Andreea M – Page 3 – Doi copii și o mașină

Trei parcuri de aventură în vestul țării

Una din distracțiile noastre preferate de weekend este să mergem împreună cu fetele într-un “adventure park”, mai ales când este vară și destul de cald afară. Distracția e garantată și cum toate sunt montate în copaci, la fel și răcoarea.

Echipamentul îl primesc de acolo și este standard: cască și hamuri cu care trebuie fie asigurat atunci când se cațără pe sus – tot timpul există două carabiniere – una fixă care intră pe cablu la începutul traseului și iese abia la sfârșit, și una pe care copilul trebuie să poată și să știe să o mute de pe un cablu pe celălalt. În plus, un sistem de prindere pe tiroliană, care poate fi diferit de la parc la parc.

Cele trei parcuri în care am fost până acum au recomandări diferite de vârstă, care este legată și de înălțimea copiilor care este corelată și cu înălțimile și distanțele între elemente, nu doar cu capacitatea fizică a copilului de a parcurge traseul.

Pe lângă distracție și aventură la înălțime, copiii învață să își învingă frica și să caute diverse abordări când li se pare că sunt blocați, să colaboreze și să se ajute unul pe celălalt pentru a putea trece de elementele mai grele ale traseului.

Parc Aventura Herneacova

Este cel mai accesibil dintre cele trei, pentru cineva care, la fel ca noi, locuiește în Timișoara. Este și locul în care ajungem cel mai des, din acest motiv. Este la o distanță de aproximativ 40 de km de Timișoara și într-o duminică dimineață drumul durează cam 50 de minute.

În parcul de aventură sunt 4 trasee pentru copii între 5 și 9 ani și intrarea costă 45 de lei pentru 2 ore. Mai sunt 5 trasee pentru copii peste 10 ani și adulți, care costă 65 de lei pentru 2 ore. Anul trecut cea mică a fost foarte dezamăgită că aici nu a putut să se joace, deși fusese deja la Stâna de Vale și la Sibiu, dar anul acesta și-a împlinit în schimb dorința și am fost deja de mai multe ori.

În afară parcului de aventură, Domeniul Herneacova este cu adevărat dedicat cailor. Copiii pot încerca o scurtă tură de agrement în spatele unui cal. Intrarea costă 20 de lei și este inclusă vizitarea grajdurilor. Nouă ne place să ajungem de dimineață, în jurul orei 10, când nu este foarte cald și aglomerat și atunci ori mergem la parcul de aventură ori mergem la căluți și apoi vizităm grajdurile și ne plimbam prin pădure.

De obicei mâncăm de prânz acolo, sunt două terase unde se poate cumpăra mâncare proaspăt făcută pe grătar, sucuri sau salate, sau la restaurantul lor, doar că de obicei ținută noastră este pentru aventuri în pădure și mai puțin pentru restaurant a-la-carte.

Happy Land Adventure – Stâna de Vale

E locul în care fugim de cele mai multe ori vara, când căldură din Oradea ne moleșește prea tare. Se potrivește foarte bine unei distracții de o zi, noi de obicei plecăm dimineață și ne întoarcem seară. Parcul de aventură este în stațiunea Stâna de Vale, și pe lângă distracțiile pe care le oferă acesta, se poate merge până la Izvorul Minunilor sau se pot face drumeții pe munte.

În parcul de aventură sunt 10 trasee – 3 mov, pentru copii de la 4 ani (și minim 100 cm), 3 trasee galbene și 1 verde, pentru copii cu înălțimea peste 140 cm, 1 traseu albastru pentru adulți (peste 160 cm), care este cel mai greu dintre ele. În plus, mai există un traseu format doar din tiroliene, cu o lungime de 230 m. Intrarea costă 40 de lei pentru două ore.

Când la Oradea sunt 35 de grade, la Stana de Vale sun 25, la soare

De obicei fetele fac împreună cele 3 trasee mov, cu mai mult sau mai puțin ajutor din partea noastră. Prima dată când s-a urcat doar cea mare (cea mică avea doar 3 ani), s-a lăsat cu lacrimi din partea ei și cu încurajări multe din partea noastră. Până la urmă a reușit să termine traseul și a fost foarte mândră de reușita ei.

Alte activități – bob alpin, tubing, sărituri pe trambulină, se pot închiria biciclete, atât că traseele de bicicletă sunt doar prin stațiune, se pot face drumeții in zonă. Iarna aici funcționează pârtia de schi, și din nou “dăm o fugă” din Oradea. Mâncare au acolo, la baza pârtiei sau se poate lua masa la Hotelul Iadolina (din punctul meu de vedere un hotel care amintește încă de anii ’90).

ArkaPark – Păltiniș

Se află între Rășinari și Păltiniș, la puțin peste jumătate de oră de Sibiu și l-am inclus de câte ori am putut in vizitele noastre din zonă. Când am fost noi ultima dată, acum doi ani, a fost singurul dintre parcurile de aventură cu trasee abordabile pentru un copil de 3 ani.

Pentru copiii foarte mici au amenajat un loc de joacă sub formă unui castel din lemn, iar începând de la 3 ani, pot urca deja pe cel mai ușor dintre trasee, unde eu, că părinte, ajungeam de jos să mult siguranțele în cazul în care cea mică nu mai putea înainta. A fost practic locul în care ne-am dat seama cât de mult ne place aventura de a ne cațăra în copaci.

Ce ne-a mai plăcut iar foarte mult – tirolienele. Au câteva puncte în care te poți urcă doar că să te dai pe tiroliana, fără a mai parcurge alte trasee – o ocazie numai bună și pentru părinți să facă sport și să alerge după cei mici. Cel puțin eu așa am făcut.

Aventura la Arka Park, si pentru cei mari si pentru cei mici

De mâncat nu țin minte să fi fost acolo, noi am preferat să urcăm până la Păltiniș. Aveau totuși un magazin mic de unde se cumpără apă/suc/cafea.

Din păcate nu am mai ajuns la Arka Park din 2019, dar este pe lista noastră scurtă cu lucruri de făcut data următoare când ajungem la Sibiu.

Părinti salvatori

Cât de des am fost cu copilul la medic? Dar într-o situație de urgență? Din păcate eu am fost nevoită de câteva ori să o pun pe una din fete în mașină și să fug la spital, accidente relativ banale, în casă. Am făcut ce trebuia? Eu cred că da, pentru că suntem aici. Dar dacă reacția mea nu s-ar măsură în minute ci in secunde? Aș mai știi și aș mai putea face ce trebuie făcut?

Cu întrebările acestea în minte, am fost la cursul de prim ajutor al Ioanei Vartosu, acum aproape 4 ani cred. Ce facem când este copilul bolnav, când apelăm la serviciul de ambulanță sau mergem la camera de gardă, ce facem în cazul unui traumatism, cum recunoaștem situația în care alergia este severă și cum putem acționa. Uitându-mă din nou peste curicula cursului, cred că ar fi cazul să îl reiau, pentru că îmi amintesc destul de puține după atâta timp. Da, cursurile de prim ajutor trebuie reluate periodic, ca și orice altă informație pe care nu o folosim frecvent, o vom uită. Este însă un curs teoretic, cu foarte mulți participanți, probabil va mai dura până când va fi reluat.

Ceea ce mi-a lipsit la cursul Ioanei a fost partea practică, cea în care am putea exersa în special manevrele de resuscitare. Săptămâna trecută s-a ivit ocazia de a participa la un curs pe care îl consider foarte important pentru fiecare din noi, indiferent dacă suntem sau nu părinți. Cursul se numește Părinți salvatori și este un curs practic de resuscitare în primul rând. S-a întâmplat în Sala Bega a CCIAT de luni până vineri, de la 10:00 și de la 17:00 și sâmbătă de la 10:00. În teorie, doar 4 ore, în practică, am plecat după 4 ore și jumătate, la ora 21:30, cu regretul de a nu putea să particip până la final.

Cursul a fost susținut de domnul Vasile Vlașin, fondatorul organizației Părinți Salvatori, a cărei poveste o puteți citi aici. Așa cum chiar dumnealui l-a descris, e un curs in primul rând pentru a însuși manevrele de resuscitare, dar este mult mai mult decât atât – este un curs despre viață, despre importanta dar si fragilitatea ei, despre a putea lua cele mai bune decizii și de a face maxim din ce e posibil când suntem martori și o altă persoană are nevoie de ajutorul nostru.

În cazul unui stop respirator nimeni nu știe exact ce trebuie să facă dacă nu a fost învățat înainte. Ni se pare că știm, pentru că am văzut de multe ori, dar inspirația de moment sau ce am mai auzit noi din popor nu pot înlocui ani de cercetare medicală. De ce e important să intervenim din prima secundă? Pentru că un creier fără oxigen are maxim 5 minute, iar în oraș, ambulanțele ajung în medie la cazurile de genul acesta în 12 minute. Dacă nu facem nimic, vor veni doar să constate decesul.

Prima parte a cursului s-a concentrat pe prezentarea pașilor corecți și necesari pentru a evalua victima, poziția de siguranță a unei victime inconștiente dar care nu este în stop cardio-respirator, etapele efectuării unei resuscitări. Discuția s-a desfășurat într-un ritm alert și în partea a două am avut toți ocazia să exersăm manevrele de resuscitare pe diverse manechine, adulți mai mari sau mai mici, chiar și copii. Ne-am uitat cum funcționează un defibrilator și cât e de important e să avem unul în apropiere. Ce m-a surprins pe mine cel mai mult a fost că face foarte multe în locul salvatorului. Nu mai trebuie să știi ce ai de făcut, trebuie doar să asculți ce îți spune aparatul – numără în locul tău până la 30, îți spune când să faci compresii și când respirații, inclusiv te corectează dacă ritmul compresiilor nu este cel corect – iar în momentele acelea poate fi diferența între viață și moarte.

Până acum cursul acesta s-a ținut de 928 de ori, în mai multe orașe, în România și în afară ei, dar Organizația Părinți Salvatori face mult mai mult decât atât, a contribuit la dotarea cu aparatură a spitalelor, începând cu cel din Baia Mare, unde lipsea video-bronhoscopul de care Luca ar fi avut nevoie, și ajută cazuri individuale în lupta lor de a se face bine, lista cu cele active o gășiți aici.

Dar domnul Vlașin are planuri mai mari, printre care acela de a introduce cursuri de prim ajutor în toate școlile din România. Anul acesta, pentru prima dată va începe un program pilot în acest sens în școlile din județul Sibiu, in colaborare cu inspectoratul școlar.

Cursul s-a ținut de 928 de ori până acum. Cu o medie de participare de 25 de persoane, totalul este de 23 200 de persoane. Impresionat pentru munca unui singur om, o picătură într-un ocean față de milioanele de români care ar putea fi oricând în situația de a acordă primul ajutor, până când ajunge ambulanță. Tu unde vei fi dată viitoare când se va organiza cursul la Timișoara? Eu cu siguranță voi fi prezentă.

Parcul Național Apuseni – weekend cu cortul în Glăvoi

În 2020 concediul a fost cu adevărat o provocare pentru toți. După câteva luni petrecute doar în casă, cred că fiecare din noi a simțit nevoia de a evada undeva in vacanță. Doar că nu oriunde și nu oricum, ci având in vedere o mulțime de restricții. Călătoriile in afara țării au devenit mai complicate, iar riscurile asumate la un concediu in țară au crescut și ele. Si ce variantă mai bună de izolare de ceilalți decât să pleci cu cortul pe munte și să te plimbi de unul singur, sau doar cu familia, pe coclauri.

Pe la sfârșitul verii ne-am hotărât și noi să încercăm, mai ales că fetele își doreau încă de anul trecut să doarmă în cort, măcar la noi în curte, dacă nu putem altfel, iar noi încă avem cortul din studenție. Am plecat, o singură noapte, de test, cu cortul în Parcul Național Apuseni, în zona Glăvoi/Padiș numită și La Grajduri.

Noi am urcat din partea bihoreană a Parcului National Apuseni, iar pentru cineva plecat din Timisoara, înseamnă un drum de aproximativ 4 ore și o distantă de 232 km.

Drumul este asfaltat pană în Padiș, iar în Saua Scăriței se desparte drumul care duce în Glăvoi, de încă aproximativ 5k, drum care este doar pietruit și care ajunge pană la Cabana Cetățile Ponorului.

Reabilitarea drumului care leagă Padis (Bihor) de IC Ponor (Cluj), ultima portiune care a rămas neasfaltată

Este planificată reabilitarea legăturii între Județul Bihor și Județul Cluj prin Parcul National Apuseni, realizând accesul auto între Padiș (BH) și Satul de vacantă IC Ponor (CJ), făcând zona Padiș mult mai accesibilă din partea clujeană și respectiv facilitând accesul din Bihor spre Beliș/Fântânele.

Pentru că era prima dată când plecăm cu copiii într-o aventură cu cortul, mi-am pregătit o listă cu un echipament minim necesar:

cortul, evident și ideal unul care se montează repede, este ușor și are și prelată suplimentară de protecție în caz de vânt – noi l-am avut pe cel al soțului din liceu și studenție. Chiar i-am făcut un test înainte și l-am montat in livada bunicilor, unde fetele au și dormit 2 nopți.
un sac de dormit și izopren/izolir pentru fiecare membru al expediției – fără, chiar și vara e mult prea frig noaptea. Iar cum vara a fost ploioasă, pământul era destul de rece.
îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată: bocanci de munte, polar și jachetă impermeabilă, având cel putin un rând de schimb
rucsac – din nou, câte unul pentru fiecare membru al expediției. Chiar și fetele au avut unul mic, în care să poată avea o mică gustare și sticluța de apă pentru drumețiile pe munte.
tot ce e nevoie pentru aprins focul – chibrituri/bricheta, hârtii, cuburi de aprins focul și o toporișcă. Lemne ar trebui să găsiți la fața locului. !ATENȚIE unde faceți focul și asigurați-vă ca e bine stins înainte să plecați.
lanterne și/sau frontale – sunt necesare pentru drumuri în pădure noaptea. Da, va fi mai mult ca sigur că le veți face
set pentru gătit și luat masa – tot ce aveți nevoie să mâncați – farfurii, cuțite, furculițe, pahare și recipiente pentru apă/ceai/cafea

Câteva accesorii utile din punctul meu de vedere:

saltea gonflabilă și o pompă manuală sau electrică – poate înlocui cu foarte mare success izolirele, dar e mai mare, mai grea și durează mai mult pregătirea și demontarea cortului.
geantă frigorifică – pentru o zi nu este necesară, dar dacă planificați o vacantă mai lungă, nu îmi imaginez altfel păstrarea alimentelor pe timp de vară.
scaune pliabile și eventual masă – toate se pot improviza din trunchiuri de copaci sau pietre, în funcție de ce se găsește la fata locului
hamac – se poate și fără, dar e o relaxare plăcută după drumeție. Dacă nu, măcar o pătură pe care să vă întindeți în afara cortului.

Majoritatea traseelor din zonă au punct de plecare Cabana Padiș, dar de fapt au o prima parte comună, și ajung cu puține excepții în Glăvoi. Din acest motiv noi preferăm să stăm direct acolo, fie cu cortul, fie la Cabana Cetățile Ponorului.

Pe traseu, căutam mereu marcajele de pe copaci

Glăvoi – Focul Viu, marcaj bulină galbenă. E traseul pe care am mers cel mai des în ultimii ani. E un traseu pe care fetele de la 3-4 ani au reușit să îl facă fără probleme mari. Se poate merge și către Piatra Galbenei pe același marcaj și apoi mai departe, pe Cheile Galbenei.

Ghețarul Focul Viu – 2020 (accesul este interzis)

De la Focul Viu pană la Piatra Galbenei mai sunt încă 15 minute, 30 împreună cu copiii, pe același marcaj, bulină galbenă. Piatra Galbenei este un punct de belvedere asupra Poienii Florilor și a pădurilor de fag din zonă.

Pentru traseul Cheile Galbenei e nevoie de o zi întreagă și copiii trebuie să fie mai mari, probabil peste 10 ani, și destul de sportivi, diferența de nivel e mare și, ce mi s-a părut mie dificil când l-am făcut, mai întâi se coboară aproximativ 700 m diferență de nivel, se parcurg Cheile Galbenei, în anumite zone cu ajutorul lanțurilor, și la sfârșit e o urcare destul de solicitantă pentru a ajunge înapoi în zona Glăvoi.

Cabana Padiș – Glăvoi, marcaje bulină galbenă, bulină albastră, triunghi rosu și cruce galbenă. Marea majoritate a traseului este plană, în Platoul Padiș, urmată de o coborâre mai abruptă spre Glăvoi, pentru care este recomandat să fii porți încălțămintea potrivită. Noi anul acesta am făcut traseul împreună cu copiii, 4 la număr între 4 și 10 ani, care s-au bucurat de plimbare, pădurea de brad, dar și unii de compania celorlați.

Locul ne îndeamnă să ne oprim și să ne bucuram de aerul proaspăt de munte

Circuitul Cetățile Ponorului, marcaj bulină albastră, e un traseu de 1 zi, dar se poate face și partial. Noi am urcat până la primul și al doilea punct de belvedere împreună cu copii și apoi ne-am întors. Fetele erau mici atunci și au făcut traseul în sisteme de purtare, dar copiii de 4-5 ani pot urca deja pană la primul “balcon”.

Portalul de intrare în Cetătile Ponorului

Lumea pierdută, marcaj cruce galbenă – E un traseu ușor, de 2-3 ore, unde se vizitează mai multe formațiuni carstice (avene). Diferența de nivel este foarte mică, traseul fiind accesibil și iarna pentru adulți. Iar pentru copii, e o plimbare plăcută în timpul verii. Există indicatoare în locurile de unde se pot vedea avenele, trebuie totuși să fim destul de atenți cu copiii mai mici.

Vârful Biserica Moțului (1458m), este o urcare accesibilă cu plecare chiar din platoul Padiș și este un punct de belvedere al acestuia.

Noi, în cele două zile pe care le-am petrecut la munte am reușit să facem două drumeții. O tură din Padiș până în Glăvoi, cu un mic moment dedicat respirației de-a lungul traseului. Si încă o plimbare până la Focul Viu și înapoi.

Bucuria serii a fost focul de tabără cu cârnăciori și apoi marshmallows prăjite pe bețe și apoi mâncate între doi biscuiți. Se numesc Smores și se prepara așa. Copii au fost încântați și au participat la adunarea lemnelor, pregătirea lor pentru foc și ar fi participat și la aprinderea lui, noroc că suntem totuși adulți responsabili (și poate putin cam stresată eu), asa ca de data asta doar au urmărit de aproape ce se întâmplă.

Dimineață am urmărit împreună o turmă de oi. Era în jurul orei 7:30 și a fost un moment bun ca întreaga vale să se trezească, pentru că turma a fost însoțită de fluierăturile ciobanului și de lătratul câinilor.

La coborârea din Padiș, înainte de a reintra pe DN 79, dar după ce ați trecut de satul de vacantă Boga, există o bifurcație de unde se poate urca spre munte din nou și acolo se poate vizita Peștera Ursilor. E o oprire pe care noi am făcut-o de mai multe ori, la plecare. În timpuri normale se mănâncă păstrăv bun la localurile din zonă.

Nouă ni s-a părut o experiență interesantă și cu siguranță vom încerca să o repetăm în fiecare vară. Si acum primesc întrebări despre momentul și durata următoarei aventuri cu cortul pe care o vom avea. Și, în așteptarea unor zile calde și senine, construim corturi în mijlocul sufrageriei.

Weekend în Banat – Cheile Nerei-Beușnița

În weekend, împreună cu fetele am descoperit una din cele mai frumoase zone din Banat, Parcul National Cheile Nerei-Beușnița, aflat în judetul Caraș-Severin, la 130 de km de Timișoara. A fost o drumeție de o zi, am pornit din Timișoara către Potoc, de acolo urmând să ajungem la Podul Bei, de unde începeau traseele pe care le aveam plănuite. Drumul cu mașina a durat 2 ore.

Ce trebuie să știi înainte să mergi. Drumul e foarte rău dupa ce treci de Oravița, iar cel prin Ciclova Română și Ilidia este de evitat. La dus am mers pe această variantă și am descoperit că drumul nu a mai fost reparat de ani buni și cred că de cel puțin 10 ani nu am văzut ceva similar. Ne-am întors pe varianta Potoc-Ciuchici-Răcășdia-Oravița. Drumul nu e perfect, dar e acceptabil.

Nu sunt variante prea multe de a lua masa undeva, deci e bine să ai ceva adus de acasă. La Păstrăvărie sunt 3 mese și se poate mânca de prânz. Noi doar am băut câte o cafea și am luat un suc, pentru că mesele erau deja pline când am terminat noi drumeția. Mai sunt 2-3 locuri unde se poate mânca în Sasca Montană, dar într-o zi de weekend frumoasă de vară va fi probabil plin peste tot, asa că nu strică să ai la tine ceva provizii.

Pe unde ne-am plimbat noi

Nr. 9 Tunelele – Traseu marcat cu bandă roșie | , durează 2 ore de la Podul Bei până în Sasca Română. În total sunt 7 tunele și un pod suspendat care trece peste Nera. Traseul se poate face în ambele sensuri. Noi am pornit de la Podul Bei și am coborat până jos, pe malul Nerei apoi ne-am întors. Am trecut prin câteva tunele, iar fetele au fost încântate să își încerce frontalele. Apoi ne-am întors, pentru că mai aveam în plan și alte drumeții și pentru copii ar fi fost prea mult tot traseul. Poteca are zone mai aburpte și e bine să fim atenți cu copiii mai mici și mai entuziasmați.

Se poate merge cu mașina până la Podul Bei pe un drum cu asfalt nou (din Potoc), dar cu o singură bandă pentru ambele sensuri. La Podul Bei se plătește intrare pe Cheile Nerei, 5 de pentru fiecare adult (copiii intră gratis) și sunt câteva locuri de parcare, iar copiii mai mari pot merge mai departe pe jos până la Pătrăvărie și de acolo către Ochiul Bei. Sunt 6.5 km pe drum de piatră care se pot face într-o oră pe jos sau, în cazul nostru, în 30 de minute cu mașina. E un drum care poate fi făcut și cu bicicleta, chiar și de copii. Am văzut oameni cu biciclete de oraș, deci ai nevoie doar de un mod de a-ți transporta bicicleta până aici dacă plănuiești să faci o plimbare.

Nr. 3 Lacul Ochiul Bei – la o distantă de 45 de minute de Păstrăvărie, traseul e marcat cu cruce roșie + . Pentru copii noi calculăm aproape dublu față de timpii indicați de marcaj, mergem mai încet, facem mai multe opriri și vrem să fim siguri că avem timp să ne și întoarcem. Lângă lac am mâncat sandwichuri pe care le aveam cu noi, stând pe o buturugă, am făcut fotografii, iar distracția principală a fost trecerea podețului dintr-o parte în alta.

Nr. 2 Cascada Beușnița – traseul continuă încă 30 de minute (de adult, o oră împreună cu copiii) până la Cascada Beușnița, tot pe același marcaj cu cruce rosie + . E o urcare ușoară, pe o potecă în pădure, nu sunt zone dificile de abordat pentru copii. Cascada e mai vizibilă dacă e vizitată într-o perioadă cu mai multe ploi. În perioadele secetoase debitul scade destul de mult și căderile de apă se restrâng.

Cascada Beușnița le-a placut mult mai mult decât lacul Ochiul Bei, iar partea mai dificilă pentru mine a fost să le conving să nu intre prin apă, pentru că urmează și coborarea.

Pe drumul de întoarcere am fost ocupate să descoperim cât mai multe flori diferite, pe care am hotarat să le fotografiem și să nu le rupem, pentru ca și ceilalți copii, care vor veni după noi, să le poată vedea.

Alte trasee în zonă

Sasca Română-Sasca Montană – Cascada Șușara –Cărbunari (Ştinăpari) – pe marcajul cu cruce albastră + – pană la Cascada Șușara traseul durează sub două ore, împreună cu copiii, dar este necesară traversarea unei chei (aprox 30 m) și este indicat să avem echipament de munte.

Potoc – Chichiregul Mare-Valea Beușnița(Cascada Văioaga) – pe marcajul bulină gălbenă – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Sasca Română-dealul Cărăula-Podul Bei pe marcajul bulină roșie – traseul are 3 km și durează sub două ore, împreună cu copiii. Atenție, nu sunt surse de apă pe drum.

Surse de inspirație pentru trasee: https://amazingromania.net/cascada-susara-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/ si http://calatorcudor.ro/3-trasee-din-parcul-national-cheile-nerei-beusnita/

La plaja în Sarti

În 2019, cand lucrurile erau mai calme și se putea călători mai simplu, concediul nostru a fost din nou în Grecia. Pentru noi a fost al 6-lea an aici și al 3-lea în care am mers cu mașina, dar prima dată când nu am fost în insule, ci am rămas pe continent, în peninsula Halkidiki, pe brațul Sithonia.

Drumul din Timișoara. Până acum, de fiecare dată am pornit la ora 4 dimineața din Timișoara, iar fetele (3 și 5,5 ani) au dormit până la intrarea în Macedonia, care înseamnă aproximativ jumătate din drum. Traseul pe care am mers până acum a fost Timișoara -> Vârșeț -> Smederevo (via Pancevo) și de aici urcăm pe autostradă până la Salonic. Drumul până la Salonic durează între 8 și 9 ore și depinde de timpul din vamă. Am ajuns în 11 ore în Sarti cu tot cu pauzele pe care le-am făcut pe drum. Avantajul de a nu merge pe insulă e că nu am depins de programul ferryboat-urilor și la ora 5 după masă făceam prima baie în mare.

Plaja Sarti a fost o surpriză plăcută pentru noi. Am fost cazați la Vila Erifili, în sudul stațiunii, pe a doua stradă de la mare. Până la plajă am avut 2 minute de mers. Plaja este lată cu intrare lină în mare în partea asta a stațiunii, cu nisip fin și apă curată. Pe plajă sunt zone cu șezlonguri, unde e suficient să îți cumperi băutură de la bar ca să le poți folosi, dar și zone în care se putea sta direct pe nisip. Totul în timp ce privești muntele Athos în depărtare.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190710_174337.jpg — Sarti, vedere către muntele Athos

Anul ăsta am fost mai puțin norocoși și în prima seară când am ajuns acolo a fost o furtună puternică. Dar imediat cum furtuna s-a oprit, toată lumea a început să curețe locul, așa că, a doua zi, când am ajuns pe plajă umbrelele și șezlongurile erau cel puțin adunate și pregătite să fie puse la loc. Iar pentru avaria la curent au venit chiar duminică după masă și au rezolvat-o în câteva ore.

Distracțiile principale la plajă au fost ca de obicei: bălăceala, căutarea scoicilor – deși au fost cam puține, construirea castelelor de nisip sau fuga de valuri, în zilele în care vremea nu a fost așa bună și nu am putut să intrăm în mare.

Plaja Kalamitsi e o plajă mai mică la 16 km de Sarti (16 minute de mers cu mașina), cu nisip mai grunjos și alb și cu intrare mai puțin lină în mare. Când am fost noi, plajă era destul de aglomerată, în zona pentru prosoape nu am avut loc să stăm, iar 3 șezlonguri au costat 10 euro pentru 2 ore. Mi s-a părut că e o plajă preferată de greci față de Sarti, unde marea majoritate a turiștilor erau sârbi, unguri sau români.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190715_194552.jpg — Kalamitsi

Plaja Platanitsi e la 6 km de Sarti (10 minute cu mașina), o plajă cu steag albastru înconjurată de o pădure de pini. Ca să ajungi cu mașina acolo, trebuie să intri într-un camping și ai nevoie de un act de identitate. Plaja e cu nisip, dar în mare sunt pietre și e puțin mai dificilă pentru copii. Este un bar pe plajă, de unde poți închiria șezlongurile, dar nu este niciun restaurant unde să poți lua masa dr prânz sau cină.

This image has an empty alt attribute; its file name is img_20190716_175449_257-1.jpg — Platanitsi

Față de insule, prețurile mâncare sunt mai mici. Un kg de pește prins proaspăt și pregătit la tavernă a fost 30 de euro (față de 45 de euro în Skopelos), iar o doradă era cam 300g și ajungea la 10-11 euro. În general, masa de prânz pentru 5 persoane (3 adulți și 2 copii) ajungea la 50 de euro și cel puțin una din porții era de pește. În Grecia mâncăm pe cât posibil mâncare tradițională: pește (tsipoura – dorada sau lavraki – lup de mare), fructe de mare, în general calamari și caracatiță, souvlaki (frigărui), mousaka, salată grecească sau saganaki (brânză feta făcută pe grătar, ușor picantă).

Nouă ne-au plăcut două taverne în Sarti și una în Kalamitsi.

Taverna Stavros e prima taverna la care am mancat atunci cand am ajuns in Sarti și am descoperit că au și loc de joacă pentru copii. E de altfel singura tavernă de felul acesta pe care noi am găsit-o. Și, față de majoritatea tavernelor, au în fiecare zi o supă a zilei: supă de pui sau de pește.

Restaurantul Blue Senses e în zona nouă a stațiunii Sarti. Am mâncat un miel foarte bun acolo și zilnic au o ofertă a zilei – câte un fel de mâncare preparat special, care nu e în meniu- care merită încercat. De pe terasă se vede foarte frumos plaja și stațiunea Sarti.

Plaja Sarti vazuta de la Blue Senses — Sarti, vazut de la Blue Senses

Taverna Zorbas din Kalamitsi e o tavernă cochetă chiar pe plaja din Kalamitsi. Poți să mănânci stând cu picioarele în nisip și uitându-te la valuri. Peștele a fost bun și proaspăt și la același preț ca în Sarti. Și am descoperit un fel nou de mâncare: calamar umplut cu feta.

7 lucruri de făcut în Oradea și împrejurimi, împreună cu copiii

Sunt multe de spus despre Oradea și clădirile ei în stilul Art Nouveau. Și mai multe sunt de făcut când mergi pentru un weekend, ca adult fără griji. Dar acum vreau să vă povestesc despre câteva activități pe care noi le facem împreună cu fetele atunci când ajungem la Oradea.

1. Bălăceală la ștrand. Sunt multe variante în Oradea și Felix. Noi iarna mergem la Aquapark Nymphea în Oradea sau la Hotel Aquapark President în Băile Felix. La Nymphea cumpărăm bilete pe 3 ore. Și cei de la Hotel President au ceva similar și preferăm să intrăm așa pentru că fetele sunt încă mici și cam atât rezistă să se bălăcească într-un ștrand. Înăuntru este și o autoservire, așa că poți să stai și toată ziua. Iar vara noi preferăm să mergem la Hotel Perla, în stațiunea 1 Mai, mai ales după masă, pentru că e mai liber și intrăm și ieșim mai usor din ștrand, deși nu este dintre strandurile recent renovate din zonă. Hotelul Perla are 2 bazine mari afară și 1 înăuntru. Pentru copii este amenajat un bazin mic cu apă până la genunchi și cu un tobogan în mijloc.

2. Plimbare prin pădurea din Felix. Nouă ne place să ne plimbăm prin pădure în orice anotimp. De fapt, chiar preferăm să nu ne plimbăm vara, când sunt cei mai mulți țânțari. Toamna și iarna, când frunzele copacilor nu mai sunt așa dese, lumina e cea mai frumoasă. De obicei inventam tot felul de activități ca să fie fetele interesate de plimbare: culegem bețe sau flori, ascultăm păsările cum cântă. Ultima dată am descoperit pădurea după ploaie.

3. Biciclit prin Parcul Salca sau pe malul Crișului. Parcul Salca e un parc nou, cu alei lungi, unde copiii se pot plimba linistiti cu bicicleta. Noi încă nu am reusit să facem asta împreună, dar vă invit pe voi să încercați. În schimb, fetele preferă tiroliana și lacurile cu nuferi. Pe malul Crișului sunt multe spații de joacă pentru copii și de la unul la celălalt se poate merge cu bicicleta. Din nou, noi avem probleme cu bicicletele, pentru că amândouă vor să se dea cu aceeași bicicletă. Cea mică e prea mică pentru ea, nu ajunge încă la pedale. Dar asta nu o oprește să se așeze în fața bicicletei și să nu o lase nici pe cea mare să pedaleze.

4. Joacă în Orășelul Copiilor. Atunci când nu este foarte cald afară, Orășelul Copiilor e unul din locurile noastre preferate de joacă. Vara este deschis zilnic intre 8:00 si 22:00, iar iarna este închis lunea, iar în restul zilelor se închide la ora 20:00. Ce ne place? Sunt spații amenajate în funcție de vârstă și se pot juca și cei mai mari și cei mai mici. E curat și înăuntru și afară și putem merge aproape pe orice vreme. Înăuntru sunt și săli care se pot închiria pentru zile de naștere, acvarii cu pești, spații de joacă și grup sanitar curat, unde există și săpun și hârtie igienică.

5. Plimbare prin centru. Când nu avem altă idee, mergem și ne plimbăm pe Strada Republicii sau în Piața Unirii, care a fost de curând renovată. Pentru curioși, e deschis turnul primăriei, unde noi am urcat când fetele aveau 1 an și 3 ani jumătate. Sunt multe scări, cele sus sunt în spirală, prețul biletului este mic, iar priveliștea de sus merită văzută.

6. Vizită la Lacul cu Nuferi din Felix

Lacul nuferi e printre locurile preferate. Și acolo mergem tot în afara sezonului, când nu e așa aglomerat și nici așa cald. În lac, pe lângă nuferii înfloriți, sunt multe discuție țestoase. Fetelor le e drag să le urmărească mișcările.

7. Vizită la Kings Land, Ineu, la 15 km de Oradea. Am descoperit locul prima dată anul ăsta. Ce poți face acolo? Poți mânca, poți sta la soare pe malul lacului sau poți vedea animalele. Și, în cazul nostru, fetele au fost foarte încântate să hraneasca turma de căprițe. Iar pentru noi a fost fascinant să ne uităm o oră la fete cum se învârt în jurul țarcului, rup iarbă și o țin prin plasă ca să poată mânca iezii și caprele. Fiindcă era aprilie și restaurantul se deschide abia în mai, când e cald în fiecare zi și se poate mânca afară, meniul nu a fost cel mai variat și, din păcate, nicio variantă nu era prietenoasă pentru un copilaș sub 1 an. Dar, cel puțin pentru noi, distracția de la animale a meritat plimbarea pana acolo.