Vacanță în Europa – Doi copii și o mașină

Weekend în Serbia, la Bečej

Ne-am hotărât joi, așa destul de spontan, să mergem peste weekend la Bečej, să o susținem pe cea mare că avea mai multe meciuri de baschet. Echipa de acolo este destul de bună și ne-am dorit să fim suporterii ei.

Orașul are aproximativ 22-23.000 de locuitori și este la aproximativ 2 ore de mers cu mașina de Timișoara. Nu am plecat cu prea multe așteptări, deși ne rezervasem o cameră/apartament într-o pensiune pe malul Tisei. Se anunța un weekend rece, cu ploaie, într-un orășel necunoscut. Am mers cu entuziasmul cu care am fost să susținem fetele și la alte evenimente, din Buziaș, Sântana sau Jimbolia. Mi-am luat cu mine echipamentul de alergat, deși eram cam sceptică în privința folosirii lui.

Ca să nu o mai lungesc cu suspansul, locul este peste așteptările mele și cu -siguranță ne vom întoarce. Sala de sport, deși are un iz de anii 90 în exterior și în vestiare, este foarte bine întreținută. Echipamentele sunt noi, parchetul este impecabil, clima funcțională și atmosfera perfectă pentru un meci de baschet.

Deși am ajuns puțin mai greu la cazare pentru că Waze insista să coborâm cu mașina peste niște scări, sau să intrăm prin parc, a meritat efortul. Camera, decorată cu mult bun gust a fost mai mult decât spațioasă, și, cred că cel mai important, chiar pe malul râului, într-o zonă destul de izolată și foarte liniștită.

O dată ajunși, am descoperit că, deși cu mașina a fost mai dificil, pe jos putem ajunge în 10-15 minute în centrul orașului, mergând pe dig și traversând un parc. Pe dig au fost destui oameni care alergau, o altă surpriză pentru mine. În parc era amenajat un teren de baschet. Mi se pare că sârbii joacă baschet unde pot și de câte ori apucă. Și mai era și o mică pistă de alergat, în genul celei din pădurea din Băile Felix, dacă ați fost.

Centrul orașului are un vibe austro-ungar și se vede că vara este pregătit să primească destui turiști. Restaurantele ni s-au părut drăguțe, iar în majoritatea timpului ne-am descurat în limba engleză. Noi am mâncat la Blue Moon și la Club 4. Al doilea ne-a fost recomandat și de gazda noastră de la pensiune.

Chiar dacă a plouat și nu am mai reușit să și alerg, ne-am plimbat cât am putut prin parc și pe malul digului, am admirat pomii înfloriți și ratele sălbatice. Sper să ne întoarcem pe vreme mai bună și să putem vedea mai mult, să ne bălăcim în Tisa sau să mergem cu bicicletele

Și, în închieiere, câteva sugestii și de la prietenul nostru ChatGDP, sper să vă fie de folos.

Dacă vrei să petreci un weekend în Bečej, Serbia, ai câteva opțiuni interesante pentru relaxare, explorare și gastronomie.

Ziua 1 – Natură și istorie

Vizitează Castelul Fantomei (Fantast Castle – Dvorac Fantast), un castel superb aflat la doar 15 km de Bečej, construit de Bogdan Dunđerski. Poți explora arhitectura elegantă, grajdurile cu cai de rasă și chiar să te plimbi prin grădinile frumoase.

Plimbare pe malul râului Tisa – Bečej este situat pe Tisa, așa că o plimbare relaxantă pe malul râului este perfectă. Dacă e vreme bună, poți închiria o barcă sau poți sta la o terasă cu vedere spre apă.

Vizitează Podul Tisa și ecluza Bečej – Ecluza de pe Tisa este una dintre cele mai vechi și importante din Serbia. Este un punct tehnic impresionant și un loc bun pentru fotografii.

Cină tradițională sârbească Încearcă un restaurant local precum Čarda Kod Brke sau Barcsa Csárda, unde poți gusta pește proaspăt, ćevapi, gulaș sau preparate tradiționale ungurești (deoarece zona are influențe maghiare).

Ziua 2 – Relaxare și activități locale

Relaxare la Complexul Sportiv Bečej Dacă îți place sportul, poți merge la bazinul de înot sau terenurile de tenis. Bečej este cunoscut și pentru echipa sa de polo pe apă.

Vizită la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe O biserică frumoasă, cu o atmosferă liniștită, potrivită pentru un moment de reculegere.

Explorare prin centrul orașului Orașul are o atmosferă liniștită, cu clădiri istorice interesante și influențe arhitecturale austro-ungare. Poți savura o cafea într-o piațetă centrală.

Excursie la lacul Provala (dacă ai mașină) Un lac pitoresc la aproximativ 20 km de Bečej, ideal pentru relaxare și natură.

Pe Coasta de Azur

Începutul vacanței de vară a fost unul foarte diferit de ce ne-am propus și a trebuit să anulăm vacanța de atunci. Așa am ajuns să căutăm o variantă pentru ultima săptămână de vacanță, chiar la începutul toamnei. Mi-am dorit de mult timp să ajung în Franța și fetele sunt acum destul de mari să rezistăm toți la un drum așa de lung cu mașina. Iar mașina ne-a oferit mobilitate și ocazia de a vedea o parte din ceea ce sudul Franței de oferit.

Cum vremea la început de septembrie e greu de prevăzut, și nu e tot timpul potrivită pentru plajă, am planificat de la început vacanța cu două variante, cea în care mergem la plajă și cea în care vizităm Coasta de Azur.

Am găsit, aș zice că destul de întâmplător, plaja Juan-des-Pins, care ne-a depășit cu mult așteptările – nisip fin și auriu, mare calmă, intrare lină în apă. Deși planul la început a fost să mergem pe mai multe plaje, când ai plaja perfectă la 5 minute de mers, nu pleci mai departe. Ne-am petrecut aici primele 4 zile de vacanta.

Apoi, așa cum ne așteptam, vremea s-a schimbat și a început să plouă. Ultima baie la Juan-des-Pins am făcut-o printre picături. Iar în următoarele 3 zile am vizitat sudul Franței.

Tot pe ploaie am vizitat și Nisa. Chiar am avut noroc și am reusit să urcam la Colline du Château, pentru că de obicei este închis atunci când plouă. Colina și castelul veghează de sus asupra orașului și sunt un loc de belvedere. Ce m-a surprins cel mai tare a fost plaja. Venind de la nisipul auriu din Juan-des-Pins, am găsit la Nisa o plajă abruptă și doar cu pietre, din acelea mari, de râu. Lumea statea pe pături fără să se întindă și se vedea că ies cu dificultate din apă.

Într-o alta dimineață am urcat la cetatea Eze, o cetate medievală care se ridică pe o stâncă, deasupra Mării Mediterane. Un fel de Sighișoara, mai mică și înghesuită, dar de unde poți admira Coasta de Azur. Ne-am petrecut aici cam jumatate de zi, hoinarind pe străduțe și vizitând Jardin Exotique, o grădină cu plante mediteraneene, cactuși și suculente. Intrarea în cetate este gratuită, se plătește doar vizita în Jardine Exotique. Parcarea de lângă cetate este mică și mai tot timpul plină. Noi am lăsat mașina la ieșirea din satul Eze, aflat la poalele cetății. Parcarea de acolo, cu plată, oferă transport către cetate, inclus în preț.

Camping la Grado

Pentru a două oară, în loc să închiriem un apartament, cum facem de obicei în vacanță de vară, am hotărât să rezervăm o căsuță în camping. De dată asta în nordul Italiei, lângă Grado. Prima dată am fost în Grecia, în 2021, în timpul pandemiei. Atunci am stat la Camping Armenistis, în Sithonia. Și pentru că ne-a placut foarte mult, i-am convins pe prietenii noștri să mergem împreună.

Drumul din Timișoara nu e foarte lung, durează cam 9-10 ore, depinzând de trafic, și se poate face într-o singură zi. La dus am făcut două popasuri în Slovenia, pe valea Savinjei și lângă lacul Bled.

De ce mi-a plăcut în camping? Am regăsit sentimentul copilăriei – nu aveam un program anume, în afară de orele când era prea cald să stăm la soare, iar copiii erau liberi să se joace împreună. Căsuțele erau apropiate și se puteau vizita de câte ori doreau. Erau înconjurate de copaci, așa că la orele amiezii puteau rămâne afară, fiind totuși protejați de soare.

În camping am găsit tot ce aveam nevoie – magazin de unde cumpăram ce aveam nevoie, beach bar, restaurant, aqua parc și program de seara pentru copii, dacă chiar eram curioși. Am și fost la un spectacol de teatru, organizat de animatorii de acolo și a fost reușit pentru o trupă de actori amatori.

Cum a fost plaja? Cred că asta a fost cel mai mare minus al întregii vacanțe. Toată zona Grado are intrare foarte lină în apă, de câteva sute de metri. Asta însemna că mergeam cu apă până la genunchi destul de mult. Iar unde începea să fie mai adâncă, avea multe locuri cu vegetație care creștea de pe fundul marii. Nu e chiar cea mai placuta experienta de înot. În zona campingului, pentru ca adâncimea să fie mai mare, fundul mării era excavat și deasupra pluteau gonflabile de pe care puteam sări. Marea problemă era că în locurile acelea nisipul era înlocuit de mâl, și atunci, când apa ajungea la genunchi trebuia să sărim cumva în mare, ca să nu mai atingem cu piciorul jos. Era compensat putin de faptul că există un aqua parc, dar plaja și marea nu erau nici măcar pe aproape cu ceea ce eram noi obișnuiți din vacanțele în Grecia.

Ce se poate vizita în zonă? Am încercat să ieșim și în afară campingului, să vizităm. Dar sfârșitul lunii august nu a fost cea mai bună alegere ca perioadă de vacanță. Dacă în camping, la malul mării, erau 28-29 de grade și era suportabil, în Grado, temperatura creștea până la 34 de grade și rămânea așa și după apusul soarelui. Mi-ar fi plăcut să văd Aquileia, dar a fost pur și simplu prea cald.

Am reușit să vizităm doar Grado, să stăm o după-masă la plajă acolo și chiar să facem o plimbare cu un vaporaș. Copiilor le-a plăcut foarte mult. A fost totuși greu cu parcarea în zonă și 2 tătici nu au reușit să mai prindă vaporul pentru că nu au găsit locuri în timp util. Centrul vechi este foarte bine conservat și e un loc plăcut de plimbare și de luat cina. Iar canalele care străbat orășelul îl fac să semene cu Veneția în miniatură.

Ce mi-a lipsit? Aș putea spune că Italia. 90% din mașinile din camping aveau numere germane, iar din ce rămânea, majoritatea erau austriece. Chiar am încercat să discut cu cei de acolo în italiană și de câte ori mă poticneam, pentru că nu vorbesc decât câteva cuvinte, mi se adresau de cele mai multe ori în germană, cu care ne chinuiam și eu și ei.

Aș reveni acolo în vacanță? Probabil că nu. Campingul de aici mi se pare foarte potrivit pentru familii cu copii mai mici decât ai noștri, cu care oricum nu te poți plimba prea mult. Intrarea în mare e lină, nu sunt valuri aproape de loc și ai confortul de a avea totul în apropiere. Nu a fost rău, dar sunt convinsă că sunt și alte locuri cel puțin la fel de frumoase care merită descoperite.

1 Decembrie la Budapesta

Dacă anul trecut am fost la Alba Iulia cu ocazia Centenarului Încoronării, de zilele libere cu ocazia Sfanțului Andrei și a zilei Naționale, am dat o fugă până la Budapesta. Am fost inspirați și am pornit la drum în data de 29 noiembrie, la prânz, imediat după scoală. Timpul de așteptare în vamă a fost decent, nu ca în zilele următoare.

Ce am vrut să vedem? Târgul de Crăciun, și puțin din ce are orașul interesant de oferit. Fiind cu copii, am avut un plan cu mai multe idei înainte de a porni, dar cu convingerea că nu le vom putea vedea pe toate, unele fiind de rezervă în cazul în care vremea nu e cea mai bună.

Serile ni le-am petrecut în centrul orașului, plimbându-ne pe străduțe sau pe malul Dunării, admirând decorațiunile de Crăciun, cumpărând produse tradiționale.Întreg centrul era împodobit cu lumini și decorațiuni de Crăciun, iar o dată cu lăsarea serii era o bucurie să ne plimbăm. Și aici, ca și acasă, la mare căutare erau colacii secuiești, făcuți după rețeta din Ardeal (Erdely).

În timpul zilei însă, copiii trebuiau duși și distrați în alte părți. Pentru vreme frumoasă, chiar dacă era iarnă și destul de rece, grădinile zoologice sunt mereu o idee bună, iar cea din din Budapesta este impresionantă, și putem petrece și noi și copiii o zi întreagă în aer liber aici.

Gradina Zoologică se afla în zona centrală din Budapesta și am ajuns ușor acolo, cu un singur mijloc de transport de unde eram cazați. În zonă se mai pot vizita Muzeul de Arte Frumose, Piața Eroilor din Budapesta, Muzeul de Etnografie sau Castelul Vajdahunyad.

Dacă ești pasionat de știință, Csopa Science Center este locul perfect în care să mergi cu copiii. Majoritatea experimentelor sunt pentru copii destul de mici și pot fi înțelese și de cei care nu vorbesc limba maghiară. Domeniile pe care activitățile le acoperă sunt multe și variate – de la optică și acustică (ne-am jucat cu un “tun” cu sunet care făcea să se miște aerul până în cealata parte a camerei), la explicații despre legile lui Newton sau corpul nostru. Cu siguranță vizita de aici poate salva situația într-o zi cu vreme rea.

Ce își doresc copiii să devină când vor fi mari? La Minipolisz, lângă Muzeul Iluziilor, în proximitatea târgului de Crăciun, pot experimenta o parte din meseriile de care are nevoie un oraș așa de mare cum e Budapesta – pot fi polițiști sau pompieri, vatmani, frizeri sau bucătari, vânzători în diverse tipuri de magazine sau lucrători în turism, medici sau bancheri. Deși aveam inițial în plan o vizită la Bastionul Pescarilor, ploaia ne-a schimbat planurile și am petrecut o după masă aici.

Minipolisz e un loc potrivit și pentru copii mici, nu doar pentru cei mari. Și ca poveste extra, celei mari i s-a desprins talpa de la bocancii (noi). Clar un mini dezastru pentru ziua respectivă. Doar că oamenii drăguți de aici ne-au salvat și au lipit ei talpa pantofului (gratuit), iar noi ne-am putut petrece după masa așa cum era planificat.

De toamna până primăvara, pe Insula Margareta (Margit Sziget) se poate vizita Lumina Park. Anul trecut tema a fost o călătorie în jurul lumii, cu instalații de lumini reprezentând mai multe țări de pe toate cele 5 continente. Cum în decembrie se întunecă repede, am avut destul timp de vizitat, și probabil am fi stat și mai mult dacă nu ar fi început iar ploaia.

Cum ne-am deplasat prin oraș? Am venit cu mașina din România, și ne-am cazat undeva în centru, în apropierea târgului de Crăciun, și în același timp, foarte aproape de o stație de metrou, dar și de stații de tramvai și autobuz. Pentru locurile mai depărtate (la Zoo și pe insula Margit) am mers cu transportul în comun, dar în general am mers mai mult pe jos, în zona centrală a Budapestei.

Ca și concluzie, Budapesta e, să nu uităm, o capitală europeană, imposibil de cuprins în doar 3 zile. Ce a mai rămas pe lista noastră, unde nu am mai ajuns? În foarte multe din locuri, mai ales cele în aer liber, unde vremea de afară trebuie să fie ceva mai prietenoasă. Ne vom întoarce? Cu siguranță. Poate tot pentru târgul de Crăciun, poate și primăvara-vara, când ne putem bucura de alte experiențe.

Tabăra de schi de la Kopaonik

Dacă a început scoală și s-a terminat vacanța și concediul de vară, încep să mă pregătesc de următorul – iarna la schi. Și anul acesta, la fel ca anul trecut am vrea să găsim o tabără de schi pentru copii, în care să putem merge și noi, părinții și, în timp ce copiii sunt cu monitorii, noi să schiem liniștiți.

Anul trecut am fost cu echipa de la Sport Record la Kopaonik, în Serbia. E una din variantele cele mai apropiate de Timișoara și noi doi am mai fost, când eram tineri și neliniștiți, așa că știam deja cât de cât locul. Rezervarea am făcut-o din toamnă, pentru săptămână imediat după Revelion, din 2 până în 8 Ianuarie, cu 5 zile de schi și 2 de drum. Surpriza am avut-o la sfârșitul lui Decembrie, când tabăra a fost anulată. La Kopaonik nu ninsese de loc și nu se putea schia. Fară costuri mari, perioada a fost mutată pentru 22-28 Ianuarie, când chiar am prins o iarnă adevărată.

Grupa de schi cu care ne-am întâlnit pe pârtie

Copiii petreceau întreaga zi pe pârtie, cu antrenorii, împărțiți în grupe de vârstă și experiență, așa că fetele nu au schiat împreună. Grupele se adunau și plecau de la hotel, în jur de 10 și jumătate dimineața, schiau toată ziua, și ne reîntâlneam la hotel în jur de ora 4 după masa. De prânz se opreau la cabanele din Kopaonik și mâncau o gustare. Pentru că a fost foarte frig și ceata, bătea vântul și câteodată ningea, făceau și pauze intermediare de ceai cald. Și cei mici au primit de la antrenori încălzitoare în mănuși și clăpari. În ultima zi toate grupele au reușit să coboare pe una din pârtiile negre, un progres clar la ambele fete după 5 zile de schi.

Pârtiile pe unde am schiat, cu vizibilitate mică, vânt și ceață

În timp ce copiii învățau împreună cu monitorii, noi am profitat și, după 9 ani, am reușit să schiem împreună. Prețurile pentru ski-pass sunt aici. Pentru că era ceață și nu vedeam cum arată pârtia și nici încotro ne îndreptăm, am preferat să alegem pârtiile mai ușoare și le-am evitat pe cele negre. Din cele 5 zile de schi, într-o singură zi a fost cerul suficient de senin și am reușit să vedem toată valea. Tot din cauza asta, nici cu copiii nu ne-am întâlnit decât ocazional, deși ar fi putut schia chiar pe pârtia de lângă.

Hotelul unde am stat nu este în Kopaonik, ci în Brzeće, la baza muntelui, la câteva sute de metri de telecabina care ne ducea în vârf. Până acolo aveam trasportul asigurat cu microbuze, care ne luau dimineața între 10 și 11 și ne așteptau seara la coborâre între 16 și 17. Un drum dus-întors costă 250 de dinari, aproximativ 11 lei .

Mâncarea la hotel și în stațiune e bună, porțiile sunt mari și recunosc că de mult nu am mâncat atâta carne. La hotel mâncam zilnic micul dejun și cina. Tot aici copiii petreceau timp afară, cât mai era lumină, sau înăuntru, în spațiile de joacă, atunci când era deja întuneric. Oamenii sunt simpatici în general și bucurosti că vin turiștii în zonă. Doar că nu toți vorbesc engleză și de multe ori ne-am descurcat mai bine în germană, și câte o dată prin semne.

Drumul din Timișoara până în Kopaonik durează aproximativ 6 ore, depinzând și de timpul de trecere a frontierei și controlul actelor. Parțial îl știm din vacanțele în Grecia. Primele 2 ore, până la Smederevo, trecem prin sate și e destul de lent. Apoi urcăm pe autostradă de pe care ieșim în apropiere de Kopaonik. În partea asta chiar lucrează la modernizarea și extinderea autostrăzii.

Pentru noi, Kopaonik a fost o experiență plăcută, la fel și colaboarea cu cei de la Sport Record. Probabil vor mai urma și alte ierni în care poate avem mai mult noroc și reușim chiar să și vedem locurile prin care schiem. Voi unde mergeți să schiați împreună cu copiii?

Aventură la Disneyland Paris

Nu știu câți dintre copii visează să ajungă la Disneyland, probabil că mulți. Eu cu siguranță mi-am dorit asta de când, la începutul anilor ‘90 au apărut albumele cu personaje și cărțile broșuri cu fiecare poveste. De ce am mers acum? Păi deja cea mică s-a făcut deja destul de mare ca să putem intra la majoritatea atracțiilor din parc. Dar cred că adevărul e că eu mi-am dorit cel mai mult să ajung aici.

Am luat bilete pentru trei zile pentru ambele parcuri, Disneyland Park și Walt Disney Studios Park, și nu ne-am propus să vizităm Parisul de data asta. Deși în oraș nu am fost niciodată și a fost prima oară când am ajuns în Franța, a trebuit să las ceva de la mine. Excursia cu copiii nu a fost ușoară, așa că plimbările lungi prin Paris vor trebui să mai aștepte.

Cum a fost? Chiar mai bine decât m-am așteptat. Au fost 5 zile foarte intense, 2 pe drum și 3 în parcuri. În prima zi la Disneyland am încercat să ne familiarizăm puțin cu parcul. Am fost mirați și impresionați de câtă lume așteaptă să intre în parc și de șirurile de oameni de la fiecare din atracții.

Parcul are patru zone – Fantasyland, unde sunt prințesele, Discoveryland, unde e zona StarWars, Adventureland, unde sunt pirații din Caraibe, casa lui Robinson Crusoe și Indian Jones și Frontierland care e imaginat că o zonă din Vestul Sălbatic.

Am stat și noi la cele unde timpul de așteptare nu era așa de mare, undeva maxim 30 de minute, pentru că nimeni nu avea răbdare de mai mult. Dar în general am făcut multe din activitățile unde se intră fără să așteptăm pentru că nu presupuneau instalații speciale – labirintul lui Alice, castelul Frumoasei Adormite, casa lui Robinson Crusoe, bazarul din Agrabah sau casele coloniștilor din Frontierland. Preferatele primei zile au fost Pirații din Caraibe și Star Wars Hyperspace Mountain.

În a doua zi ne-am orientat mai bine. Am venit cu planul de acasă la care din ride-uri să mergem si am repetat cele doua ture preferate din prima zi. Ne-a plăcut mult cel de la Peter Pan, iar despre Big Thunder Mountain povestim și acum. Am reușit să ajungem aproape peste tot unde ne-am propus, dar am petrecut destul de mult timp la cozi, cel mai mult la Phantom Manor.

Ultima zi am început-o la Walt Disney Studios, unde sunt câteva ride-uri interesante. Cel mai mult ne-a plăcut Ratatouille, un ride 4D, unde am alergat împreună cu Remi printre rafturile din cămară, în timp ce eram urmăriți de personalul restaurantului. În al doilea parc sunt mai multe ride-uri pentru copii mai mari și nu am mai mers la ele. Așa că pe la prânz ne-am întors în Disneyland Park să vedem și ce a mai rămas de zilele trecute. Am ajuns și la gară de unde am luat trenul ce înconjoară parcul și are stații la fiecare din cele 4 zone. A fost interesant, ne-a și prins ploaia de câteva ori, dar sunt multe variante de distracții înăuntru, așa că nu e musai o problemă asta.

Wald Disney Studios și Disneyland Park, ziua 3

Nu am reușit să ajungem de loc la Prințese, acolo coada era constant între 2 și 3 ore. Am urmărit timp de 2 zile cum sunt timpii de așteptare. În ultima zi aș fi vrut să ajungem la broscuțele din Finding Nemo. Și acolo, timpul de așteptare era intre 60 și 90 de minute, așa că nu ne-am mai dus. Nu am stat nici la rând să ne facem fotografii cu personaje, cozile erau și acolo destul de lungi. În schimb, de 2 ori pe zi, toate personajele Disney ieșeau pe strada principală, în care alegorice, și salutau vizitatorii.

Harta DisneyLand Park, cu timpii de așteptare

Au fost trei zile foarte intense, cu mers mult, cozi mai lungi sau mai scurte, dar în primul rând cu multă, multă distracție. Pentru asta, planificarea a început din Ianuarie, când am și luat biletele de avion. Primul pas a fost să găsim perioada în care copiii sunt în vacanță și adulții pot să își ia concediu. Noi am decis să mergem în vacanța de primăvară, chiar înainte de Paști. Avantajele perioadei au fost vremea bună, vacanța copiilor și faptul că era la un interval bun de celelate concedii ale noastre. Dezavantajele au fost că ne-am suprapus cu vacanța din anumite zone din Franța și Germania și că biletele au avut tariful maxim.

Categorii de bilete pentru ambele parcuri. Toate vacanțele școlare au tariful maxim

Drumul. Din Timișoara sunt trei variante de a ajunge la Paris. Cea mai lungă, dar probabil cea cu prețul cel mai bun e cu mașina, cu o noapte de oprire în Germania. Din păcate și cea care consumă 4 zile doar cu drumul. A doua variantă, cea mai rapidă, e cea cu WizzAir, dar care nouă nu ni s-a potrivit de loc, plecările erau în ambele cazuri la ora 6 dimineața, marți și sâmbătă (deci am fi ajuns înapoi chiar cu o zi înainte de Paști) iar prețul în Ianuarie era de mare, chiar mai mare decât zborurile de linie. Până la urmă noi am zburat cu Lufthansa, cu bilete Economy Light (fară bagaj la cală, doar cu carry on), cu escală la Munchen. Drumul a durat mai mult, dar avionul a fost liber, mai ales la dus, biletele, deși erau fară posibilitatea de a alege locul, le-am primit unii lângă alții, și am plecat la prânz, și la dus și la întors. De pe aeroportul Orly se poate lua autobuzul direct către DisneyLand, dar, pentru că eram 7 persoane, am preferat să planificăm transfer cu un microbuz direct la hotel.

Cazarea. Ca experiență, cea mai faină este la hotelurile Disney chiar de lângă parc. Se pot cumpără și pachete pentru hotel și parcuri de aici. Dacă ești cazat aici, poți intra cu jumătate de oră mai repede în parc, iar camerele au tematică Disney, în funcție de hotelul ales. Micul dejun se plătește extra. Pachetele cu cazare însă includ doar zilele când vizitezi parcul, de exemplu 3 zile de parc + 2 nopți de cazare, iar asta însemnă că pentru prima și ultima noapte trebuia să ne mutăm în alt loc. Destul de complicat totuși.

Cealaltă variantă sunt hotelurile partenere din apropiere. Le-am putut rezerva de pe Booking, exact pentru câte nopți am avut nevoie. Micul dejun era inclus. Aveau autobuz care ne ducea și aducea de la parc. Dimineața, la dus, autobuzele erau ok. La întors, din cauza mulțimii de oameni, era o înghesuială de nedescris, și o dată chiar nu am reușit să urcăm și a trebuit să îl așteptăm pe următorul.

Daca planifici o vizită în Paris și iți cauți cazarea acolo, poți ajunge la Disney cu metroul, desi nu știu exact cât costa biletele și dacă ar reprezintă o economie sau nu.

Mâncarea. Micul dejun îl luam la hotel. În parcuri se poate intra cu mâncare, deci poți să mergi cu sandwich-uri sau ronțăieli. Sunt și restaurante All-You-Can-Eat, tot cu tematică, de exemplu Bistro Chez Remi sau Fast Foods. Cina o luam la hotel, după ce ne odihneam puțin. Și în parcuri și la hotel tot ce cumperi este destul de scump, chiar mai scump decât în aeroport, și asta nu e chiar puțin.

Asta a fost experiența noastră la Disney. Am avut noroc de vreme bună și am văzut aproape tot ce ne-am propus. Ne-am întors de acolo cu multe amintiri, împărțite cu prietenele fetelor. Și pentru că a fost lume multă, nu ne-am întors cu mana goală, ci cu Covid și apoi cu varicelă cu care ne-am întins până la jumătatea lui iunie. Așa că e cu siguranță o excursie despre care vom mai povesti mult timp de acum înainte.

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 2, Lacul Bled

După o zi petrecută pe Valea Savinjei, pe care am găsit-o destul de pustie și afectată de inundații, am pornit spre Bled. Mă aștepta o nouă surpriză. Părea că toată lumea a pornit o dată cu noi în aceeași direcție. Pe cât de liber a fost în prima zi, pe atât de aglomerate au fost următoarele zile în Slovenia.

Deși planul inițial a fost să luăm prânzul în Bled, să mergem să ne cazăm în apropiere și apoi să revenim la lac pentru plimbarea de după-masă, o dată ce am reușit să găsim loc de parcare în apropierea lacului ne-am hotărât să nu mai plecăm decât o data cu lăsarea serii. Plimbarea în jurul lacului a durat cam 2 ore, și am descoperit locurile în care se poate face baie, cu planuri să revenim a doua zi acolo.

Pentru ziua următoare aveam planificat încă de acasă o tură pe Cheile Vintgar, un râu de munte cu apă albastră, care se strecoară printre stănci și formează cascade din loc în loc. Din prezentare mi s-a părut un fel de Plitvice, dar mai micuț. Biletele le-am cumpărat în avans, de pe site, și tot atunci am ales ora la care vom intra în parc. Am avut un interval de 20 de minute în care puteam ajunge la intrare. Pentru că a fost nevoie să alimentăm mașina, drumul a fost aglomerat și locul de parcare a fost destul de departe am reușit să ajungem fix doar cu câteva minute înainte de sfârșitul intervalului, cu puține emoții chiar.

Drumul prin chei a durat cam 30 de minute, cărarea fiind construită din lemn, pe marginea stâncilor, cred că modul cel mai potrivit de a descoperi locul. Atmosfera a fost răcoroasă, din când în când ajungeau și la noi stropii fini de apă ai cascadelor.

După plimbarea pe chei, drumul ne întoarce prin pădure înapoi la parcare, o ocazie pentru copii să se încurajeze unii pe ceilalți, sau să facă concurs până la bradul cel mare. Și pentru părinți e o ocazie de relaxare și de a privi peisajele Alpilor Sloveni.

După-masă, așa cum am promis, ne-am dus să face baie în lacul Bled. Am parcat la Camping (cu 6 euro o oră – da, e o mare problemă parcarea în zonă și nici nu am remarcat variate bune fără mașină) și chiar când au intrat fetele în lac a început ploaia. A doua baie în ploaie în doar 2 zile.

Iar în încheierea zilei am fost să ne plimbăm pe malul lacului Bohinj, la câțiva kilometri de Bled. Și acum mi-e greu să mă hotărăsc care din cele două lacuri e mai frumos, așa că vă las pe voi să decideți.

Și aici am găsit o cazare inedită, cu gazdă prietenoasă, o casă în care am încăput două familii, cu loc de joacă afară, grădină de legume, hamac și terasă de unde se vedeau Alpii.

Pentru ultima dimineață în Slovenia ne-am fi dorit să facem o plimbare cu barca pe lacul Bled, dar nu am mai ajuns. O lăsăm pe data viitoare, pentru că ne-a plăcut mult zona și sper să fie o dată viitoare când vom reveni.

Drumeții în Alpii Sloveni – partea 1, Valea Savinjei

Când nu mergem la mare, mergem la munte. De cele mai multe ori am fost în Carpatii noștri. Mai rar, la schi, în Alpii austrieci sau elvețieni. Anul ăsta, cu turele de varicelă ale fetelor, nu am putut merge aproape niciunde. Așa că ne-am hotărât să lipim de concediul planificat la mare, de câteva zile la munte în drumul nostru. Și cum am mers la mare în Italia, drumul ne-a dus pentru trei zile în Alpii sloveni.

Planul de acasă era să vizităm Valea Savinjei, cu punctul culminant Valea Logar, pentru o zi și încă două zile să stam în apropierea Lacului Bled și să facem drumeții acolo. Doar că planurile nu se potrivesc tot timpul cu realitatea. Cu 10 zile înainte de plecare, ca urmare a furtunilor și ploilor, Slovenia se confrunta cu cele mai mari inundații pe care le-a înregistrat țara vreodată. Noi ne-am petrecut ultimele zile citind știri, făcând calcule. Înainte să plecăm, părea că putem ajunge în locurile unde aveam rezervata cazarea, dar nu eram 100% siguri de ce ne așteaptă. Singura problemă pe care o prevedeam, drumul până pe Valea Logar să nu fie deschis. Dar speram să reușească să îl repare până la sosirea noastră în zonă.

Prima oprire a fost la Mozirje, aflată deja pe Valea Savinjei. După ce am ieșit de pe autostradă, drumul merge de-a lungul răului și urmările inundațiilor erau vizibile: copaci smulși și adunați, maluri surpate, inclusiv una din bezile de circulație, într-un loc. Din păcate zona a fost afectată de inundații, multe locuri erau închise, de exemplu restaurantele aflate chiar în vale, iar numărul turiștilor a fost redus cu mult, chiar dacă eram la mijloc de august.

Odată ajunși la cazare, ne-au confirmat ce bănuiam deja. Nu se poate ajunge până unde ne propusesem. Tot ei ne-au recomandat alte variante, Lacul Velenje și o urcare în Alpi cu telecabina la Golte.

Lacul Velenje e un lac artificial, creat că rezultat am extracției lignitului în zonă. În jurul lacului sunt amenajate piste de biciclete și alei pentru pietoni, și pe una din părți chiar o plajă cu pietriș, șezlonguri și umbrele. Un loc drăguț, unde a meritat să ne petrecem o după-masă. Regretul copiilor? Noi nu aveam la noi costumele de baie, așa că nu ne-am putut bălăci în lac.

Cu telecabina de la Golte urci în inima Alpilor. Iarna, sus sunt amenajate pârtiile de schi (aproximativ 12 km). Vara, sunt amenajate 4 trasee circulare, marcate cu culori diferite, si care au nume de animale – traseul iepurelui (galben), al ursului (rosu), al cerbului (verde) si al cocosului de munte (albastru). Traseele pleaca de la Hotel Golte, chiar locul unde ne-a lasat telecabina si ne asteptam sa fie trasee usoare, pe care sa le putem face impreuna cu copiii, cu o durata de 2-3 ore si o diferenta de nivel de 400 de metri.

Ce am găsit… cum iarna aici se schiază, în această vară erau în plin proces de a adăuga un nou telescaun și urcarea era lărgită pentru a permite mașinilor să urce, dar și mult mai abruptă decât ne așteptam. Deși în permanență se vedeau pe margini marcajele, impresia mea era că nu suntem chiar pe traseu, mai ales că am găsit un indicator dincolo de gardul care delimita pășunea vacilor. Când drumul a început să coboare abrupt, nefiind siguri că putem reveni prin altă parte la telecabină, am decis să ne întoarcem. Chiar dacă drumeția nu a fost de loc cum ne așteptam, ne-am petrecut cele 2 ore pe munte, am văzut câteva priveliști de vis, un lac interesant și nelipsitele văcuțe din Alpi.

Pentru că ne-a plăcut așa de mult cazarea de aici, vă las câteva impresii. Noi am stat într-un apartament pentru o familie cu 2 copii, cu doua camere, cu living și bucătărie utilată cu de toate. Foarte potrivit și pentru o vacanță de schi iarna. Tema locației erau albinele. Apartamentele au nume de flori și decorul din ele este conform cu numele ales (lalele în cazul nostru). Piscina amenajată în aer liber e altfel decât una clasică – cred că e captat un pârâu din zonă, dar apa nu e foarte rece (24 de grade a avut), nu este tratată cu nimic și se pot vedea mici plante crescând pe margini, fundul piscinei este format din pietriș.

Pe lângă apartamente, se poate locui și în câțiva faguri (căsuțe individuale), care la fel, pot găzdui 4 persoane. Mi-a părut rău că am descoperit cazarea asta inedită abia când am ajuns acolo, dar poate că într-o dată viitoare vom avea ocazia să stam și acolo, mai ales că au rămas destule lucruri de explorat în zonă.

Pentru o primă zi în Slovenia, am descoperit o țară interesantă, cu multe locuri frumoase și potențial de vacanțe sportive și în aer liber. Următoarele două zile le-am petrecut la lacul Bled și au fost la fel de încărcate și cu multe locuri frumoase de văzut.

5 lucruri de luat în considerare când mergi la mare cu copiii

De când avem copiii, încercăm în fiecare an să facem o cură de 10 zile la mare pentru că am observat că trecem și peste iarnă mai ușor. Și e una din activitățile pe care fetele o iubesc și abia așteaptă vacanța pentru asta. Într-un singur an nu am mers pentru că cea mică era prea mică (3 luni) și ne adaptam încă la viață în 4, abia mă descurcam acasă, și nu m-am simțit eu în stare să călătoresc.

Apoi a venit 2020 și am mai sărit o vară la mare. Iar de atunci încercăm să ne luăm revanșa. Și în 2021 și în 2022 am reușit să mergem de 2 ori, la început și la sfârșit de vară, având mai mult de 15 de zile petrecute la malul mării.

1. Cum e plaja în stațiunea aleasă.

Cred că e pe primul loc ca și importanță atunci când ne hotăram ce stațiune/hotel vom alege. Plaja trebuie să aibă nisip fin sau eventual pietricele mărunte, intrare lină în apă și să nu fie curenți prea puternici. În general ne uităm și care sunt plajele care au primit calificativul “Blue Flag”, acordat de Fundația Mondială de Educație pentru Mediu, desi nu e un criteriu eliminatoriu. Aceste plaje sunt curate și există salvamari pregătiți să intervină în situații de risc.

2. Cât de departe e cazarea de plajă.

Pentru că cele mai multe dimineți le petrecem pe plaja cea mai apropiată, încercăm ca drumul până acolo să fie cât mai scurt și sigur pentru copii. Dacă nu găsim apartamentul căutat chiar în primul rând de vile și pensiuni de la malul mării, atunci încercăm să fie măcar în al doilea și să nu avem trepte de coborât de pe faleză până la plajă. Pentru noi aceasta alegere a scăzut mult stresul și frustrarea deplasării până acolo, cu multe bagaje după noi, pentru că suntem însoțiți de o mare varietate de animale gonflabile pe lângă bagajele de plajă obișnuite.

3. Ce fel de cazare găsiți și vi se potrivește.

Noi am încercat mai multe variante și mie personal cel mai mult îmi place să stau în apartamente închiriate, care au bucătărie și loc de luat masa proprii. De multe ori am găsit variante cu terase drăguțe unde puteam lua micul dejun sau o gustare după masă. Am avut vacanțe așa de când copiii au avut 1 an. Genul acesta de cazare se potrivește când iți organizezi concediul pe cont propriu și nu printr-o agenție de turism.

O altă variantă pe care am încercat-o o singură dată, în 2021 și pentru care ne-am hotărât și anul acesta e cea de Tiny House – căsuțe (container) într-un camping pe malul mării. Prima dată am fost pe brațul Sithonia, în Grecia, la Camping Armenistis, în timpul pandemiei. Ni s-a părut foarte relaxant. Fetele stăteau de dimineața până seara afară, alergau pe plajă și înotau în apă. Seara luam cina la restaurantul lor, pe malul mării, iar jocul continua și acolo.

Cred că una din cele mai populare opțiuni e aceea de a merge la un hotel, cu minim o masă inclusă. Din căutările noastre, cel mai bine ni s-a potrivit varianta cu demipensiune – micul dejun și cina fiind la hotel, iar prânzul în apropierea plajei unde mergem în ziua respectivă. Dintre toate, pentru mine e varianta cea mai stresantă pentru că ajungem să avem în permanență un program, cu oră de trezire să ajungem la masă sau un program extra seară, foarte apropiat de situația din timpul școlii.

Hotel în Creta, și vremea nu tocmai cum ne-am fi dorit

4. Cum ajungeți până în stațiune și cat durează drumul

Variantele noastre de călătorie sunt fie cu mașina, fie cu avionul. Pentru că ne-am dorit vacanțe mai lungi de 7 zile la malul marii, cea mai frecventă alegere a fost să plecăm cu mașina din Timișoara. Și până acum, de cele mai multe ori am ales Grecia. Pot zice că, de când avem copiii, nici nu am fost la altă mare decât Egee și Ionică.

La început am vizitat câteva insule grecești, dar au un mare inconvenient din punctul meu de vedere. Depinzi de orarul de funcționare a ferry-ului, nu poți pleca cu noaptea în cap de pe insulă, iar timpul petrecut pe ferry se adaugă la timpul total al călătoriei, care e și așa obositoare.

Am încercat să găsim și variante de a călători cu avionul, dar din păcate din Timișoara nu există prea multe opțiuni în afară de chartere pentru 7 zile. Există și posibilitatea de a alege o excursie cu zbor din București sau Budapesta, dar drumul total pentru a ajunge acolo se apropie de cel pe care îl facem cu mașina pentru multe din destinațiile din Europa Centrala și de Est.

5. Ce alte locuri putem vizita și ce activități mai pot avea copiii.

Cred că în primul rând ne interesează alte plaje unde putem merge cu copiii. Dacă dimineața stăm pe plaja din apropiere, de obicei după prânz ne urcăm în mașină și plecam să descoperim alte plaje. Insulele grecești sunt potrivite pentru acest tip de experiență.

Atunci când au mai crescut fetele, aș putea spune în ultimii 2-3 ani, am adăugat pe lista noastră de atracții și parcurile acvatice. Daca în apropiere este un asemenea parc, cu siguranță îl vom vizita într-una din zilele de vacanță.

După câteva experiențe cu vremea nu tocmai potrivită pentru plajă, a mai apărut o întrebare – ce facem când plouă sau când e marea prea agitată? Aici sunt incluse, un funcție de cât de urât e afară, acvarii, grădini zoologice, cetăți și orașe vechi, ture cu bicicleta sau pur și simplu joacă pe plajă fară să intrăm în mare.

Cretaquarium, unde am descoperit animalele din Marea Mediterana

Aceasta e lista noastră atunci când decidem unde ne vom petrece următoarea vacanță. A voastră care e?

Sejur în Creta

Pentru că se apropie cu pași repezi vacanța de vară, ne gândim cu dor la mare. Anul trecut am deschis repede sezonul de plajă și am plecat imediat cum s-a încheiat școala spre Creta cea însorită.

Deși în ultima vreme am călătorit în Grecia cu mașina, de data asta un avion al Ski Express ne-a dus la destinație, aeroportul Heraklion din Creta. Zborul a durat 1 oră și 40 de minute, dar de la plecarea de acasă până când am ajuns în camera de hotel au fost mai mult de 7 ore, mai ales că am avut întârziere de o oră la check-în. Iar întoarcerea a fost și mai obositoare, pentru că avionul decola la ora 7 dimineața, iar de la hotel a trebuit să plecam la ora 4, oră dificilă pentru copii. Un avantaj mare al Greciei este că totuși e pe același fus orar ca România și face adaptarea mult mai ușoară.

Hotelul Albatros din Limenas Hersonissos are 5* (4* la TUI) și este la 100 de metri de mare, dar plaja are multe pietre și nisip nu prea fin. Plaja îngustă și stâncoasă are și câteva avantaje, restaurantele pot avea terasa desupra mării, iar seara, promenada arată spectaculos. Hotelul are mai mai multe piscine unde poți sta în locul mării, deși noi preferăm apa sărată și mai puțin genul acesta de bălăceală când mergem în vacanță cu copiii. Mâncarea a fost bună și variată, atât la micul dejun cât, iar la cină și în câteva ocazii am hotărât să mâncam și de prânz acolo. Personalul a fost amabil, camera mereu curată, și destul de spațioasă pentru 4 persoane. Un mare punct în plus pentru mine a fost că mi-au trimis acasă sandalele pe care le uitasem în cameră la plecare.

Două căprioare adormite la plecarea spre aeroport.

Totuși, după primele 2 zile în care am fost la plajă în apropierea hotelului, am hotărât să închiriem o mașînă și să vedem ce alte plaje găsim în apropiere. Este unul din obiceiurile noastre când mergem în vacanță, mai ales în insulele grecești – să descoperim plajele de acolo.

Una din cele mai apropiate plaje a fost Paralia Stalida, la doar 20 de minute de mers cu mașînă de la hotel. E o plaja cu nisip fin, potrivită pentru copii. Când am fost noi, a fost și destul de liberă. Iar în zona sunt mai multe taverne unde de poate manca de prânz și baruri pe plajă pentru un frape grecesc sau un fresh de portocale.

În Agios Nikolaos am făcut o oprire pentru masa de prânz și o înghețată delicioasă după. Stațiunea este diferită de celelalte pe care le-am văzut în Creta. E cocoțată mai pe munte, mai elegantă și mai modernă. Tavernele sunt aici înlocuite de restaurante cu vedere asupra golfului. Străzile sunt rustice și cochete, dar e o adevărată provocare să găsești un loc de parcare.

Ceva mai departe de hotel, după ce am fost în Agios Nikolaos, am găsit o altă plajă ce apare în recomandările turiștilor. Paralia Voulisma este îngustă, iar șezlongurile, desi o parte din ele ajung în apă, au fost cele mai scumpe pe care le-am găsit pe insulă. Dar nisipul e fin, și marea are destule valuri care fac distracția mai interesanta aici. Fetele au încercă să facă surf, și cea mare a și reușit de câteva ori să se ridice pe un val.

O altă plajă, de data asta mai aproape de Heraklion, și al cărei nume nu mi-l amintesc, a fost destinația noastră pentru o după masă. Plaja e mai sălbatică, dar nisipul e fin și marea albastră. Copiii s-au distrat, ce mai!

Insulele grecești sunt muntoase, iar satele lor tradiționale sunt, în general, ridicate sus pe munte. Doar stațiunile noi sau porturile insulei se află jos, la malul mării. Și în aceste sate de pe munte găsim de obicei taverne tradiționale sau livezi de măslini. Pentru noi a devenit un obicei să căutăm astfel de locuri, mai puțin turistice și mai aproape de viață elenă de zi cu zi.

De obicei, prânzul îl luăm pe malul mării, la o tavernă unde mâncăm pește sau fructe de mare. Dar am descoperit că puțin mai sus pe munte sunt sate cu taverne care au mâncare tradițională grecească. La taverna Harakas au o variantă de meniu pentru grupuri, în care am primit la masă mai multe feluri de mâncare, 7 din ele cu carne, pe care le-am putut împarți intre noi. De asemenea, au meniuri pentru copii. Iar la sfârșit, desertul a fost din partea casei.

Într-o zi ploioasă sau dimpotrivă, una prea caldă, în care la prânz trebuie să fugi de căldură prea mare, poți pune pe listă și CretAQUARIUM. Copiii, curioși să descopere animalele marii, vor fi încântați de experiență și vor învață mai multe despre animalele care trăiesc în Marea Mediterană. Mie mi-a atras atenția secțiunea ecologică și de protecție a mediului, unde copiii învață despre influența pe care o avem asupra ecosistemului și cât de tare afectează gunoaiele viață din adâncul marii.

Nu în ultimul rând, pentru o zi cu mai multă distracție și adrenalină, un aqua park merge ca uns. Am găsit unul în apropiere, la 23 minute de mers cu mașină de la hotel. Water City a fost o surpriza plăcuta pentru mine, pentru că în general nu sunt foarte încântată de genul acesta de parcuri – tobogane de dificultăți diferite, și pentru cei curajoși, și pentru cei mai puțin, salvamari prezenți, zone de relaxare și de luat masa.

Creta este totuși o insulă mult prea mare pentru a fi descoperită doar în 7 zile. Drumul de la Heraklion la Agios Nikolaos durează 1 oră, iar de la Heraklion la Chania 2 ore și 17 minute (fără trafic, zice Google). Noi nu am ajuns de loc în Heraklion sau Cnossos, probabil și pentru că sunt locuri care mai pot aștepta pentru o vizita următoare, când copiii vor fi mai mari de 8 și 6 ani.

Iar pentru vizite în partea de vest a insulei, există sejururi cu zboruri pe aeroportul Chania. Din ce am auzit noi, aceasta zonă are plaje mai frumoase deca partea de nord-est unde am fost noi. Așa că o următoare vizită în Creta va fi aici.