Vacanță în Europa – Doi copii și o mașină

1 Decembrie la Budapesta

Dacă anul trecut am fost la Alba Iulia cu ocazia Centenarului Încoronării, de zilele libere cu ocazia Sfanțului Andrei și a zilei Naționale, am dat o fugă până la Budapesta. Am fost inspirați și am pornit la drum în data de 29 noiembrie, la prânz, imediat după scoală. Timpul de așteptare în vamă a fost decent, nu ca în zilele următoare.

Ce am vrut să vedem? Târgul de Crăciun, și puțin din ce are orașul interesant de oferit. Fiind cu copii, am avut un plan cu mai multe idei înainte de a porni, dar cu convingerea că nu le vom putea vedea pe toate, unele fiind de rezervă în cazul în care vremea nu e cea mai bună.

Serile ni le-am petrecut în centrul orașului, plimbându-ne pe străduțe sau pe malul Dunării, admirând decorațiunile de Crăciun, cumpărând produse tradiționale.Întreg centrul era împodobit cu lumini și decorațiuni de Crăciun, iar o dată cu lăsarea serii era o bucurie să ne plimbăm. Și aici, ca și acasă, la mare căutare erau colacii secuiești, făcuți după rețeta din Ardeal (Erdely).

În timpul zilei însă, copiii trebuiau duși și distrați în alte părți. Pentru vreme frumoasă, chiar dacă era iarnă și destul de rece, grădinile zoologice sunt mereu o idee bună, iar cea din din Budapesta este impresionantă, și putem petrece și noi și copiii o zi întreagă în aer liber aici.

Gradina Zoologică se afla în zona centrală din Budapesta și am ajuns ușor acolo, cu un singur mijloc de transport de unde eram cazați. În zonă se mai pot vizita Muzeul de Arte Frumose, Piața Eroilor din Budapesta, Muzeul de Etnografie sau Castelul Vajdahunyad.

Dacă ești pasionat de știință, Csopa Science Center este locul perfect în care să mergi cu copiii. Majoritatea experimentelor sunt pentru copii destul de mici și pot fi înțelese și de cei care nu vorbesc limba maghiară. Domeniile pe care activitățile le acoperă sunt multe și variate – de la optică și acustică (ne-am jucat cu un “tun” cu sunet care făcea să se miște aerul până în cealata parte a camerei), la explicații despre legile lui Newton sau corpul nostru. Cu siguranță vizita de aici poate salva situația într-o zi cu vreme rea.

Ce își doresc copiii să devină când vor fi mari? La Minipolisz, lângă Muzeul Iluziilor, în proximitatea târgului de Crăciun, pot experimenta o parte din meseriile de care are nevoie un oraș așa de mare cum e Budapesta – pot fi polițiști sau pompieri, vatmani, frizeri sau bucătari, vânzători în diverse tipuri de magazine sau lucrători în turism, medici sau bancheri. Deși aveam inițial în plan o vizită la Bastionul Pescarilor, ploaia ne-a schimbat planurile și am petrecut o după masă aici.

Minipolisz e un loc potrivit și pentru copii mici, nu doar pentru cei mari. Și ca poveste extra, celei mari i s-a desprins talpa de la bocancii (noi). Clar un mini dezastru pentru ziua respectivă. Doar că oamenii drăguți de aici ne-au salvat și au lipit ei talpa pantofului (gratuit), iar noi ne-am putut petrece după masa așa cum era planificat.

De toamna până primăvara, pe Insula Margareta (Margit Sziget) se poate vizita Lumina Park. Anul trecut tema a fost o călătorie în jurul lumii, cu instalații de lumini reprezentând mai multe țări de pe toate cele 5 continente. Cum în decembrie se întunecă repede, am avut destul timp de vizitat, și probabil am fi stat și mai mult dacă nu ar fi început iar ploaia.

Cum ne-am deplasat prin oraș? Am venit cu mașina din România, și ne-am cazat undeva în centru, în apropierea târgului de Crăciun, și în același timp, foarte aproape de o stație de metrou, dar și de stații de tramvai și autobuz. Pentru locurile mai depărtate (la Zoo și pe insula Margit) am mers cu transportul în comun, dar în general am mers mai mult pe jos, în zona centrală a Budapestei.

Ca și concluzie, Budapesta e, să nu uităm, o capitală europeană, imposibil de cuprins în doar 3 zile. Ce a mai rămas pe lista noastră, unde nu am mai ajuns? În foarte multe din locuri, mai ales cele în aer liber, unde vremea de afară trebuie să fie ceva mai prietenoasă. Ne vom întoarce? Cu siguranță. Poate tot pentru târgul de Crăciun, poate și primăvara-vara, când ne putem bucura de alte experiențe.

Tabăra de schi de la Kopaonik

Dacă a început scoală și s-a terminat vacanța și concediul de vară, încep să mă pregătesc de următorul – iarna la schi. Și anul acesta, la fel ca anul trecut am vrea să găsim o tabără de schi pentru copii, în care să putem merge și noi, părinții și, în timp ce copiii sunt cu monitorii, noi să schiem liniștiți.

Anul trecut am fost cu echipa de la Sport Record la Kopaonik, în Serbia. E una din variantele cele mai apropiate de Timișoara și noi doi am mai fost, când eram tineri și neliniștiți, așa că știam deja cât de cât locul. Rezervarea am făcut-o din toamnă, pentru săptămână imediat după Revelion, din 2 până în 8 Ianuarie, cu 5 zile de schi și 2 de drum. Surpriza am avut-o la sfârșitul lui Decembrie, când tabăra a fost anulată. La Kopaonik nu ninsese de loc și nu se putea schia. Fară costuri mari, perioada a fost mutată pentru 22-28 Ianuarie, când chiar am prins o iarnă adevărată.

Grupa de schi cu care ne-am întâlnit pe pârtie

Copiii petreceau întreaga zi pe pârtie, cu antrenorii, împărțiți în grupe de vârstă și experiență, așa că fetele nu au schiat împreună. Grupele se adunau și plecau de la hotel, în jur de 10 și jumătate dimineața, schiau toată ziua, și ne reîntâlneam la hotel în jur de ora 4 după masa. De prânz se opreau la cabanele din Kopaonik și mâncau o gustare. Pentru că a fost foarte frig și ceata, bătea vântul și câteodată ningea, făceau și pauze intermediare de ceai cald. Și cei mici au primit de la antrenori încălzitoare în mănuși și clăpari. În ultima zi toate grupele au reușit să coboare pe una din pârtiile negre, un progres clar la ambele fete după 5 zile de schi.

Pârtiile pe unde am schiat, cu vizibilitate mică, vânt și ceață

În timp ce copiii învățau împreună cu monitorii, noi am profitat și, după 9 ani, am reușit să schiem împreună. Prețurile pentru ski-pass sunt aici. Pentru că era ceață și nu vedeam cum arată pârtia și nici încotro ne îndreptăm, am preferat să alegem pârtiile mai ușoare și le-am evitat pe cele negre. Din cele 5 zile de schi, într-o singură zi a fost cerul suficient de senin și am reușit să vedem toată valea. Tot din cauza asta, nici cu copiii nu ne-am întâlnit decât ocazional, deși ar fi putut schia chiar pe pârtia de lângă.

Hotelul unde am stat nu este în Kopaonik, ci în Brzeće, la baza muntelui, la câteva sute de metri de telecabina care ne ducea în vârf. Până acolo aveam trasportul asigurat cu microbuze, care ne luau dimineața între 10 și 11 și ne așteptau seara la coborâre între 16 și 17. Un drum dus-întors costă 250 de dinari, aproximativ 11 lei .

Mâncarea la hotel și în stațiune e bună, porțiile sunt mari și recunosc că de mult nu am mâncat atâta carne. La hotel mâncam zilnic micul dejun și cina. Tot aici copiii petreceau timp afară, cât mai era lumină, sau înăuntru, în spațiile de joacă, atunci când era deja întuneric. Oamenii sunt simpatici în general și bucurosti că vin turiștii în zonă. Doar că nu toți vorbesc engleză și de multe ori ne-am descurcat mai bine în germană, și câte o dată prin semne.

Drumul din Timișoara până în Kopaonik durează aproximativ 6 ore, depinzând și de timpul de trecere a frontierei și controlul actelor. Parțial îl știm din vacanțele în Grecia. Primele 2 ore, până la Smederevo, trecem prin sate și e destul de lent. Apoi urcăm pe autostradă de pe care ieșim în apropiere de Kopaonik. În partea asta chiar lucrează la modernizarea și extinderea autostrăzii.

Pentru noi, Kopaonik a fost o experiență plăcută, la fel și colaboarea cu cei de la Sport Record. Probabil vor mai urma și alte ierni în care poate avem mai mult noroc și reușim chiar să și vedem locurile prin care schiem. Voi unde mergeți să schiați împreună cu copiii?

Aventură la Disneyland Paris

Nu știu câți dintre copii visează să ajungă la Disneyland, probabil că mulți. Eu cu siguranță mi-am dorit asta de când, la începutul anilor ‘90 au apărut albumele cu personaje și cărțile broșuri cu fiecare poveste. De ce am mers acum? Păi deja cea mică s-a făcut deja destul de mare ca să putem intra la majoritatea atracțiilor din parc. Dar cred că adevărul e că eu mi-am dorit cel mai mult să ajung aici.

Am luat bilete pentru trei zile pentru ambele parcuri, Disneyland Park și Walt Disney Studios Park, și nu ne-am propus să vizităm Parisul de data asta. Deși în oraș nu am fost niciodată și a fost prima oară când am ajuns în Franța, a trebuit să las ceva de la mine. Excursia cu copiii nu a fost ușoară, așa că plimbările lungi prin Paris vor trebui să mai aștepte.

Cum a fost? Chiar mai bine decât m-am așteptat. Au fost 5 zile foarte intense, 2 pe drum și 3 în parcuri. În prima zi la Disneyland am încercat să ne familiarizăm puțin cu parcul. Am fost mirați și impresionați de câtă lume așteaptă să intre în parc și de șirurile de oameni de la fiecare din atracții.

Parcul are patru zone – Fantasyland, unde sunt prințesele, Discoveryland, unde e zona StarWars, Adventureland, unde sunt pirații din Caraibe, casa lui Robinson Crusoe și Indian Jones și Frontierland care e imaginat că o zonă din Vestul Sălbatic.

Am stat și noi la cele unde timpul de așteptare nu era așa de mare, undeva maxim 30 de minute, pentru că nimeni nu avea răbdare de mai mult. Dar în general am făcut multe din activitățile unde se intră fără să așteptăm pentru că nu presupuneau instalații speciale – labirintul lui Alice, castelul Frumoasei Adormite, casa lui Robinson Crusoe, bazarul din Agrabah sau casele coloniștilor din Frontierland. Preferatele primei zile au fost Pirații din Caraibe și Star Wars Hyperspace Mountain.

În a doua zi ne-am orientat mai bine. Am venit cu planul de acasă la care din ride-uri să mergem si am repetat cele doua ture preferate din prima zi. Ne-a plăcut mult cel de la Peter Pan, iar despre Big Thunder Mountain povestim și acum. Am reușit să ajungem aproape peste tot unde ne-am propus, dar am petrecut destul de mult timp la cozi, cel mai mult la Phantom Manor.

Ultima zi am început-o la Walt Disney Studios, unde sunt câteva ride-uri interesante. Cel mai mult ne-a plăcut Ratatouille, un ride 4D, unde am alergat împreună cu Remi printre rafturile din cămară, în timp ce eram urmăriți de personalul restaurantului. În al doilea parc sunt mai multe ride-uri pentru copii mai mari și nu am mai mers la ele. Așa că pe la prânz ne-am întors în Disneyland Park să vedem și ce a mai rămas de zilele trecute. Am ajuns și la gară de unde am luat trenul ce înconjoară parcul și are stații la fiecare din cele 4 zone. A fost interesant, ne-a și prins ploaia de câteva ori, dar sunt multe variante de distracții înăuntru, așa că nu e musai o problemă asta.

Wald Disney Studios și Disneyland Park, ziua 3

Nu am reușit să ajungem de loc la Prințese, acolo coada era constant între 2 și 3 ore. Am urmărit timp de 2 zile cum sunt timpii de așteptare. În ultima zi aș fi vrut să ajungem la broscuțele din Finding Nemo. Și acolo, timpul de așteptare era intre 60 și 90 de minute, așa că nu ne-am mai dus. Nu am stat nici la rând să ne facem fotografii cu personaje, cozile erau și acolo destul de lungi. În schimb, de 2 ori pe zi, toate personajele Disney ieșeau pe strada principală, în care alegorice, și salutau vizitatorii.

Harta DisneyLand Park, cu timpii de așteptare

Au fost trei zile foarte intense, cu mers mult, cozi mai lungi sau mai scurte, dar în primul rând cu multă, multă distracție. Pentru asta, planificarea a început din Ianuarie, când am și luat biletele de avion. Primul pas a fost să găsim perioada în care copiii sunt în vacanță și adulții pot să își ia concediu. Noi am decis să mergem în vacanța de primăvară, chiar înainte de Paști. Avantajele perioadei au fost vremea bună, vacanța copiilor și faptul că era la un interval bun de celelate concedii ale noastre. Dezavantajele au fost că ne-am suprapus cu vacanța din anumite zone din Franța și Germania și că biletele au avut tariful maxim.

Categorii de bilete pentru ambele parcuri. Toate vacanțele școlare au tariful maxim

Drumul. Din Timișoara sunt trei variante de a ajunge la Paris. Cea mai lungă, dar probabil cea cu prețul cel mai bun e cu mașina, cu o noapte de oprire în Germania. Din păcate și cea care consumă 4 zile doar cu drumul. A doua variantă, cea mai rapidă, e cea cu WizzAir, dar care nouă nu ni s-a potrivit de loc, plecările erau în ambele cazuri la ora 6 dimineața, marți și sâmbătă (deci am fi ajuns înapoi chiar cu o zi înainte de Paști) iar prețul în Ianuarie era de mare, chiar mai mare decât zborurile de linie. Până la urmă noi am zburat cu Lufthansa, cu bilete Economy Light (fară bagaj la cală, doar cu carry on), cu escală la Munchen. Drumul a durat mai mult, dar avionul a fost liber, mai ales la dus, biletele, deși erau fară posibilitatea de a alege locul, le-am primit unii lângă alții, și am plecat la prânz, și la dus și la întors. De pe aeroportul Orly se poate lua autobuzul direct către DisneyLand, dar, pentru că eram 7 persoane, am preferat să planificăm transfer cu un microbuz direct la hotel.

Cazarea. Ca experiență, cea mai faină este la hotelurile Disney chiar de lângă parc. Se pot cumpără și pachete pentru hotel și parcuri de aici. Dacă ești cazat aici, poți intra cu jumătate de oră mai repede în parc, iar camerele au tematică Disney, în funcție de hotelul ales. Micul dejun se plătește extra. Pachetele cu cazare însă includ doar zilele când vizitezi parcul, de exemplu 3 zile de parc + 2 nopți de cazare, iar asta însemnă că pentru prima și ultima noapte trebuia să ne mutăm în alt loc. Destul de complicat totuși.

Cealaltă variantă sunt hotelurile partenere din apropiere. Le-am putut rezerva de pe Booking, exact pentru câte nopți am avut nevoie. Micul dejun era inclus. Aveau autobuz care ne ducea și aducea de la parc. Dimineața, la dus, autobuzele erau ok. La întors, din cauza mulțimii de oameni, era o înghesuială de nedescris, și o dată chiar nu am reușit să urcăm și a trebuit să îl așteptăm pe următorul.

Daca planifici o vizită în Paris și iți cauți cazarea acolo, poți ajunge la Disney cu metroul, desi nu știu exact cât costa biletele și dacă ar reprezintă o economie sau nu.

Mâncarea. Micul dejun îl luam la hotel. În parcuri se poate intra cu mâncare, deci poți să mergi cu sandwich-uri sau ronțăieli. Sunt și restaurante All-You-Can-Eat, tot cu tematică, de exemplu Bistro Chez Remi sau Fast Foods. Cina o luam la hotel, după ce ne odihneam puțin. Și în parcuri și la hotel tot ce cumperi este destul de scump, chiar mai scump decât în aeroport, și asta nu e chiar puțin.

Asta a fost experiența noastră la Disney. Am avut noroc de vreme bună și am văzut aproape tot ce ne-am propus. Ne-am întors de acolo cu multe amintiri, împărțite cu prietenele fetelor. Și pentru că a fost lume multă, nu ne-am întors cu mana goală, ci cu Covid și apoi cu varicelă cu care ne-am întins până la jumătatea lui iunie. Așa că e cu siguranță o excursie despre care vom mai povesti mult timp de acum înainte.

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 2, Lacul Bled

După o zi petrecută pe Valea Savinjei, pe care am găsit-o destul de pustie și afectată de inundații, am pornit spre Bled. Mă aștepta o nouă surpriză. Părea că toată lumea a pornit o dată cu noi în aceeași direcție. Pe cât de liber a fost în prima zi, pe atât de aglomerate au fost următoarele zile în Slovenia.

Deși planul inițial a fost să luăm prânzul în Bled, să mergem să ne cazăm în apropiere și apoi să revenim la lac pentru plimbarea de după-masă, o dată ce am reușit să găsim loc de parcare în apropierea lacului ne-am hotărât să nu mai plecăm decât o data cu lăsarea serii. Plimbarea în jurul lacului a durat cam 2 ore, și am descoperit locurile în care se poate face baie, cu planuri să revenim a doua zi acolo.

Pentru ziua următoare aveam planificat încă de acasă o tură pe Cheile Vintgar, un râu de munte cu apă albastră, care se strecoară printre stănci și formează cascade din loc în loc. Din prezentare mi s-a părut un fel de Plitvice, dar mai micuț. Biletele le-am cumpărat în avans, de pe site, și tot atunci am ales ora la care vom intra în parc. Am avut un interval de 20 de minute în care puteam ajunge la intrare. Pentru că a fost nevoie să alimentăm mașina, drumul a fost aglomerat și locul de parcare a fost destul de departe am reușit să ajungem fix doar cu câteva minute înainte de sfârșitul intervalului, cu puține emoții chiar.

Drumul prin chei a durat cam 30 de minute, cărarea fiind construită din lemn, pe marginea stâncilor, cred că modul cel mai potrivit de a descoperi locul. Atmosfera a fost răcoroasă, din când în când ajungeau și la noi stropii fini de apă ai cascadelor.

După plimbarea pe chei, drumul ne întoarce prin pădure înapoi la parcare, o ocazie pentru copii să se încurajeze unii pe ceilalți, sau să facă concurs până la bradul cel mare. Și pentru părinți e o ocazie de relaxare și de a privi peisajele Alpilor Sloveni.

După-masă, așa cum am promis, ne-am dus să face baie în lacul Bled. Am parcat la Camping (cu 6 euro o oră – da, e o mare problemă parcarea în zonă și nici nu am remarcat variate bune fără mașină) și chiar când au intrat fetele în lac a început ploaia. A doua baie în ploaie în doar 2 zile.

Iar în încheierea zilei am fost să ne plimbăm pe malul lacului Bohinj, la câțiva kilometri de Bled. Și acum mi-e greu să mă hotărăsc care din cele două lacuri e mai frumos, așa că vă las pe voi să decideți.

Și aici am găsit o cazare inedită, cu gazdă prietenoasă, o casă în care am încăput două familii, cu loc de joacă afară, grădină de legume, hamac și terasă de unde se vedeau Alpii.

Pentru ultima dimineață în Slovenia ne-am fi dorit să facem o plimbare cu barca pe lacul Bled, dar nu am mai ajuns. O lăsăm pe data viitoare, pentru că ne-a plăcut mult zona și sper să fie o dată viitoare când vom reveni.

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 1, Valea Savinjei

Când nu mergem la mare, mergem la munte. De cele mai multe ori am fost în Carpatii noștri. Mai rar, la schi, în Alpii austrieci sau elvețieni. Anul ăsta, cu turele de varicelă ale fetelor, nu am putut merge aproape niciunde. Așa că ne-am hotărât să lipim de concediul planificat la mare, de câteva zile la munte în drumul nostru. Și cum am mers la mare în Italia, drumul ne-a dus pentru trei zile în Alpii sloveni.

Planul de acasă era să vizităm Valea Savinjei, cu punctul culminant Valea Logar, pentru o zi și încă două zile să stam în apropierea Lacului Bled și să facem drumeții acolo. Doar că planurile nu se potrivesc tot timpul cu realitatea. Cu 10 zile înainte de plecare, ca urmare a furtunilor și ploilor, Slovenia se confrunta cu cele mai mari inundații pe care le-a înregistrat țara vreodată. Noi ne-am petrecut ultimele zile citind știri, făcând calcule. Înainte să plecăm, părea că putem ajunge în locurile unde aveam rezervata cazarea, dar nu eram 100% siguri de ce ne așteaptă. Singura problemă pe care o prevedeam, drumul până pe Valea Logar să nu fie deschis. Dar speram să reușească să îl repare până la sosirea noastră în zonă.

Prima oprire a fost la Mozirje, aflată deja pe Valea Savinjei. După ce am ieșit de pe autostradă, drumul merge de-a lungul răului și urmările inundațiilor erau vizibile: copaci smulși și adunați, maluri surpate, inclusiv una din bezile de circulație, într-un loc. Din păcate zona a fost afectată de inundații, multe locuri erau închise, de exemplu restaurantele aflate chiar în vale, iar numărul turiștilor a fost redus cu mult, chiar dacă eram la mijloc de august.

Odată ajunși la cazare, ne-au confirmat ce bănuiam deja. Nu se poate ajunge până unde ne propusesem. Tot ei ne-au recomandat alte variante, Lacul Velenje și o urcare în Alpi cu telecabina la Golte.

Lacul Velenje e un lac artificial, creat că rezultat am extracției lignitului în zonă. În jurul lacului sunt amenajate piste de biciclete și alei pentru pietoni, și pe una din părți chiar o plajă cu pietriș, șezlonguri și umbrele. Un loc drăguț, unde a meritat să ne petrecem o după-masă. Regretul copiilor? Noi nu aveam la noi costumele de baie, așa că nu ne-am putut bălăci în lac.

Cu telecabina de la Golte urci în inima Alpilor. Iarna, sus sunt amenajate pârtiile de schi (aproximativ 12 km). Vara, sunt amenajate 4 trasee circulare, marcate cu culori diferite, si care au nume de animale – traseul iepurelui (galben), al ursului (rosu), al cerbului (verde) si al cocosului de munte (albastru). Traseele pleaca de la Hotel Golte, chiar locul unde ne-a lasat telecabina si ne asteptam sa fie trasee usoare, pe care sa le putem face impreuna cu copiii, cu o durata de 2-3 ore si o diferenta de nivel de 400 de metri.

Ce am găsit… cum iarna aici se schiază, în această vară erau în plin proces de a adăuga un nou telescaun și urcarea era lărgită pentru a permite mașinilor să urce, dar și mult mai abruptă decât ne așteptam. Deși în permanență se vedeau pe margini marcajele, impresia mea era că nu suntem chiar pe traseu, mai ales că am găsit un indicator dincolo de gardul care delimita pășunea vacilor. Când drumul a început să coboare abrupt, nefiind siguri că putem reveni prin altă parte la telecabină, am decis să ne întoarcem. Chiar dacă drumeția nu a fost de loc cum ne așteptam, ne-am petrecut cele 2 ore pe munte, am văzut câteva priveliști de vis, un lac interesant și nelipsitele văcuțe din Alpi.

Pentru că ne-a plăcut așa de mult cazarea de aici, vă las câteva impresii. Noi am stat într-un apartament pentru o familie cu 2 copii, cu doua camere, cu living și bucătărie utilată cu de toate. Foarte potrivit și pentru o vacanță de schi iarna. Tema locației erau albinele. Apartamentele au nume de flori și decorul din ele este conform cu numele ales (lalele în cazul nostru). Piscina amenajată în aer liber e altfel decât una clasică – cred că e captat un pârâu din zonă, dar apa nu e foarte rece (24 de grade a avut), nu este tratată cu nimic și se pot vedea mici plante crescând pe margini, fundul piscinei este format din pietriș.

Pe lângă apartamente, se poate locui și în câțiva faguri (căsuțe individuale), care la fel, pot găzdui 4 persoane. Mi-a părut rău că am descoperit cazarea asta inedită abia când am ajuns acolo, dar poate că într-o dată viitoare vom avea ocazia să stam și acolo, mai ales că au rămas destule lucruri de explorat în zonă.

Pentru o primă zi în Slovenia, am descoperit o țară interesantă, cu multe locuri frumoase și potențial de vacanțe sportive și în aer liber. Următoarele două zile le-am petrecut la lacul Bled și au fost la fel de încărcate și cu multe locuri frumoase de văzut.

5 lucruri de luat în considerare când mergi la mare cu copiii

De când avem copiii, încercăm în fiecare an să facem o cură de 10 zile la mare pentru că am observat că trecem și peste iarnă mai ușor. Și e una din activitățile pe care fetele o iubesc și abia așteaptă vacanța pentru asta. Într-un singur an nu am mers pentru că cea mică era prea mică (3 luni) și ne adaptam încă la viață în 4, abia mă descurcam acasă, și nu m-am simțit eu în stare să călătoresc.

Apoi a venit 2020 și am mai sărit o vară la mare. Iar de atunci încercăm să ne luăm revanșa. Și în 2021 și în 2022 am reușit să mergem de 2 ori, la început și la sfârșit de vară, având mai mult de 15 de zile petrecute la malul mării.

1. Cum e plaja în stațiunea aleasă.

Cred că e pe primul loc ca și importanță atunci când ne hotăram ce stațiune/hotel vom alege. Plaja trebuie să aibă nisip fin sau eventual pietricele mărunte, intrare lină în apă și să nu fie curenți prea puternici. În general ne uităm și care sunt plajele care au primit calificativul “Blue Flag”, acordat de Fundația Mondială de Educație pentru Mediu, desi nu e un criteriu eliminatoriu. Aceste plaje sunt curate și există salvamari pregătiți să intervină în situații de risc.

2. Cât de departe e cazarea de plajă.

Pentru că cele mai multe dimineți le petrecem pe plaja cea mai apropiată, încercăm ca drumul până acolo să fie cât mai scurt și sigur pentru copii. Dacă nu găsim apartamentul căutat chiar în primul rând de vile și pensiuni de la malul mării, atunci încercăm să fie măcar în al doilea și să nu avem trepte de coborât de pe faleză până la plajă. Pentru noi aceasta alegere a scăzut mult stresul și frustrarea deplasării până acolo, cu multe bagaje după noi, pentru că suntem însoțiți de o mare varietate de animale gonflabile pe lângă bagajele de plajă obișnuite.

3. Ce fel de cazare găsiți și vi se potrivește.

Noi am încercat mai multe variante și mie personal cel mai mult îmi place să stau în apartamente închiriate, care au bucătărie și loc de luat masa proprii. De multe ori am găsit variante cu terase drăguțe unde puteam lua micul dejun sau o gustare după masă. Am avut vacanțe așa de când copiii au avut 1 an. Genul acesta de cazare se potrivește când iți organizezi concediul pe cont propriu și nu printr-o agenție de turism.

O altă variantă pe care am încercat-o o singură dată, în 2021 și pentru care ne-am hotărât și anul acesta e cea de Tiny House – căsuțe (container) într-un camping pe malul mării. Prima dată am fost pe brațul Sithonia, în Grecia, la Camping Armenistis, în timpul pandemiei. Ni s-a părut foarte relaxant. Fetele stăteau de dimineața până seara afară, alergau pe plajă și înotau în apă. Seara luam cina la restaurantul lor, pe malul mării, iar jocul continua și acolo.

Cred că una din cele mai populare opțiuni e aceea de a merge la un hotel, cu minim o masă inclusă. Din căutările noastre, cel mai bine ni s-a potrivit varianta cu demipensiune – micul dejun și cina fiind la hotel, iar prânzul în apropierea plajei unde mergem în ziua respectivă. Dintre toate, pentru mine e varianta cea mai stresantă pentru că ajungem să avem în permanență un program, cu oră de trezire să ajungem la masă sau un program extra seară, foarte apropiat de situația din timpul școlii.

Hotel în Creta, și vremea nu tocmai cum ne-am fi dorit

4. Cum ajungeți până în stațiune și cat durează drumul

Variantele noastre de călătorie sunt fie cu mașina, fie cu avionul. Pentru că ne-am dorit vacanțe mai lungi de 7 zile la malul marii, cea mai frecventă alegere a fost să plecăm cu mașina din Timișoara. Și până acum, de cele mai multe ori am ales Grecia. Pot zice că, de când avem copiii, nici nu am fost la altă mare decât Egee și Ionică.

La început am vizitat câteva insule grecești, dar au un mare inconvenient din punctul meu de vedere. Depinzi de orarul de funcționare a ferry-ului, nu poți pleca cu noaptea în cap de pe insulă, iar timpul petrecut pe ferry se adaugă la timpul total al călătoriei, care e și așa obositoare.

Am încercat să găsim și variante de a călători cu avionul, dar din păcate din Timișoara nu există prea multe opțiuni în afară de chartere pentru 7 zile. Există și posibilitatea de a alege o excursie cu zbor din București sau Budapesta, dar drumul total pentru a ajunge acolo se apropie de cel pe care îl facem cu mașina pentru multe din destinațiile din Europa Centrala și de Est.

5. Ce alte locuri putem vizita și ce activități mai pot avea copiii.

Cred că în primul rând ne interesează alte plaje unde putem merge cu copiii. Dacă dimineața stăm pe plaja din apropiere, de obicei după prânz ne urcăm în mașină și plecam să descoperim alte plaje. Insulele grecești sunt potrivite pentru acest tip de experiență.

Atunci când au mai crescut fetele, aș putea spune în ultimii 2-3 ani, am adăugat pe lista noastră de atracții și parcurile acvatice. Daca în apropiere este un asemenea parc, cu siguranță îl vom vizita într-una din zilele de vacanță.

După câteva experiențe cu vremea nu tocmai potrivită pentru plajă, a mai apărut o întrebare – ce facem când plouă sau când e marea prea agitată? Aici sunt incluse, un funcție de cât de urât e afară, acvarii, grădini zoologice, cetăți și orașe vechi, ture cu bicicleta sau pur și simplu joacă pe plajă fară să intrăm în mare.

Cretaquarium, unde am descoperit animalele din Marea Mediterana

Aceasta e lista noastră atunci când decidem unde ne vom petrece următoarea vacanță. A voastră care e?

Sejur în Creta

Pentru că se apropie cu pași repezi vacanța de vară, ne gândim cu dor la mare. Anul trecut am deschis repede sezonul de plajă și am plecat imediat cum s-a încheiat școala spre Creta cea însorită.

Deși în ultima vreme am călătorit în Grecia cu mașina, de data asta un avion al Ski Express ne-a dus la destinație, aeroportul Heraklion din Creta. Zborul a durat 1 oră și 40 de minute, dar de la plecarea de acasă până când am ajuns în camera de hotel au fost mai mult de 7 ore, mai ales că am avut întârziere de o oră la check-în. Iar întoarcerea a fost și mai obositoare, pentru că avionul decola la ora 7 dimineața, iar de la hotel a trebuit să plecam la ora 4, oră dificilă pentru copii. Un avantaj mare al Greciei este că totuși e pe același fus orar ca România și face adaptarea mult mai ușoară.

Hotelul Albatros din Limenas Hersonissos are 5* (4* la TUI) și este la 100 de metri de mare, dar plaja are multe pietre și nisip nu prea fin. Plaja îngustă și stâncoasă are și câteva avantaje, restaurantele pot avea terasa desupra mării, iar seara, promenada arată spectaculos. Hotelul are mai mai multe piscine unde poți sta în locul mării, deși noi preferăm apa sărată și mai puțin genul acesta de bălăceală când mergem în vacanță cu copiii. Mâncarea a fost bună și variată, atât la micul dejun cât, iar la cină și în câteva ocazii am hotărât să mâncam și de prânz acolo. Personalul a fost amabil, camera mereu curată, și destul de spațioasă pentru 4 persoane. Un mare punct în plus pentru mine a fost că mi-au trimis acasă sandalele pe care le uitasem în cameră la plecare.

Două căprioare adormite la plecarea spre aeroport.

Totuși, după primele 2 zile în care am fost la plajă în apropierea hotelului, am hotărât să închiriem o mașînă și să vedem ce alte plaje găsim în apropiere. Este unul din obiceiurile noastre când mergem în vacanță, mai ales în insulele grecești – să descoperim plajele de acolo.

Una din cele mai apropiate plaje a fost Paralia Stalida, la doar 20 de minute de mers cu mașînă de la hotel. E o plaja cu nisip fin, potrivită pentru copii. Când am fost noi, a fost și destul de liberă. Iar în zona sunt mai multe taverne unde de poate manca de prânz și baruri pe plajă pentru un frape grecesc sau un fresh de portocale.

În Agios Nikolaos am făcut o oprire pentru masa de prânz și o înghețată delicioasă după. Stațiunea este diferită de celelalte pe care le-am văzut în Creta. E cocoțată mai pe munte, mai elegantă și mai modernă. Tavernele sunt aici înlocuite de restaurante cu vedere asupra golfului. Străzile sunt rustice și cochete, dar e o adevărată provocare să găsești un loc de parcare.

Ceva mai departe de hotel, după ce am fost în Agios Nikolaos, am găsit o altă plajă ce apare în recomandările turiștilor. Paralia Voulisma este îngustă, iar șezlongurile, desi o parte din ele ajung în apă, au fost cele mai scumpe pe care le-am găsit pe insulă. Dar nisipul e fin, și marea are destule valuri care fac distracția mai interesanta aici. Fetele au încercă să facă surf, și cea mare a și reușit de câteva ori să se ridice pe un val.

O altă plajă, de data asta mai aproape de Heraklion, și al cărei nume nu mi-l amintesc, a fost destinația noastră pentru o după masă. Plaja e mai sălbatică, dar nisipul e fin și marea albastră. Copiii s-au distrat, ce mai!

Insulele grecești sunt muntoase, iar satele lor tradiționale sunt, în general, ridicate sus pe munte. Doar stațiunile noi sau porturile insulei se află jos, la malul mării. Și în aceste sate de pe munte găsim de obicei taverne tradiționale sau livezi de măslini. Pentru noi a devenit un obicei să căutăm astfel de locuri, mai puțin turistice și mai aproape de viață elenă de zi cu zi.

De obicei, prânzul îl luăm pe malul mării, la o tavernă unde mâncăm pește sau fructe de mare. Dar am descoperit că puțin mai sus pe munte sunt sate cu taverne care au mâncare tradițională grecească. La taverna Harakas au o variantă de meniu pentru grupuri, în care am primit la masă mai multe feluri de mâncare, 7 din ele cu carne, pe care le-am putut împarți intre noi. De asemenea, au meniuri pentru copii. Iar la sfârșit, desertul a fost din partea casei.

Într-o zi ploioasă sau dimpotrivă, una prea caldă, în care la prânz trebuie să fugi de căldură prea mare, poți pune pe listă și CretAQUARIUM. Copiii, curioși să descopere animalele marii, vor fi încântați de experiență și vor învață mai multe despre animalele care trăiesc în Marea Mediterană. Mie mi-a atras atenția secțiunea ecologică și de protecție a mediului, unde copiii învață despre influența pe care o avem asupra ecosistemului și cât de tare afectează gunoaiele viață din adâncul marii.

Nu în ultimul rând, pentru o zi cu mai multă distracție și adrenalină, un aqua park merge ca uns. Am găsit unul în apropiere, la 23 minute de mers cu mașină de la hotel. Water City a fost o surpriza plăcuta pentru mine, pentru că în general nu sunt foarte încântată de genul acesta de parcuri – tobogane de dificultăți diferite, și pentru cei curajoși, și pentru cei mai puțin, salvamari prezenți, zone de relaxare și de luat masa.

Creta este totuși o insulă mult prea mare pentru a fi descoperită doar în 7 zile. Drumul de la Heraklion la Agios Nikolaos durează 1 oră, iar de la Heraklion la Chania 2 ore și 17 minute (fără trafic, zice Google). Noi nu am ajuns de loc în Heraklion sau Cnossos, probabil și pentru că sunt locuri care mai pot aștepta pentru o vizita următoare, când copiii vor fi mai mari de 8 și 6 ani.

Iar pentru vizite în partea de vest a insulei, există sejururi cu zboruri pe aeroportul Chania. Din ce am auzit noi, aceasta zonă are plaje mai frumoase deca partea de nord-est unde am fost noi. Așa că o următoare vizită în Creta va fi aici.

O săptămână la München

Dacă se apropie vacanța de Paște si încă nu ai planuri, vin eu cu o propunere – unul din primele 10 orașe din Europa potrivite pentru copii – München. Noi am fost in vacanța de Crăciun, de la Sfântul Ștefan până după anul nou, dar am prins o vreme de primăvară, cu 15 grade si soare strălucitor, iar excursia a fost perfectă.

Panorama Alpilor, pe dealurile din jurul orașului

Pentru noi, cele mai reușite vacanțe sunt cele în care copiii își fac sau își consolidează prieteniile, iar țările străine cel mai bine le trăiesc împreună cu oameni care locuiesc deja acolo. În prima noastră vizită în Germania toți 4, ne-am revăzut cu prieteni dragi, iar fetele și-au redescoperit prietenii de care pandemia ne-a ținut departe. Și împreună am vizitat câteva dintre locurile destinate copiilor.

Hellabrun Zoo e cea mai mare grădină zoologică la care am fost până acum cu copiii și cred că este una din cele mai mari din Europa. Timpul de vizitare desprinde de vârsta copiilor și de câte animale aveți pe listă. Noi am stat 3-4 ore și nu cred că am reușit sa vedem 25% din habitate. Preferații au fost pinguinii și urșii polari, dar ne-am distrat și cu căprițele de la petting zoo.

Olympia Park a fost construit pentru olimpiada de la München din 1972 și este in continuare un spațiu pentru evenimente sportive, dar și pentru a petrece timp in aer liber. Cum este în apropiere de BMW Welt și de BMW Museum, dar și de Sealife, am fost de două ori în cele 7 zile cât am stat la München. De pe dealul ridicat din resturile clădirilor distruse în al doilea război mondial se poate vedea panorama orașului.

BMW Welt și muzeul BMW se află una lângă alta și în apropiere de Olympia Park. Noi am reușit să vedem cele mai noi mașini expuse, pentru muzeul copiii nu au mai avut răbdare. Totuși am stat aproape două ore înăuntru, iar atracția principală a fost Junior Campus unde au putut desena și colora modele de mașini care apoi au prins viața într-un oraș virtual. Intrarea este gratuită.

Sealife se afla tot în Olympia Park și a fost următorul pe lista noastră. În Ianuarie a fost nevoie sa cumpărăm biletele online, cu rezervarea unui interval de o oră pentru vizită, care au fost disponibile abia peste 2 zile. Dacă aveți planuri să mergeți, asigurați-vă ca și puteți intra. Noi am reușit sa convingem copiii ca mai avem de așteptat până să vedem toți peștii, și mai ales rechinii pe sub care se poate trece.

Starnberger See – un loc excelent pentru o plimbare de după masă, în apropierea Münchenului. În zilele senine se văd Munții Alpi, iar vara e unul din locurile potrivite pentru picknick și bălăceală. Noi am privit lacul de la distanță, mai mare sau mai mică, dar am reușit sa rezistăm tentației de a face baie. Am descoperit in schimb multe bete și pietre (oare la așa un lac și-a dus Aston colecția?) cu care am inventat povesti.

Mult timp în natură – pe dealurile din jurul orașului sunt multe locuri în care cei mici si cei mari se pot bucura de o plimbare pe câmp sau prin pădure. Noi, cu ocazia acestei ieșiri am făcut tepees din bețe și un picnic improvizat, cu biscuiți și fructe.

Deși am stat 7 zile, au mai rămas multe alte lucruri de văzut – centrul vechi, muzeul jucăriilor, ferma de căprioare sunt doar câteva. Am vrut totuși să păstrăm un program destul de relaxat, iar copiii să aibă o amintire frumoasă împreună.

La plaja în Sarti

În 2019, cand lucrurile erau mai calme și se putea călători mai simplu, concediul nostru a fost din nou în Grecia. Pentru noi a fost al 6-lea an aici și al 3-lea în care am mers cu mașina, dar prima dată când nu am fost în insule, ci am rămas pe continent, în peninsula Halkidiki, pe brațul Sithonia.

Drumul din Timișoara. Până acum, de fiecare dată am pornit la ora 4 dimineața din Timișoara, iar fetele (3 și 5,5 ani) au dormit până la intrarea în Macedonia, care înseamnă aproximativ jumătate din drum. Traseul pe care am mers până acum a fost Timișoara -> Vârșeț -> Smederevo (via Pancevo) și de aici urcăm pe autostradă până la Salonic. Drumul până la Salonic durează între 8 și 9 ore și depinde de timpul din vamă. Am ajuns în 11 ore în Sarti cu tot cu pauzele pe care le-am făcut pe drum. Avantajul de a nu merge pe insulă e că nu am depins de programul ferryboat-urilor și la ora 5 după masă făceam prima baie în mare.

Plaja Sarti a fost o surpriză plăcută pentru noi. Am fost cazați la Vila Erifili, în sudul stațiunii, pe a doua stradă de la mare. Până la plajă am avut 2 minute de mers. Plaja este lată cu intrare lină în mare în partea asta a stațiunii, cu nisip fin și apă curată. Pe plajă sunt zone cu șezlonguri, unde e suficient să îți cumperi băutură de la bar ca să le poți folosi, dar și zone în care se putea sta direct pe nisip. Totul în timp ce privești muntele Athos în depărtare.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190710_174337.jpg — Sarti, vedere către muntele Athos

Anul ăsta am fost mai puțin norocoși și în prima seară când am ajuns acolo a fost o furtună puternică. Dar imediat cum furtuna s-a oprit, toată lumea a început să curețe locul, așa că, a doua zi, când am ajuns pe plajă umbrelele și șezlongurile erau cel puțin adunate și pregătite să fie puse la loc. Iar pentru avaria la curent au venit chiar duminică după masă și au rezolvat-o în câteva ore.

Distracțiile principale la plajă au fost ca de obicei: bălăceala, căutarea scoicilor – deși au fost cam puține, construirea castelelor de nisip sau fuga de valuri, în zilele în care vremea nu a fost așa bună și nu am putut să intrăm în mare.

Plaja Kalamitsi e o plajă mai mică la 16 km de Sarti (16 minute de mers cu mașina), cu nisip mai grunjos și alb și cu intrare mai puțin lină în mare. Când am fost noi, plajă era destul de aglomerată, în zona pentru prosoape nu am avut loc să stăm, iar 3 șezlonguri au costat 10 euro pentru 2 ore. Mi s-a părut că e o plajă preferată de greci față de Sarti, unde marea majoritate a turiștilor erau sârbi, unguri sau români.

This image has an empty alt attribute; its file name is 20190715_194552.jpg — Kalamitsi

Plaja Platanitsi e la 6 km de Sarti (10 minute cu mașina), o plajă cu steag albastru înconjurată de o pădure de pini. Ca să ajungi cu mașina acolo, trebuie să intri într-un camping și ai nevoie de un act de identitate. Plaja e cu nisip, dar în mare sunt pietre și e puțin mai dificilă pentru copii. Este un bar pe plajă, de unde poți închiria șezlongurile, dar nu este niciun restaurant unde să poți lua masa dr prânz sau cină.

This image has an empty alt attribute; its file name is img_20190716_175449_257-1.jpg — Platanitsi

Față de insule, prețurile mâncare sunt mai mici. Un kg de pește prins proaspăt și pregătit la tavernă a fost 30 de euro (față de 45 de euro în Skopelos), iar o doradă era cam 300g și ajungea la 10-11 euro. În general, masa de prânz pentru 5 persoane (3 adulți și 2 copii) ajungea la 50 de euro și cel puțin una din porții era de pește. În Grecia mâncăm pe cât posibil mâncare tradițională: pește (tsipoura – dorada sau lavraki – lup de mare), fructe de mare, în general calamari și caracatiță, souvlaki (frigărui), mousaka, salată grecească sau saganaki (brânză feta făcută pe grătar, ușor picantă).

Nouă ne-au plăcut două taverne în Sarti și una în Kalamitsi.

Taverna Stavros e prima taverna la care am mancat atunci cand am ajuns in Sarti și am descoperit că au și loc de joacă pentru copii. E de altfel singura tavernă de felul acesta pe care noi am găsit-o. Și, față de majoritatea tavernelor, au în fiecare zi o supă a zilei: supă de pui sau de pește.

Restaurantul Blue Senses e în zona nouă a stațiunii Sarti. Am mâncat un miel foarte bun acolo și zilnic au o ofertă a zilei – câte un fel de mâncare preparat special, care nu e în meniu- care merită încercat. De pe terasă se vede foarte frumos plaja și stațiunea Sarti.

Plaja Sarti vazuta de la Blue Senses — Sarti, vazut de la Blue Senses

Taverna Zorbas din Kalamitsi e o tavernă cochetă chiar pe plaja din Kalamitsi. Poți să mănânci stând cu picioarele în nisip și uitându-te la valuri. Peștele a fost bun și proaspăt și la același preț ca în Sarti. Și am descoperit un fel nou de mâncare: calamar umplut cu feta.