munte – Doi copii și o mașină

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 2, Lacul Bled

După o zi petrecută pe Valea Savinjei, pe care am găsit-o destul de pustie și afectată de inundații, am pornit spre Bled. Mă aștepta o nouă surpriză. Părea că toată lumea a pornit o dată cu noi în aceeași direcție. Pe cât de liber a fost în prima zi, pe atât de aglomerate au fost următoarele zile în Slovenia.

Deși planul inițial a fost să luăm prânzul în Bled, să mergem să ne cazăm în apropiere și apoi să revenim la lac pentru plimbarea de după-masă, o dată ce am reușit să găsim loc de parcare în apropierea lacului ne-am hotărât să nu mai plecăm decât o data cu lăsarea serii. Plimbarea în jurul lacului a durat cam 2 ore, și am descoperit locurile în care se poate face baie, cu planuri să revenim a doua zi acolo.

Pentru ziua următoare aveam planificat încă de acasă o tură pe Cheile Vintgar, un râu de munte cu apă albastră, care se strecoară printre stănci și formează cascade din loc în loc. Din prezentare mi s-a părut un fel de Plitvice, dar mai micuț. Biletele le-am cumpărat în avans, de pe site, și tot atunci am ales ora la care vom intra în parc. Am avut un interval de 20 de minute în care puteam ajunge la intrare. Pentru că a fost nevoie să alimentăm mașina, drumul a fost aglomerat și locul de parcare a fost destul de departe am reușit să ajungem fix doar cu câteva minute înainte de sfârșitul intervalului, cu puține emoții chiar.

Drumul prin chei a durat cam 30 de minute, cărarea fiind construită din lemn, pe marginea stâncilor, cred că modul cel mai potrivit de a descoperi locul. Atmosfera a fost răcoroasă, din când în când ajungeau și la noi stropii fini de apă ai cascadelor.

După plimbarea pe chei, drumul ne întoarce prin pădure înapoi la parcare, o ocazie pentru copii să se încurajeze unii pe ceilalți, sau să facă concurs până la bradul cel mare. Și pentru părinți e o ocazie de relaxare și de a privi peisajele Alpilor Sloveni.

După-masă, așa cum am promis, ne-am dus să face baie în lacul Bled. Am parcat la Camping (cu 6 euro o oră – da, e o mare problemă parcarea în zonă și nici nu am remarcat variate bune fără mașină) și chiar când au intrat fetele în lac a început ploaia. A doua baie în ploaie în doar 2 zile.

Iar în încheierea zilei am fost să ne plimbăm pe malul lacului Bohinj, la câțiva kilometri de Bled. Și acum mi-e greu să mă hotărăsc care din cele două lacuri e mai frumos, așa că vă las pe voi să decideți.

Și aici am găsit o cazare inedită, cu gazdă prietenoasă, o casă în care am încăput două familii, cu loc de joacă afară, grădină de legume, hamac și terasă de unde se vedeau Alpii.

Pentru ultima dimineață în Slovenia ne-am fi dorit să facem o plimbare cu barca pe lacul Bled, dar nu am mai ajuns. O lăsăm pe data viitoare, pentru că ne-a plăcut mult zona și sper să fie o dată viitoare când vom reveni.

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 1, Valea Savinjei

Când nu mergem la mare, mergem la munte. De cele mai multe ori am fost în Carpatii noștri. Mai rar, la schi, în Alpii austrieci sau elvețieni. Anul ăsta, cu turele de varicelă ale fetelor, nu am putut merge aproape niciunde. Așa că ne-am hotărât să lipim de concediul planificat la mare, de câteva zile la munte în drumul nostru. Și cum am mers la mare în Italia, drumul ne-a dus pentru trei zile în Alpii sloveni.

Planul de acasă era să vizităm Valea Savinjei, cu punctul culminant Valea Logar, pentru o zi și încă două zile să stam în apropierea Lacului Bled și să facem drumeții acolo. Doar că planurile nu se potrivesc tot timpul cu realitatea. Cu 10 zile înainte de plecare, ca urmare a furtunilor și ploilor, Slovenia se confrunta cu cele mai mari inundații pe care le-a înregistrat țara vreodată. Noi ne-am petrecut ultimele zile citind știri, făcând calcule. Înainte să plecăm, părea că putem ajunge în locurile unde aveam rezervata cazarea, dar nu eram 100% siguri de ce ne așteaptă. Singura problemă pe care o prevedeam, drumul până pe Valea Logar să nu fie deschis. Dar speram să reușească să îl repare până la sosirea noastră în zonă.

Prima oprire a fost la Mozirje, aflată deja pe Valea Savinjei. După ce am ieșit de pe autostradă, drumul merge de-a lungul răului și urmările inundațiilor erau vizibile: copaci smulși și adunați, maluri surpate, inclusiv una din bezile de circulație, într-un loc. Din păcate zona a fost afectată de inundații, multe locuri erau închise, de exemplu restaurantele aflate chiar în vale, iar numărul turiștilor a fost redus cu mult, chiar dacă eram la mijloc de august.

Odată ajunși la cazare, ne-au confirmat ce bănuiam deja. Nu se poate ajunge până unde ne propusesem. Tot ei ne-au recomandat alte variante, Lacul Velenje și o urcare în Alpi cu telecabina la Golte.

Lacul Velenje e un lac artificial, creat că rezultat am extracției lignitului în zonă. În jurul lacului sunt amenajate piste de biciclete și alei pentru pietoni, și pe una din părți chiar o plajă cu pietriș, șezlonguri și umbrele. Un loc drăguț, unde a meritat să ne petrecem o după-masă. Regretul copiilor? Noi nu aveam la noi costumele de baie, așa că nu ne-am putut bălăci în lac.

Cu telecabina de la Golte urci în inima Alpilor. Iarna, sus sunt amenajate pârtiile de schi (aproximativ 12 km). Vara, sunt amenajate 4 trasee circulare, marcate cu culori diferite, si care au nume de animale – traseul iepurelui (galben), al ursului (rosu), al cerbului (verde) si al cocosului de munte (albastru). Traseele pleaca de la Hotel Golte, chiar locul unde ne-a lasat telecabina si ne asteptam sa fie trasee usoare, pe care sa le putem face impreuna cu copiii, cu o durata de 2-3 ore si o diferenta de nivel de 400 de metri.

Ce am găsit… cum iarna aici se schiază, în această vară erau în plin proces de a adăuga un nou telescaun și urcarea era lărgită pentru a permite mașinilor să urce, dar și mult mai abruptă decât ne așteptam. Deși în permanență se vedeau pe margini marcajele, impresia mea era că nu suntem chiar pe traseu, mai ales că am găsit un indicator dincolo de gardul care delimita pășunea vacilor. Când drumul a început să coboare abrupt, nefiind siguri că putem reveni prin altă parte la telecabină, am decis să ne întoarcem. Chiar dacă drumeția nu a fost de loc cum ne așteptam, ne-am petrecut cele 2 ore pe munte, am văzut câteva priveliști de vis, un lac interesant și nelipsitele văcuțe din Alpi.

Pentru că ne-a plăcut așa de mult cazarea de aici, vă las câteva impresii. Noi am stat într-un apartament pentru o familie cu 2 copii, cu doua camere, cu living și bucătărie utilată cu de toate. Foarte potrivit și pentru o vacanță de schi iarna. Tema locației erau albinele. Apartamentele au nume de flori și decorul din ele este conform cu numele ales (lalele în cazul nostru). Piscina amenajată în aer liber e altfel decât una clasică – cred că e captat un pârâu din zonă, dar apa nu e foarte rece (24 de grade a avut), nu este tratată cu nimic și se pot vedea mici plante crescând pe margini, fundul piscinei este format din pietriș.

Pe lângă apartamente, se poate locui și în câțiva faguri (căsuțe individuale), care la fel, pot găzdui 4 persoane. Mi-a părut rău că am descoperit cazarea asta inedită abia când am ajuns acolo, dar poate că într-o dată viitoare vom avea ocazia să stam și acolo, mai ales că au rămas destule lucruri de explorat în zonă.

Pentru o primă zi în Slovenia, am descoperit o țară interesantă, cu multe locuri frumoase și potențial de vacanțe sportive și în aer liber. Următoarele două zile le-am petrecut la lacul Bled și au fost la fel de încărcate și cu multe locuri frumoase de văzut.

O zi pe pârtie, la Stâna de Vale

Sezonul de schi 2021-2022 l-am încheiat cu o zi petrecută la Stâna de Vale, unde auzisem că s-a deschis o pârtie nouă, de 1230 m, cu instalație cu telescaun. Despre cum se ajunge din Oradea și despre parcul de aventură deschis vara am scris aici.

Cum am încercat celelalte părții anii trecuți, acum mi-am luat 10 urcări pe telescaun pentru mine și 10 pentru un copil, pe care le-am împărțit între fete 6 la 4 . Așa am reușit să facem 9 din 10 coborâri până când s-a închis, la ora 17:00.

Pentru că nu a fost senin și cald, pârtia a fost destul de liberă, nu a fost înghesuială și nu s-a supărat nimeni când nu am reușit să trecem destul de repede de scanarea cartelelor. Oamenii au fost atenți și am fost ajutați de fiecare dată la urcarea pe telescaun. Ce mi-a plăcut, în permanentă cei de la salvamont au fost prezenți pe pârtie, chiar s-au oprit să ne verifice când cea mică a căzut.

Prima parte a pârtiei este destul de abruptă, așa că dacă șții că nu schiezi prea bine, cel mai sigur ar fi să cobori la stația intermediară. Dacă urci până sus, atenție cum ții bețele de schi, se pot rupe dacă nu sunt destul de sus la coborârea intermediară, când ajungi cu schiurile în zăpadă.

Cele trei schioare, de 5, 7 si 8 ani.

Chiar lângă telescaun este o mică tonetă de unde se poate lua ceva rapid de mâncare – o clătită sau un hotdog, sau de băut cioco caldă, cafea, suc sau apă și se poate plăti doar cu cardul. Aici am făcut pauză după 6 coborâri, noi adulții. Copiii au profitat de moment și și-au improvizat un mic derdeluș.

Loc de luat masa – sau de baut o cafea/cioco calda

Când nu au schiat pe pârtia mare, fetele s-au dat cu săniuța pe pârtia de săniuțe sau au coborât pe schiuri pe pârtia de începători. Pentru amândouă activitățile a fost montată o bandă de urcare. Despre activitățile care se pot practica, program și tarife poți citi aici.

Brebu Nou – Weidenthal, destinație de pandemie în Munții Banatului

La 150 de km de Timisoara și cam 2 ore de mers cu mașina am găsit locul perfect pentru noi atât ca și o scurtă relaxare de weekend, dar și pentru a petrece acolo o întreagă săptămână. A fost surpriza cea mai plăcută a anului de pandemie care tocmai a trecut – satele germane din Banatul Montan – Gărâna (Wolfsberg) și Brebu Nou (Weindenthal).

Ce am descoperit aici? Un altfel fel de vacanță, mai calm și mai relaxat. Satul Brebu Nou are puțini locuitori, majoritatea vin vara și își petrec vacanța aici, în casele tradiționale, pe care, cu multă grijă le-au întreținut și renovat păstrând specificul locului – case albe cu ferestre și uși verzi. E liniște și calm, iar timpul se scurge mai încet. Nu ne-am simțit grăbiți să facem nimic. Nu am avut o lista lungă de pe care să bifăm lucruri de făcut, iar în fiecare dimineață puteam decide dacă facem o plimbare în natură, să căutăm locuri frumoase, să ne plimbăm cu bicicletă sau chiar să lenevim la soare cu o cafea în mâna în timp ce copiii aleargă prin grădină.

Am ajuns prima dată cu planul de a sta 3-4 zile și am rămas o săptămână întreagă. Și, de câte ori avem ocazia, ne întoarcem aici, măcar pentru un weekend. Cum gazdele noastre de la Brebu Nou sunt foarte primitoare, oricând copii se bucură de joacă în grădină sau în jurul casei. Pana la urma, am fost aproape în fiecare anotimp și am găsit de fiecare dată lucruri distractive de făcut în aer liber.

Primăvara/Toamna

Primul lucrul pe care îl poți face la munte e să te bucuri de peisaj, de natură. Uitându-mă prin galeria de imagini, mi-am dată seama că ne place să ne plimbam prin păduri mai ales toamna, când sunt frunzele colorate într-o bucurie de culori, sau primăvară devreme, când putem să vedem încă soarele printre crengile copacilor. Din Brebu Nou noi am făcut câteva drumeții în zona, în jurul Lacului 3 Ape, sau între cele două sate, Gărâna și Brebu Nou.

Tot de aici am putut face o vizită în Stațiunea Semenic, ce are două puncte de belvedere, Vf. Piatră Goznei (1.447 m) și Vf. Semenic (1.445 m). Din păcate, stațiunea e pustie vara, mai ales în afară weekendului. Totuși, până la punctele de belvedere sunt două plimbări ușoare, pe care le-am făcut cu copiii de 4 și 6 ani.

Plimbări cu bicicletă – am plecat din Timișoara cu bicicletele pe mașînă și a fost momentul perfect pentru că cea mică să renunțe la roțile ajutătoare. Străzile din Brebu Nou și Gărâna sunt asfaltate și destul de drepte, iar sora cea mare și-a dorit mult să o ajute și a încurajat-o în permanență. În primele zile am pedalat toți doar pe asfalt, dar apoi am încercat să mergem și pe drumuri forestiere. Așa am reușit să înconjurăm o parte din Lacul Trei Ape, prima dată toți patru. Mie îmi plac mai mult aceste drumuri prin pădure, la răcoare și fără mașini, dar fetele preferă totuși asfaltul, e mai ușor chiar dacă mai circulat.

Vara

Când afară este foarte, foarte cald, ce mod mai bun de a te răcori decât să fugi la munte și poate să faci și o baie? Pentru noi este una din distracțiile preferate de weekend, iar în zona sunt trei lacuri unde putem să mergem. Lacul Văliug, pe care l-am evitat pentru că ni s-a părut cel mai aglomerat dintre toate, Lacul Secu, în apropiere de Reșița, și care nu a fost în drumul nostru, și Lacul Trei Ape, chiar în apropierea localității Brebu Nou, unde am mers până la urmă.

In zona amenajata a Stațiunii Trei Ape intrarea costa 5 lei. Se pot inchiria sezlonguri si se poate lua pranzul. Noi nu am mancat acolo, tot din motive de Pandemie.

Iarna

Pentru noi una din cele mai mari bucurii ale iernii este că putem să mergem toți patru la munte să schiem. Cea mare a început repede, la 3 ani am pus-o prima dată pe schiuri și la 4 ani a fost în prima tabăra de schi. E drept că de anul următor au ridicat vârstă de participare în tabăra la 5 ani. Și cea mică a început la 3 ani și jumătate cu lecții de câte o oră cu monitor de schi, dar iarnă trecută, când trebuiau să meargă împreună, nu am putut să le mai înscriem în tabără din cauza pandemiei. Am fost totuși toți patru și, tot așa, cu câte o ora cu monitorul de schi a învățat și cea mică, iar la sfârșitul sezonului am coborât împreună pe Goznuța.

Schi pe pârtia Wolfsberg de la Gărâna – e o pârtie mică, de 500 m, pe care se urcă cu un teleschi și are două variante de coborâre. E perfectă pentru copii și începători. Pentru masă de prânz, sau oricând simți nevoia de un ceai sau o cafea caldă, există apres-ski-ul de la baza pârtiei.Pârtia este deschisă doar sâmbăta și duminica, în timpul săptămânii nu sunt suficienți schiori. Aici ajungem cel mai repede când stăm în Brebu Nou și încercăm să ne organizăm cât mai bine ca să nu prindem aglomerația de la prânz. Iar când copiii au obosit să schieze, sunt în jur o mulțime de variante că să ne distrăm pe săniuțe.

Schi pe pârtiile de la Semenic și Văliug – pârtia de la Văliug este micuța și albastră, potrivită pentru copii. Din păcate, din cauza pandemiei am evitat-o până acum, fiind cea mai accesibilă pentru toată lumea și deci cea mai aglomerată. Iar nouă nu ne place aglomerația nici un vremuri mai liniștite.

Pârtiile de pe Semenic sunt majoritatea roșii, iar una din ele coboară până în Văliug. Funcționează cu instalații de teleschi, la care abonamentul pe zi costă 60 de lei pentru copii și 80 de lei pentru adulți. Se pot cumpără și cartele cu urcări individuale, care pot fi folosite tot sezonul. Pârtiile sunt foarte bine întreținute. Noi anul trecut am fost aici în cea mai rece zi pe care am trăit-o vreodată pe munte. Termometrul arată -15 grade în mașină, când am ajuns sus. Pe pârtie, când bătea vântul, erau -23 de grade. Copiii s-au descurcat bine, am schiat câteva ore bune. Un ceai cald sau o cafea ne-am luat de la Andra. Din păcate, la momentul respectiv puteau mânca acolo doar cei cazați.

Am avut parte și o mică aventură. Eu eram împreună cu cei 2 copii mai mari, fetița mea cea mare de 7 ani și băiețelul de 10 ani al surorii mele. Cele mici erau deja prea obosite și se opriseră. La coborârea de pe pârtia Crucea de Brazi, fetița a coborât mai repede decât noi, pentru că tot timpul vrea să se strecoare în față la telescaun, oricât încerc să îi explic că mergem împreună și trebuie să așteptăm la rând. Când am coborât, nu am mai văzut-o tura următoare la coadă. Am mai urcat și coborât o dată, uitându-mă peste tot pe pârtie. Eram deja îngrijorată, erau -23 de grade și puțin ceață. Când am ajuns jos, i-am întrebat de cei care operau instalația dacă au văzut-o. Imediat i-au strigat pe cei de la celălalt teleschi și doi oameni de la Salvamont au venit lângă mine și m-au dus sus. Da, fetița urcase din din greșeală cu celălalt teleschi sus și, când și-a dat seama că s-a pierdut, a cerut ajutorul unui adult care a chemat salvamontul.

Vreau să le mulțumesc pentru ajutorul rapid și eficient, mai ales că am aflat că sunt doar câțiva oameni care încă mai lucrează acolo, iar weekendurile mai ales sunt foarte solicitante. Noi am discutat, și vom tot discuta și de acum înainte cu copiii despre ce trebuie să facă pentru ca să nu se piardă și, dacă s-au pierdut totuși, cui și cum să ceară ajutor.

Săniuș, chiar în Brebu Nou – cum este un sat de munte, când ninge, ulițele lui se transformă în derdeluș, spre bucuria copiilor. Noi am ajuns în timpul unei ninsori, și chiar în cea seară, înainte să fie curățat drumul, ne-am dat cu săniuțele chiar în fața casei.

Joacă prin zăpadă. Cu echipamentul potrivit, copiii se pot juca aproape oricând afară, în zăpadă. Noi avem costumele de schi, un strat termic direct pe piele și dacă e frig un al doilea strat, mănuși de schi, care nu se udă așa repede, căciuli și fulare. În picioare au cizme îmblănite, speciale pentru zăpadă și, când e zăpadă prea mare, peste cizme vin prinse parazapezi.

Chiar și noaptea putem construi un om de zăpadă

Trei parcuri de aventură în vestul țării

Una din distracțiile noastre preferate de weekend este să mergem împreună cu fetele într-un “adventure park”, mai ales când este vară și destul de cald afară. Distracția e garantată și cum toate sunt montate în copaci, la fel și răcoarea.

Echipamentul îl primesc de acolo și este standard: cască și hamuri cu care trebuie fie asigurat atunci când se cațără pe sus – tot timpul există două carabiniere – una fixă care intră pe cablu la începutul traseului și iese abia la sfârșit, și una pe care copilul trebuie să poată și să știe să o mute de pe un cablu pe celălalt. În plus, un sistem de prindere pe tiroliană, care poate fi diferit de la parc la parc.

Cele trei parcuri în care am fost până acum au recomandări diferite de vârstă, care este legată și de înălțimea copiilor care este corelată și cu înălțimile și distanțele între elemente, nu doar cu capacitatea fizică a copilului de a parcurge traseul.

Pe lângă distracție și aventură la înălțime, copiii învață să își învingă frica și să caute diverse abordări când li se pare că sunt blocați, să colaboreze și să se ajute unul pe celălalt pentru a putea trece de elementele mai grele ale traseului.

Parc Aventura Herneacova

Este cel mai accesibil dintre cele trei, pentru cineva care, la fel ca noi, locuiește în Timișoara. Este și locul în care ajungem cel mai des, din acest motiv. Este la o distanță de aproximativ 40 de km de Timișoara și într-o duminică dimineață drumul durează cam 50 de minute.

În parcul de aventură sunt 4 trasee pentru copii între 5 și 9 ani și intrarea costă 45 de lei pentru 2 ore. Mai sunt 5 trasee pentru copii peste 10 ani și adulți, care costă 65 de lei pentru 2 ore. Anul trecut cea mică a fost foarte dezamăgită că aici nu a putut să se joace, deși fusese deja la Stâna de Vale și la Sibiu, dar anul acesta și-a împlinit în schimb dorința și am fost deja de mai multe ori.

În afară parcului de aventură, Domeniul Herneacova este cu adevărat dedicat cailor. Copiii pot încerca o scurtă tură de agrement în spatele unui cal. Intrarea costă 20 de lei și este inclusă vizitarea grajdurilor. Nouă ne place să ajungem de dimineață, în jurul orei 10, când nu este foarte cald și aglomerat și atunci ori mergem la parcul de aventură ori mergem la căluți și apoi vizităm grajdurile și ne plimbam prin pădure.

De obicei mâncăm de prânz acolo, sunt două terase unde se poate cumpăra mâncare proaspăt făcută pe grătar, sucuri sau salate, sau la restaurantul lor, doar că de obicei ținută noastră este pentru aventuri în pădure și mai puțin pentru restaurant a-la-carte.

Happy Land Adventure – Stâna de Vale

E locul în care fugim de cele mai multe ori vara, când căldură din Oradea ne moleșește prea tare. Se potrivește foarte bine unei distracții de o zi, noi de obicei plecăm dimineață și ne întoarcem seară. Parcul de aventură este în stațiunea Stâna de Vale, și pe lângă distracțiile pe care le oferă acesta, se poate merge până la Izvorul Minunilor sau se pot face drumeții pe munte.

În parcul de aventură sunt 10 trasee – 3 mov, pentru copii de la 4 ani (și minim 100 cm), 3 trasee galbene și 1 verde, pentru copii cu înălțimea peste 140 cm, 1 traseu albastru pentru adulți (peste 160 cm), care este cel mai greu dintre ele. În plus, mai există un traseu format doar din tiroliene, cu o lungime de 230 m. Intrarea costă 40 de lei pentru două ore.

Când la Oradea sunt 35 de grade, la Stana de Vale sun 25, la soare

De obicei fetele fac împreună cele 3 trasee mov, cu mai mult sau mai puțin ajutor din partea noastră. Prima dată când s-a urcat doar cea mare (cea mică avea doar 3 ani), s-a lăsat cu lacrimi din partea ei și cu încurajări multe din partea noastră. Până la urmă a reușit să termine traseul și a fost foarte mândră de reușita ei.

Alte activități – bob alpin, tubing, sărituri pe trambulină, se pot închiria biciclete, atât că traseele de bicicletă sunt doar prin stațiune, se pot face drumeții in zonă. Iarna aici funcționează pârtia de schi, și din nou “dăm o fugă” din Oradea. Mâncare au acolo, la baza pârtiei sau se poate lua masa la Hotelul Iadolina (din punctul meu de vedere un hotel care amintește încă de anii ’90).

ArkaPark – Păltiniș

Se află între Rășinari și Păltiniș, la puțin peste jumătate de oră de Sibiu și l-am inclus de câte ori am putut in vizitele noastre din zonă. Când am fost noi ultima dată, acum doi ani, a fost singurul dintre parcurile de aventură cu trasee abordabile pentru un copil de 3 ani.

Pentru copiii foarte mici au amenajat un loc de joacă sub formă unui castel din lemn, iar începând de la 3 ani, pot urca deja pe cel mai ușor dintre trasee, unde eu, că părinte, ajungeam de jos să mult siguranțele în cazul în care cea mică nu mai putea înainta. A fost practic locul în care ne-am dat seama cât de mult ne place aventura de a ne cațăra în copaci.

Ce ne-a mai plăcut iar foarte mult – tirolienele. Au câteva puncte în care te poți urcă doar că să te dai pe tiroliana, fără a mai parcurge alte trasee – o ocazie numai bună și pentru părinți să facă sport și să alerge după cei mici. Cel puțin eu așa am făcut.

Aventura la Arka Park, si pentru cei mari si pentru cei mici

De mâncat nu țin minte să fi fost acolo, noi am preferat să urcăm până la Păltiniș. Aveau totuși un magazin mic de unde se cumpără apă/suc/cafea.

Din păcate nu am mai ajuns la Arka Park din 2019, dar este pe lista noastră scurtă cu lucruri de făcut data următoare când ajungem la Sibiu.

Parcul Național Apuseni – weekend cu cortul în Glăvoi

În 2020 concediul a fost cu adevărat o provocare pentru toți. După câteva luni petrecute doar în casă, cred că fiecare din noi a simțit nevoia de a evada undeva in vacanță. Doar că nu oriunde și nu oricum, ci având in vedere o mulțime de restricții. Călătoriile in afara țării au devenit mai complicate, iar riscurile asumate la un concediu in țară au crescut și ele. Si ce variantă mai bună de izolare de ceilalți decât să pleci cu cortul pe munte și să te plimbi de unul singur, sau doar cu familia, pe coclauri.

Pe la sfârșitul verii ne-am hotărât și noi să încercăm, mai ales că fetele își doreau încă de anul trecut să doarmă în cort, măcar la noi în curte, dacă nu putem altfel, iar noi încă avem cortul din studenție. Am plecat, o singură noapte, de test, cu cortul în Parcul Național Apuseni, în zona Glăvoi/Padiș numită și La Grajduri.

Noi am urcat din partea bihoreană a Parcului National Apuseni, iar pentru cineva plecat din Timisoara, înseamnă un drum de aproximativ 4 ore și o distantă de 232 km.

Drumul este asfaltat pană în Padiș, iar în Saua Scăriței se desparte drumul care duce în Glăvoi, de încă aproximativ 5k, drum care este doar pietruit și care ajunge pană la Cabana Cetățile Ponorului.

Reabilitarea drumului care leagă Padis (Bihor) de IC Ponor (Cluj), ultima portiune care a rămas neasfaltată

Este planificată reabilitarea legăturii între Județul Bihor și Județul Cluj prin Parcul National Apuseni, realizând accesul auto între Padiș (BH) și Satul de vacantă IC Ponor (CJ), făcând zona Padiș mult mai accesibilă din partea clujeană și respectiv facilitând accesul din Bihor spre Beliș/Fântânele.

Pentru că era prima dată când plecăm cu copiii într-o aventură cu cortul, mi-am pregătit o listă cu un echipament minim necesar:

cortul, evident și ideal unul care se montează repede, este ușor și are și prelată suplimentară de protecție în caz de vânt – noi l-am avut pe cel al soțului din liceu și studenție. Chiar i-am făcut un test înainte și l-am montat in livada bunicilor, unde fetele au și dormit 2 nopți.
un sac de dormit și izopren/izolir pentru fiecare membru al expediției – fără, chiar și vara e mult prea frig noaptea. Iar cum vara a fost ploioasă, pământul era destul de rece.
îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată: bocanci de munte, polar și jachetă impermeabilă, având cel putin un rând de schimb
rucsac – din nou, câte unul pentru fiecare membru al expediției. Chiar și fetele au avut unul mic, în care să poată avea o mică gustare și sticluța de apă pentru drumețiile pe munte.
tot ce e nevoie pentru aprins focul – chibrituri/bricheta, hârtii, cuburi de aprins focul și o toporișcă. Lemne ar trebui să găsiți la fața locului. !ATENȚIE unde faceți focul și asigurați-vă ca e bine stins înainte să plecați.
lanterne și/sau frontale – sunt necesare pentru drumuri în pădure noaptea. Da, va fi mai mult ca sigur că le veți face
set pentru gătit și luat masa – tot ce aveți nevoie să mâncați – farfurii, cuțite, furculițe, pahare și recipiente pentru apă/ceai/cafea

Câteva accesorii utile din punctul meu de vedere:

saltea gonflabilă și o pompă manuală sau electrică – poate înlocui cu foarte mare success izolirele, dar e mai mare, mai grea și durează mai mult pregătirea și demontarea cortului.
geantă frigorifică – pentru o zi nu este necesară, dar dacă planificați o vacantă mai lungă, nu îmi imaginez altfel păstrarea alimentelor pe timp de vară.
scaune pliabile și eventual masă – toate se pot improviza din trunchiuri de copaci sau pietre, în funcție de ce se găsește la fata locului
hamac – se poate și fără, dar e o relaxare plăcută după drumeție. Dacă nu, măcar o pătură pe care să vă întindeți în afara cortului.

Majoritatea traseelor din zonă au punct de plecare Cabana Padiș, dar de fapt au o prima parte comună, și ajung cu puține excepții în Glăvoi. Din acest motiv noi preferăm să stăm direct acolo, fie cu cortul, fie la Cabana Cetățile Ponorului.

Pe traseu, căutam mereu marcajele de pe copaci

Glăvoi – Focul Viu, marcaj bulină galbenă. E traseul pe care am mers cel mai des în ultimii ani. E un traseu pe care fetele de la 3-4 ani au reușit să îl facă fără probleme mari. Se poate merge și către Piatra Galbenei pe același marcaj și apoi mai departe, pe Cheile Galbenei.

Ghețarul Focul Viu – 2020 (accesul este interzis)

De la Focul Viu pană la Piatra Galbenei mai sunt încă 15 minute, 30 împreună cu copiii, pe același marcaj, bulină galbenă. Piatra Galbenei este un punct de belvedere asupra Poienii Florilor și a pădurilor de fag din zonă.

Pentru traseul Cheile Galbenei e nevoie de o zi întreagă și copiii trebuie să fie mai mari, probabil peste 10 ani, și destul de sportivi, diferența de nivel e mare și, ce mi s-a părut mie dificil când l-am făcut, mai întâi se coboară aproximativ 700 m diferență de nivel, se parcurg Cheile Galbenei, în anumite zone cu ajutorul lanțurilor, și la sfârșit e o urcare destul de solicitantă pentru a ajunge înapoi în zona Glăvoi.

Cabana Padiș – Glăvoi, marcaje bulină galbenă, bulină albastră, triunghi rosu și cruce galbenă. Marea majoritate a traseului este plană, în Platoul Padiș, urmată de o coborâre mai abruptă spre Glăvoi, pentru care este recomandat să fii porți încălțămintea potrivită. Noi anul acesta am făcut traseul împreună cu copiii, 4 la număr între 4 și 10 ani, care s-au bucurat de plimbare, pădurea de brad, dar și unii de compania celorlați.

Locul ne îndeamnă să ne oprim și să ne bucuram de aerul proaspăt de munte

Circuitul Cetățile Ponorului, marcaj bulină albastră, e un traseu de 1 zi, dar se poate face și partial. Noi am urcat până la primul și al doilea punct de belvedere împreună cu copii și apoi ne-am întors. Fetele erau mici atunci și au făcut traseul în sisteme de purtare, dar copiii de 4-5 ani pot urca deja pană la primul “balcon”.

Portalul de intrare în Cetătile Ponorului

Lumea pierdută, marcaj cruce galbenă – E un traseu ușor, de 2-3 ore, unde se vizitează mai multe formațiuni carstice (avene). Diferența de nivel este foarte mică, traseul fiind accesibil și iarna pentru adulți. Iar pentru copii, e o plimbare plăcută în timpul verii. Există indicatoare în locurile de unde se pot vedea avenele, trebuie totuși să fim destul de atenți cu copiii mai mici.

Vârful Biserica Moțului (1458m), este o urcare accesibilă cu plecare chiar din platoul Padiș și este un punct de belvedere al acestuia.

Noi, în cele două zile pe care le-am petrecut la munte am reușit să facem două drumeții. O tură din Padiș până în Glăvoi, cu un mic moment dedicat respirației de-a lungul traseului. Si încă o plimbare până la Focul Viu și înapoi.

Bucuria serii a fost focul de tabără cu cârnăciori și apoi marshmallows prăjite pe bețe și apoi mâncate între doi biscuiți. Se numesc Smores și se prepara așa. Copii au fost încântați și au participat la adunarea lemnelor, pregătirea lor pentru foc și ar fi participat și la aprinderea lui, noroc că suntem totuși adulți responsabili (și poate putin cam stresată eu), asa ca de data asta doar au urmărit de aproape ce se întâmplă.

Dimineață am urmărit împreună o turmă de oi. Era în jurul orei 7:30 și a fost un moment bun ca întreaga vale să se trezească, pentru că turma a fost însoțită de fluierăturile ciobanului și de lătratul câinilor.

La coborârea din Padiș, înainte de a reintra pe DN 79, dar după ce ați trecut de satul de vacantă Boga, există o bifurcație de unde se poate urca spre munte din nou și acolo se poate vizita Peștera Ursilor. E o oprire pe care noi am făcut-o de mai multe ori, la plecare. În timpuri normale se mănâncă păstrăv bun la localurile din zonă.

Nouă ni s-a părut o experiență interesantă și cu siguranță vom încerca să o repetăm în fiecare vară. Si acum primesc întrebări despre momentul și durata următoarei aventuri cu cortul pe care o vom avea. Și, în așteptarea unor zile calde și senine, construim corturi în mijlocul sufrageriei.