Sejur în Creta

Pentru că se apropie cu pași repezi vacanța de vară, ne gândim cu dor la mare. Anul trecut am deschis repede sezonul de plajă și am plecat imediat cum s-a încheiat școala spre Creta cea însorită.

Deși în ultima vreme am călătorit în Grecia cu mașina, de data asta un avion al Ski Express ne-a dus la destinație, aeroportul Heraklion din Creta. Zborul a durat 1 oră și 40 de minute, dar de la plecarea de acasă până când am ajuns în camera de hotel au fost mai mult de 7 ore, mai ales că am avut întârziere de o oră la check-în. Iar întoarcerea a fost și mai obositoare, pentru că avionul decola la ora 7 dimineața, iar de la hotel a trebuit să plecam la ora 4, oră dificilă pentru copii. Un avantaj mare al Greciei este că totuși e pe același fus orar ca România și face adaptarea mult mai ușoară.

Hotelul Albatros din Limenas Hersonissos are 5* (4* la TUI) și este la 100 de metri de mare, dar plaja are multe pietre și nisip nu prea fin. Plaja îngustă și stâncoasă are și câteva avantaje, restaurantele pot avea terasa desupra mării, iar seara, promenada arată spectaculos. Hotelul are mai mai multe piscine unde poți sta în locul mării, deși noi preferăm apa sărată și mai puțin genul acesta de bălăceală când mergem în vacanță cu copiii. Mâncarea a fost bună și variată, atât la micul dejun cât, iar la cină și în câteva ocazii am hotărât să mâncam și de prânz acolo. Personalul a fost amabil, camera mereu curată, și destul de spațioasă pentru 4 persoane. Un mare punct în plus pentru mine a fost că mi-au trimis acasă sandalele pe care le uitasem în cameră la plecare.

Două căprioare adormite la plecarea spre aeroport.

Totuși, după primele 2 zile în care am fost la plajă în apropierea hotelului, am hotărât să închiriem o mașînă și să vedem ce alte plaje găsim în apropiere. Este unul din obiceiurile noastre când mergem în vacanță, mai ales în insulele grecești – să descoperim plajele de acolo.

Una din cele mai apropiate plaje a fost Paralia Stalida, la doar 20 de minute de mers cu mașînă de la hotel. E o plaja cu nisip fin, potrivită pentru copii. Când am fost noi, a fost și destul de liberă. Iar în zona sunt mai multe taverne unde de poate manca de prânz și baruri pe plajă pentru un frape grecesc sau un fresh de portocale.

Paralia Stalida

În Agios Nikolaos am făcut o oprire pentru masa de prânz și o înghețată delicioasă după. Stațiunea este diferită de celelalte pe care le-am văzut în Creta. E cocoțată mai pe munte, mai elegantă și mai modernă. Tavernele sunt aici înlocuite de restaurante cu vedere asupra golfului. Străzile sunt rustice și cochete, dar e o adevărată provocare să găsești un loc de parcare.

În Agios Nikolaos

Ceva mai departe de hotel, după ce am fost în Agios Nikolaos, am găsit o altă plajă ce apare în recomandările turiștilor. Paralia Voulisma este îngustă, iar șezlongurile, desi o parte din ele ajung în apă, au fost cele mai scumpe pe care le-am găsit pe insulă. Dar nisipul e fin, și marea are destule valuri care fac distracția mai interesanta aici. Fetele au încercă să facă surf, și cea mare a și reușit de câteva ori să se ridice pe un val.

Voulisma – Golden Beach

O altă plajă, de data asta mai aproape de Heraklion, și al cărei nume nu mi-l amintesc, a fost destinația noastră pentru o după masă. Plaja e mai sălbatică, dar nisipul e fin și marea albastră. Copiii s-au distrat, ce mai!

Insulele grecești sunt muntoase, iar satele lor tradiționale sunt, în general, ridicate sus pe munte. Doar stațiunile noi sau porturile insulei se află jos, la malul mării. Și în aceste sate de pe munte găsim de obicei taverne tradiționale sau livezi de măslini. Pentru noi a devenit un obicei să căutăm astfel de locuri, mai puțin turistice și mai aproape de viață elenă de zi cu zi.

Privind livada de maslini

De obicei, prânzul îl luăm pe malul mării, la o tavernă unde mâncăm pește sau fructe de mare. Dar am descoperit că puțin mai sus pe munte sunt sate cu taverne care au mâncare tradițională grecească. La taverna Harakas au o variantă de meniu pentru grupuri, în care am primit la masă mai multe feluri de mâncare, 7 din ele cu carne, pe care le-am putut împarți intre noi. De asemenea, au meniuri pentru copii. Iar la sfârșit, desertul a fost din partea casei.

Într-o zi ploioasă sau dimpotrivă, una prea caldă, în care la prânz trebuie să fugi de căldură prea mare, poți pune pe listă și CretAQUARIUM. Copiii, curioși să descopere animalele marii, vor fi încântați de experiență și vor învață mai multe despre animalele care trăiesc în Marea Mediterană. Mie mi-a atras atenția secțiunea ecologică și de protecție a mediului, unde copiii învață despre influența pe care o avem asupra ecosistemului și cât de tare afectează gunoaiele viață din adâncul marii.

Nu în ultimul rând, pentru o zi cu mai multă distracție și adrenalină, un aqua park merge ca uns. Am găsit unul în apropiere, la 23 minute de mers cu mașină de la hotel. Water City a fost o surpriza plăcuta pentru mine, pentru că în general nu sunt foarte încântată de genul acesta de parcuri – tobogane de dificultăți diferite, și pentru cei curajoși, și pentru cei mai puțin, salvamari prezenți, zone de relaxare și de luat masa.

Water City, Creta

Creta este totuși o insulă mult prea mare pentru a fi descoperită doar în 7 zile. Drumul de la Heraklion la Agios Nikolaos durează 1 oră, iar de la Heraklion la Chania 2 ore și 17 minute (fără trafic, zice Google). Noi nu am ajuns de loc în Heraklion sau Cnossos, probabil și pentru că sunt locuri care mai pot aștepta pentru o vizita următoare, când copiii vor fi mai mari de 8 și 6 ani.

Iar pentru vizite în partea de vest a insulei, există sejururi cu zboruri pe aeroportul Chania. Din ce am auzit noi, aceasta zonă are plaje mai frumoase deca partea de nord-est unde am fost noi. Așa că o următoare vizită în Creta va fi aici.

București, mândria țării

Am avut ocazia sa petrecem un Weekend doar noi doi, fără copii, în capitală, cu ocazia unui eveniment în familie. Cum aproape toată ziua de sâmbătă a fost dedicată evenimentului, am avut practic o seară și două dimineți disponibile pentru noi.

Cum am ajuns? Cel mai comod ni s-a părut avionul, iar ca și companie am zburat cu Tarom, pentru că orele lor erau cele care ni se potriveau cel mai bine – plecare vineri la 19:45, întoarcere duminică la 18:05, iar durata zborului a fost de 40 de minute. Biletele le-am luat cu câteva săptămâni înainte și au costat 120 de euro pentru fiecare.

Cercul Militar și Fântâna Sărindar

Unde am stat? Am fost cazați la Hotel Capitol, pe Calea Victoriei, doar la câțiva pași de Centrul Vechi. Clădirea hotelului a fost construită la începutul anilor 1900, dar este renovat recent, așa că îndeplinește toate criteriile unui hotel modern. Camera a fost potrivită pentru noi doi, dar pentru toată familia ar trebui probabil să ne orientăm spre ceva mai mare. Surpriza – vara, în weekend, pe Calea Victoriei se Închide traficul și rămâne pietonală. Multe din hoteluri și baruri își mută mesele pe șosea.

Pe unde am umblat? Cel mai mult ne-am plimbat prin Centrul Vechi, unde am putut găsi multe variante o cafea bună, loc pentru brunch sau prânz, dar și un cocktail seara. Multe din străduțe sunt reabilitate, pavate cu piatră cubică, și case care amintesc de vremuri de demult. Mai sunt însă și destule zone în șantier, îmbrăcate în schele, dar și cu buruieni crescând, așa că mi-e greu să îmi dau seama dacă pe șantier se mai lucrează sau nu.

Am făcut și o scurtă plimbare prin Parcul Cișmigiu, dar la ora 10:30 era deja foarte cald. Lacul din parc este secat și în general parcul mi s-a părut murdar și neîngrijit, nu ar fi un loc pe care să îl vizităm cu fetele când vom ajunge la București.

Duminică am vrut să facem o vizită la Palatul Parlamentului, dar este posibil doar cu rezervare cu 24 de ore înainte, dar a aflat asta abia atunci. Eu l-am mai vizitat, acum mai bine de 10 ani și voiam ca de data asta să mergem împreună. Poate data viitoare vom merge și cu fetele și facem turul toată familia. Din toate câte am vizitat acum, Casa Poporului rămâne pe primul loc de văzut cu copiii.

Am reușit să vedem doar MNAC, muzeul aflându-se tot în Casa Poporului, dar cu intrare în partea din spate, cu vedere la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Expozițiile sunt împărțite pe patru nivele și îți poți face o impresie despre spațiile din interiorul clădirii. Bonus: duminica este intrarea gratuită.

Am trecut de mai multe ori pe lângă Muzeul Antipa, iar programul lor mi se pare interesant pentru copii, așa că a ajuns pe lista noastră. Și apoi ar fi Muzeul Tehnicii, care sper că va rămâne deschis până ajungem noi. Sunt curioasă de alte recomandări – ce considerați de ne ratat într-o vizită de 2-3 zile cu copiii la București? Dar sa fie chiar în București. Vă mulțumim de pe acum.

M-am întors cu sentimente amestecate după vizita în capitala noastră. Pe de o parte, Bucureștiul are aerul unei mari capitale europene, bulevarde largi, clădiri impunătoare, centrul pietonal cu forfota lui cosmopolită. Pe de altă parte, mai are destule de spații deschise în care eu îmi imaginez parcuri, dar acum sunt neîntreținute, încă multe șantiere deschise chiar în centru, încă și mai multe clădiri de consolidat și reabilitat. Așa că, pentru moment e aș zice “work in progres”, dar sunt curioasă de o nouă vizită, în 4 de data asta, nu peste mult timp.

O săptămână la München

Dacă se apropie vacanța de Paște si încă nu ai planuri, vin eu cu o propunere – unul din primele 10 orașe din Europa potrivite pentru copii – München. Noi am fost in vacanța de Crăciun, de la Sfântul Ștefan până după anul nou, dar am prins o vreme de primăvară, cu 15 grade si soare strălucitor, iar excursia a fost perfectă.

Panorama Alpilor, pe dealurile din jurul orașului

Pentru noi, cele mai reușite vacanțe sunt cele în care copiii își fac sau își consolidează prieteniile, iar țările străine cel mai bine le trăiesc împreună cu oameni care locuiesc deja acolo. În prima noastră vizită în Germania toți 4, ne-am revăzut cu prieteni dragi, iar fetele și-au redescoperit prietenii de care pandemia ne-a ținut departe. Și împreună am vizitat câteva dintre locurile destinate copiilor.

Hellabrun Zoo e cea mai mare grădină zoologică la care am fost până acum cu copiii și cred că este una din cele mai mari din Europa. Timpul de vizitare desprinde de vârsta copiilor și de câte animale aveți pe listă. Noi am stat 3-4 ore și nu cred că am reușit sa vedem 25% din habitate. Preferații au fost pinguinii și urșii polari, dar ne-am distrat și cu căprițele de la petting zoo.

La zoo

Olympia Park a fost construit pentru olimpiada de la München din 1972 și este in continuare un spațiu pentru evenimente sportive, dar și pentru a petrece timp in aer liber. Cum este în apropiere de BMW Welt și de BMW Museum, dar și de Sealife, am fost de două ori în cele 7 zile cât am stat la München. De pe dealul ridicat din resturile clădirilor distruse în al doilea război mondial se poate vedea panorama orașului.

Olympia Park

BMW Welt și muzeul BMW se află una lângă alta și în apropiere de Olympia Park. Noi am reușit să vedem cele mai noi mașini expuse, pentru muzeul copiii nu au mai avut răbdare. Totuși am stat aproape două ore înăuntru, iar atracția principală a fost Junior Campus unde au putut desena și colora modele de mașini care apoi au prins viața într-un oraș virtual. Intrarea este gratuită.

BMW Welt

Sealife se afla tot în Olympia Park și a fost următorul pe lista noastră. În Ianuarie a fost nevoie sa cumpărăm biletele online, cu rezervarea unui interval de o oră pentru vizită, care au fost disponibile abia peste 2 zile. Dacă aveți planuri să mergeți, asigurați-vă ca și puteți intra. Noi am reușit sa convingem copiii ca mai avem de așteptat până să vedem toți peștii, și mai ales rechinii pe sub care se poate trece.

Starnberger See – un loc excelent pentru o plimbare de după masă, în apropierea Münchenului. În zilele senine se văd Munții Alpi, iar vara e unul din locurile potrivite pentru picknick și bălăceală. Noi am privit lacul de la distanță, mai mare sau mai mică, dar am reușit sa rezistăm tentației de a face baie. Am descoperit in schimb multe bete și pietre (oare la așa un lac și-a dus Aston colecția?) cu care am inventat povesti.

Starnbergersee într-o zi de Ianuarie
Pe dealuri, in jurul Münchenului

Mult timp în natură – pe dealurile din jurul orașului sunt multe locuri în care cei mici si cei mari se pot bucura de o plimbare pe câmp sau prin pădure. Noi, cu ocazia acestei ieșiri am făcut tepees din bețe și un picnic improvizat, cu biscuiți și fructe.

Deși am stat 7 zile, au mai rămas multe alte lucruri de văzut – centrul vechi, muzeul jucăriilor, ferma de căprioare sunt doar câteva. Am vrut totuși să păstrăm un program destul de relaxat, iar copiii să aibă o amintire frumoasă împreună.

Weekend în Banat – Cheile Nerei-Beușnița

În weekend, împreună cu fetele am descoperit una din cele mai frumoase zone din Banat, Parcul National Cheile Nerei-Beușnița, aflat în judetul Caraș-Severin, la 130 de km de Timișoara. A fost o drumeție de o zi, am pornit din Timișoara către Potoc, de acolo urmând să ajungem la Podul Bei, de unde începeau traseele pe care le aveam plănuite. Drumul cu mașina a durat 2 ore.

Ce trebuie să știi înainte să mergi. Drumul e foarte rău dupa ce treci de Oravița, iar cel prin Ciclova Română și Ilidia este de evitat. La dus am mers pe această variantă și am descoperit că drumul nu a mai fost reparat de ani buni și cred că de cel puțin 10 ani nu am văzut ceva similar. Ne-am întors pe varianta Potoc-Ciuchici-Răcășdia-Oravița. Drumul nu e perfect, dar e acceptabil.

Nu sunt variante prea multe de a lua masa undeva, deci e bine să ai ceva adus de acasă. La Păstrăvărie sunt 3 mese și se poate mânca de prânz. Noi doar am băut câte o cafea și am luat un suc, pentru că mesele erau deja pline când am terminat noi drumeția. Mai sunt 2-3 locuri unde se poate mânca în Sasca Montană, dar într-o zi de weekend frumoasă de vară va fi probabil plin peste tot, asa că nu strică să ai la tine ceva provizii.

Pe unde ne-am plimbat noi

Nr. 9 Tunelele – Traseu marcat cu bandă roșie | , durează 2 ore de la Podul Bei până în Sasca Română. În total sunt 7 tunele și un pod suspendat care trece peste Nera. Traseul se poate face în ambele sensuri. Noi am pornit de la Podul Bei și am coborat până jos, pe malul Nerei apoi ne-am întors. Am trecut prin câteva tunele, iar fetele au fost încântate să își încerce frontalele. Apoi ne-am întors, pentru că mai aveam în plan și alte drumeții și pentru copii ar fi fost prea mult tot traseul. Poteca are zone mai aburpte și e bine să fim atenți cu copiii mai mici și mai entuziasmați.

Prin tunel

Se poate merge cu mașina până la Podul Bei pe un drum cu asfalt nou (din Potoc), dar cu o singură bandă pentru ambele sensuri. La Podul Bei se plătește intrare pe Cheile Nerei, 5 de pentru fiecare adult (copiii intră gratis) și sunt câteva locuri de parcare, iar copiii mai mari pot merge mai departe pe jos până la Pătrăvărie și de acolo către Ochiul Bei. Sunt 6.5 km pe drum de piatră care se pot face într-o oră pe jos sau, în cazul nostru, în 30 de minute cu mașina. E un drum care poate fi făcut și cu bicicleta, chiar și de copii. Am văzut oameni cu biciclete de oraș, deci ai nevoie doar de un mod de a-ți transporta bicicleta până aici dacă plănuiești să faci o plimbare.

Nr. 3 Lacul Ochiul Bei – la o distantă de 45 de minute de Păstrăvărie, traseul e marcat cu cruce roșie + . Pentru copii noi calculăm aproape dublu față de timpii indicați de marcaj, mergem mai încet, facem mai multe opriri și vrem să fim siguri că avem timp să ne și întoarcem. Lângă lac am mâncat sandwichuri pe care le aveam cu noi, stând pe o buturugă, am făcut fotografii, iar distracția principală a fost trecerea podețului dintr-o parte în alta.

Lacul Ochiul Bei

Nr. 2 Cascada Beușnița – traseul continuă încă 30 de minute (de adult, o oră împreună cu copiii) până la Cascada Beușnița, tot pe același marcaj cu cruce rosie + . E o urcare ușoară, pe o potecă în pădure, nu sunt zone dificile de abordat pentru copii. Cascada e mai vizibilă dacă e vizitată într-o perioadă cu mai multe ploi. În perioadele secetoase debitul scade destul de mult și căderile de apă se restrâng.

Cascada Beușnița le-a placut mult mai mult decât lacul Ochiul Bei, iar partea mai dificilă pentru mine a fost să le conving să nu intre prin apă, pentru că urmează și coborarea.

Cascada Beusnita

Pe drumul de întoarcere am fost ocupate să descoperim cât mai multe flori diferite, pe care am hotarat să le fotografiem și să nu le rupem, pentru ca și ceilalți copii, care vor veni după noi, să le poată vedea.

Plante din flora locala

Alte trasee în zonă

Sasca Română-Sasca Montană – Cascada Șușara –Cărbunari (Ştinăpari) – pe marcajul cu cruce albastră + – pană la Cascada Șușara traseul durează sub două ore, împreună cu copiii, dar este necesară traversarea unei chei (aprox 30 m) și este indicat să avem echipament de munte.

Potoc – Chichiregul Mare-Valea Beușnița(Cascada Văioaga) – pe marcajul bulină gălbenă – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Sasca Română-dealul Cărăula-Podul Bei pe marcajul bulină roșie – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Surse de inspirație pentru trasee: https://amazingromania.net/cascada-susara-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/ si http://calatorcudor.ro/3-trasee-din-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/

La plaja în Sarti

Sarti

În 2019, cand lucrurile erau mai calme și se putea călători mai simplu, concediul nostru a fost din nou în Grecia. Pentru noi a fost al 6-lea an aici și al 3-lea în care am mers cu mașina, dar prima dată când nu am fost în insule, ci am rămas pe continent, în peninsula Halkidiki, pe brațul Sithonia.

Drumul din Timișoara. Până acum, de fiecare dată am pornit la ora 4 dimineața din Timișoara, iar fetele (3 și 5,5 ani) au dormit până la intrarea în Macedonia, care înseamnă aproximativ jumătate din drum. Traseul pe care am mers până acum a fost Timișoara -> Vârșeț -> Smederevo (via Pancevo) și de aici urcăm pe autostradă până la Salonic. Drumul până la Salonic durează între 8 și 9 ore și depinde de timpul din vamă. Am ajuns în 11 ore în Sarti cu tot cu pauzele pe care le-am făcut pe drum. Avantajul de a nu merge pe insulă e că nu am depins de programul ferryboat-urilor și la ora 5 după masă făceam prima baie în mare.

Plaja Sarti a fost o surpriză plăcută pentru noi. Am fost cazați la Vila Erifili, în sudul stațiunii, pe a doua stradă de la mare. Până la plajă am avut 2 minute de mers. Plaja este lată cu intrare lină în mare în partea asta a stațiunii, cu nisip fin și apă curată. Pe plajă sunt zone cu șezlonguri, unde e suficient să îți cumperi băutură de la bar ca să le poți folosi, dar și zone în care se putea sta direct pe nisip. Totul în timp ce privești muntele Athos în depărtare.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190710_174337.jpg
Sarti, vedere către muntele Athos

Anul ăsta am fost mai puțin norocoși și în prima seară când am ajuns acolo a fost o furtună puternică. Dar imediat cum furtuna s-a oprit, toată lumea a început să curețe locul, așa că, a doua zi, când am ajuns pe plajă umbrelele și șezlongurile erau cel puțin adunate și pregătite să fie puse la loc. Iar pentru avaria la curent au venit chiar duminică după masă și au rezolvat-o în câteva ore.

Distracțiile principale la plajă au fost ca de obicei: bălăceala, căutarea scoicilor – deși au fost cam puține, construirea castelelor de nisip sau fuga de valuri, în zilele în care vremea nu a fost așa bună și nu am putut să intrăm în mare.

Plaja Kalamitsi e o plajă mai mică la 16 km de Sarti (16 minute de mers cu mașina), cu nisip mai grunjos și alb și cu intrare mai puțin lină în mare. Când am fost noi, plajă era destul de aglomerată, în zona pentru prosoape nu am avut loc să stăm, iar 3 șezlonguri au costat 10 euro pentru 2 ore. Mi s-a părut că e o plajă preferată de greci față de Sarti, unde marea majoritate a turiștilor erau sârbi, unguri sau români.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190715_194552.jpg
Kalamitsi

Plaja Platanitsi e la 6 km de Sarti (10 minute cu mașina), o plajă cu steag albastru înconjurată de o pădure de pini. Ca să ajungi cu mașina acolo, trebuie să intri într-un camping și ai nevoie de un act de identitate. Plaja e cu nisip, dar în mare sunt pietre și e puțin mai dificilă pentru copii. Este un bar pe plajă, de unde poți închiria șezlongurile, dar nu este niciun restaurant unde să poți lua masa dr prânz sau cină.

This image has an empty alt attribute; its file name is img_20190716_175449_257-1.jpg
Platanitsi

Față de insule, prețurile mâncare sunt mai mici. Un kg de pește prins proaspăt și pregătit la tavernă a fost 30 de euro (față de 45 de euro în Skopelos), iar o doradă era cam 300g și ajungea la 10-11 euro. În general, masa de prânz pentru 5 persoane (3 adulți și 2 copii) ajungea la 50 de euro și cel puțin una din porții era de pește. În Grecia mâncăm pe cât posibil mâncare tradițională: pește (tsipoura – dorada sau lavraki – lup de mare), fructe de mare, în general calamari și caracatiță, souvlaki (frigărui), mousaka, salată grecească sau saganaki (brânză feta făcută pe grătar, ușor picantă).

Nouă ne-au plăcut două taverne în Sarti și una în Kalamitsi.

Taverna Stavros e prima taverna la care am mancat atunci cand am ajuns in Sarti și am descoperit că au și loc de joacă pentru copii. E de altfel singura tavernă de felul acesta pe care noi am găsit-o. Și, față de majoritatea tavernelor, au în fiecare zi o supă a zilei: supă de pui sau de pește.

20190719_202403.jpg

Restaurantul Blue Senses e în zona nouă a stațiunii Sarti. Am mâncat un miel foarte bun acolo și zilnic au o ofertă a zilei – câte un fel de mâncare preparat special, care nu e în meniu- care merită încercat. De pe terasă se vede foarte frumos plaja și stațiunea Sarti.

Plaja Sarti vazuta de la Blue Senses
Sarti, vazut de la Blue Senses

Taverna Zorbas din Kalamitsi e o tavernă cochetă chiar pe plaja din Kalamitsi. Poți să mănânci stând cu picioarele în nisip și uitându-te la valuri. Peștele a fost bun și proaspăt și la același preț ca în Sarti. Și am descoperit un fel nou de mâncare: calamar umplut cu feta.