri unde se poate mânca în Sasca Montană, dar într-o zi de weekend frumoasă de vară va fi probabil plin peste tot, asa că nu strică să ai la tine ceva provizii.

Pe unde ne-am plimbat noi

Nr. 9 Tunelele – Traseu marcat cu bandă roșie | , durează 2 ore de la Podul Bei până în Sasca Română. În total sunt 7 tunele și un pod suspendat care trece peste Nera. Traseul se poate face în ambele sensuri. Noi am pornit de la Podul Bei și am coborat până jos, pe malul Nerei apoi ne-am întors. Am trecut prin câteva tunele, iar fetele au fost încântate să își încerce frontalele. Apoi ne-am întors, pentru că mai aveam în plan și alte drumeții și pentru copii ar fi fost prea mult tot traseul. Poteca are zone mai aburpte și e bine să fim atenți cu copiii mai mici și mai entuziasmați.

Se poate merge cu mașina până la Podul Bei pe un drum cu asfalt nou (din Potoc), dar cu o singură bandă pentru ambele sensuri. La Podul Bei se plătește intrare pe Cheile Nerei, 5 de pentru fiecare adult (copiii intră gratis) și sunt câteva locuri de parcare, iar copiii mai mari pot merge mai departe pe jos până la Pătrăvărie și de acolo către Ochiul Bei. Sunt 6.5 km pe drum de piatră care se pot face într-o oră pe jos sau, în cazul nostru, în 30 de minute cu mașina. E un drum care poate fi făcut și cu bicicleta, chiar și de copii. Am văzut oameni cu biciclete de oraș, deci ai nevoie doar de un mod de a-ți transporta bicicleta până aici dacă plănuiești să faci o plimbare.

Nr. 3 Lacul Ochiul Bei – la o distantă de 45 de minute de Păstrăvărie, traseul e marcat cu cruce roșie + . Pentru copii noi calculăm aproape dublu față de timpii indicați de marcaj, mergem mai încet, facem mai multe opriri și vrem să fim siguri că avem timp să ne și întoarcem. Lângă lac am mâncat sandwichuri pe care le aveam cu noi, stând pe o buturugă, am făcut fotografii, iar distracția principală a fost trecerea podețului dintr-o parte în alta.

Nr. 2 Cascada Beușnița – traseul continuă încă 30 de minute (de adult, o oră împreună cu copiii) până la Cascada Beușnița, tot pe același marcaj cu cruce rosie + . E o urcare ușoară, pe o potecă în pădure, nu sunt zone dificile de abordat pentru copii. Cascada e mai vizibilă dacă e vizitată într-o perioadă cu mai multe ploi. În perioadele secetoase debitul scade destul de mult și căderile de apă se restrâng.

Cascada Beușnița le-a placut mult mai mult decât lacul Ochiul Bei, iar partea mai dificilă pentru mine a fost să le conving să nu intre prin apă, pentru că urmează și coborarea.

Pe drumul de întoarcere am fost ocupate să descoperim cât mai multe flori diferite, pe care am hotarat să le fotografiem și să nu le rupem, pentru ca și ceilalți copii, care vor veni după noi, să le poată vedea.

Alte trasee în zonă

Sasca Română-Sasca Montană – Cascada Șușara –Cărbunari (Ştinăpari) – pe marcajul cu cruce albastră + – pană la Cascada Șușara traseul durează sub două ore, împreună cu copiii, dar este necesară traversarea unei chei (aprox 30 m) și este indicat să avem echipament de munte.

Potoc – Chichiregul Mare-Valea Beușnița(Cascada Văioaga) – pe marcajul bulină gălbenă – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Sasca Română-dealul Cărăula-Podul Bei pe marcajul bulină roșie – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Surse de inspirație pentru trasee: https://amazingromania.net/cascada-susara-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/ si http://calatorcudor.ro/3-trasee-din-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/