Când nu mergem la mare, mergem la munte. De cele mai multe ori am fost în Carpatii noștri. Mai rar, la schi, în Alpii austrieci sau elvețieni. Anul ăsta, cu turele de varicelă ale fetelor, nu am putut merge aproape niciunde. Așa că ne-am hotărât să lipim de concediul planificat la mare, de câteva zile la munte în drumul nostru. Și cum am mers la mare în Italia, drumul ne-a dus pentru trei zile în Alpii sloveni.
Planul de acasă era să vizităm Valea Savinjei, cu punctul culminant Valea Logar, pentru o zi și încă două zile să stam în apropierea Lacului Bled și să facem drumeții acolo. Doar că planurile nu se potrivesc tot timpul cu realitatea. Cu 10 zile înainte de plecare, ca urmare a furtunilor și ploilor, Slovenia se confrunta cu cele mai mari inundații pe care le-a înregistrat țara vreodată. Noi ne-am petrecut ultimele zile citind știri, făcând calcule. Înainte să plecăm, părea că putem ajunge în locurile unde aveam rezervata cazarea, dar nu eram 100% siguri de ce ne așteaptă. Singura problemă pe care o prevedeam, drumul până pe Valea Logar să nu fie deschis. Dar speram să reușească să îl repare până la sosirea noastră în zonă.
Prima oprire a fost la Mozirje, aflată deja pe Valea Savinjei. După ce am ieșit de pe autostradă, drumul merge de-a lungul răului și urmările inundațiilor erau vizibile: copaci smulși și adunați, maluri surpate, inclusiv una din bezile de circulație, într-un loc. Din păcate zona a fost afectată de inundații, multe locuri erau închise, de exemplu restaurantele aflate chiar în vale, iar numărul turiștilor a fost redus cu mult, chiar dacă eram la mijloc de august.
Odată ajunși la cazare, ne-au confirmat ce bănuiam deja. Nu se poate ajunge până unde ne propusesem. Tot ei ne-au recomandat alte variante, Lacul Velenje și o urcare în Alpi cu telecabina la Golte.
Lacul Velenje e un lac artificial, creat că rezultat am extracției lignitului în zonă. În jurul lacului sunt amenajate piste de biciclete și alei pentru pietoni, și pe una din părți chiar o plajă cu pietriș, șezlonguri și umbrele. Un loc drăguț, unde a meritat să ne petrecem o după-masă. Regretul copiilor? Noi nu aveam la noi costumele de baie, așa că nu ne-am putut bălăci în lac.
Cu telecabina de la Golte urci în inima Alpilor. Iarna, sus sunt amenajate pârtiile de schi (aproximativ 12 km). Vara, sunt amenajate 4 trasee circulare, marcate cu culori diferite, si care au nume de animale – traseul iepurelui (galben), al ursului (rosu), al cerbului (verde) si al cocosului de munte (albastru). Traseele pleaca de la Hotel Golte, chiar locul unde ne-a lasat telecabina si ne asteptam sa fie trasee usoare, pe care sa le putem face impreuna cu copiii, cu o durata de 2-3 ore si o diferenta de nivel de 400 de metri.
Ce am găsit… cum iarna aici se schiază, în această vară erau în plin proces de a adăuga un nou telescaun și urcarea era lărgită pentru a permite mașinilor să urce, dar și mult mai abruptă decât ne așteptam. Deși în permanență se vedeau pe margini marcajele, impresia mea era că nu suntem chiar pe traseu, mai ales că am găsit un indicator dincolo de gardul care delimita pășunea vacilor. Când drumul a început să coboare abrupt, nefiind siguri că putem reveni prin altă parte la telecabină, am decis să ne întoarcem. Chiar dacă drumeția nu a fost de loc cum ne așteptam, ne-am petrecut cele 2 ore pe munte, am văzut câteva priveliști de vis, un lac interesant și nelipsitele văcuțe din Alpi.
Pentru că ne-a plăcut așa de mult cazarea de aici, vă las câteva impresii. Noi am stat într-un apartament pentru o familie cu 2 copii, cu doua camere, cu living și bucătărie utilată cu de toate. Foarte potrivit și pentru o vacanță de schi iarna. Tema locației erau albinele. Apartamentele au nume de flori și decorul din ele este conform cu numele ales (lalele în cazul nostru). Piscina amenajată în aer liber e altfel decât una clasică – cred că e captat un pârâu din zonă, dar apa nu e foarte rece (24 de grade a avut), nu este tratată cu nimic și se pot vedea mici plante crescând pe margini, fundul piscinei este format din pietriș.
Pe lângă apartamente, se poate locui și în câțiva faguri (căsuțe individuale), care la fel, pot găzdui 4 persoane. Mi-a părut rău că am descoperit cazarea asta inedită abia când am ajuns acolo, dar poate că într-o dată viitoare vom avea ocazia să stam și acolo, mai ales că au rămas destule lucruri de explorat în zonă.
Pentru o primă zi în Slovenia, am descoperit o țară interesantă, cu multe locuri frumoase și potențial de vacanțe sportive și în aer liber. Următoarele două zile le-am petrecut la lacul Bled și au fost la fel de încărcate și cu multe locuri frumoase de văzut.
One thought on “Drumeții în Alpii Sloveni – partea 1, Valea Savinjei”